Cinci mituri despre refugiații ucraineni în România, demontate de Agenția ONU pentru Refugiați

UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, face o trecere în revistă a cinci dintre cele mai comune mituri despre refugiații ucraineni care trăiesc în România, împreună cu o serie de realități și cifre oficiale care contrazic în mod obiectiv anumite stereotipuri.

Analiza UNHCR:

Mitul #1: „România găzduiește prea mulți refugiați din Ucraina, care împovărează comunitatea gazdă”

La începutul acestei veri, în România se aflau în jur de 95.000 de refugiați din Ucraina, un număr echivalent cu locuitorii orașului Râmnicu Vâlcea, însă distribuiți în întreaga țară. Marea majoritate dintre aceștia sunt femei și copii care locuiesc în marile orașe din România precum București, sau județe precum Constanța, Maramureș și Galați.

O bună parte din refugiații lucrează deja în țară, și datorită abilităților, experienței și cunoștințelor lor valoroase, pot participa la economia românească și pot aduce o contribuție deosebită în comunitatea gazdă. Incluziunea este un proces complex și de lungă durată, care necesită eforturi din partea refugiaților și sprijin din partea autorităților și a comunității.

Conform datelor UNHCR, 80% din refugiații adulți din Ucraina care se află în România în acest moment sunt absolvenți de studii superioare, iar în jur de jumătate dintre aceștia erau angajați sau lucrau pe cont propriu înainte de a părăsi Ucraina. Este de menționat că, în ciuda faptului că și-au finalizat studiile, un număr destul de mare dintre femei erau casnice în Ucraina, îngrijindu-și familiile, iar acum se confruntă cu dificultăți mari în ceea ce privește revenirea pe piața muncii, multe căutând-și încă de lucru.

Mitul #2: „Refugiații nu își doresc să muncească în România și preferă să trăiască din ajutoarele de stat”

Este important de înțeles că o bună parte din refugiați (8 din 10) sunt femei și copii, iar 10% din familii au și o persoană în vârstă în grija lor. O tremie din refugiați (35.300) sunt copii, marea majoritate (24.400) sub vârsta de cinci ani. O familie de refugiați are, în medie, 2.6 persoane, ceea ce înseamnă că cele mai multe sunt compuse dintr-un adult, un copil sau doi, și ocazional o persoană în vârstă. În prezent, 15.000 de refugiați sunt înregistrați la ANOFM (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă), în căutarea unui loc de muncă.

Deși se confruntă cu o serie de dificultăți în ce privește cunoașterea limbii române, probleme de echivalare ori finalizare a studiilor sau se lovesc de discriminare atunci când încearcă să obțină un loc de muncă, mulți refugiați muncesc deja în țara gazdă. Există și alte provocări importante, precum lipsa de sprijin privind îngrijirea copiilor pe durata programului de muncă.

În timp ce bariera lingvistică rămâne una dintre principalele cauze ale șomajului (româna, ca limbă latină, fiind dificil de învățat pentru vorbitorii unei limbi de origine slavă precum ucraineana), mulți refugiați sunt deja înscriși la cursuri sau găsesc alte soluții să învețe româna. Un exemplu în acest sens este Valeriya, venită în România după ce a fost nevoită să își închidă propria farmacie din Herson, Ucraina. Acum, dimineața urmează cursuri de limba română, iar seara lucrează într-un depozit farmaceutic din București. În timpul liber îi place să călătorească și să învețe lucruri noi despre România, spunând că „mi-a plăcut limba română de cum am auzit-o. Este o limbă frumoasă.”

Mitul #3: „Refugiații beneficiază de mai mult sprijin financiar decât cetățenii români”

Când ajung în țară gazdă, majoritatea refugiaților ajung să își epuizeze repede toate resursele financiare. Într-o țară străină, refugiații nu mai au plasa de siguranță oferită de alți membri ai familiei sau de comunitate. Relațiile cu comunitatea și sprijinul acesteia se construiesc în timp, dar sprijinul financiar inițial acordat refugiaților la sosire este esențial și nu depășește valoarea ajutorului social de care au parte românii. Marea majoritate a refugiaților fac eforturi zi de zi pentru a se adapta la nevoile din piața muncii și a deveni independenți. Asistența este o nevoie temporară și nu un scop în sine, iar datele UNHCR arată că 35 la sută dintre refugiați nu au avut nevoie de sprijin și au ales să-și achite cazarea și hrana din resurse proprii.

Ivan, spre exemplu, are 63 de ani și lucrează acum ca operator de tipografie în București, după ce a fugit din Ucraina, unde fusese pilot de elicopter, în iunie 2022. Acum este bucuros să învețe o nouă meserie de la colegii săi români. „Oamenii trebuie să muncească dacă sănătatea le permite… Nu m-am gândit niciodată că voi fi un <om de presă>, cum s-ar zice”, spune Ivan.

Datele UNHCR arată că 40% dintre refugiații care se află în România la acest moment lucrează fie în țară, fie în regim de telemuncă, și astfel contribuie la economia românească prin intermediul veniturilor obținute din muncă, economii și prin transferurile de bani din străinătate.

Mitul #4: „Refugiații nu vor să se integreze în comunitatea gazdă”

Există deja o varietate de dovezi clare ale eforturilor refugiaților din Ucraina de a se integra în România. Aproximativ 25.000 de copii sunt înscriși pentru anul școlar 2022-2023, fie ca audienți, fie ca elevi cu frecvență. În plus, aproximativ 8.000 de copii sunt înscriși în alte unități de învățământ, cum ar fi centrele educaționale.

Totodată, mulți ucraineni sunt încântați să descopere cultura României. Spre exemplu, Maryna lucrează ca ghid turistic, conducând grupuri de ucraineni în jurul obiectivelor turistice din București. Ea a fugit din Ucraina peste noapte și a ajuns în România împreună cu fiica ei, care era grav bolnavă. O pasionează istoria României și este dedicată dorinței de a populariza cultura țării ei gazdă: „Studierea istoriei și cunoașterea culturii României este foarte utilă pentru a putea comunica și a înțelege oamenii mai bine.”

 Mitul #5: „Cei care fug din calea războiului din Ucraina sunt migranți, nu refugiați”

Spre deosebire de migranții care aleg să își părăsească țara în căutarea unei vieți mai bune, refugiații nu au de ales când iau decizia să își salveze viața. Refugiații fug din calea războiului și a violențelor, nu a sărăciei, iar unii din ei rămân fără resurse financiare în timpul călătoriei lor dificile către un loc sigur.

Atunci când pot, refugiații iau cu ei resursele de care vor avea nevoie într-o țară nouă, inclusiv mașinile personale și telefoanele. Faptul că au nevoie sau nu de asistență materială nu este relevant când vorbim despre nevoia de a fi protejați împotriva războiului. Ucrainenii care fug din calea războiului capătă statutul de refugiați și sunt protejați de legile internaționale, siguranța fiind cea care primează în ierarhia nevoilor.

În cuvintele reprezentantului Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) in România, Pablo Zapata, „În această vară, UNHCR a publicat Raportul Tendințelor Globale, care arată că 70% din refugiați aleg să rămână în țările învecinate, peste tot în lume. Această situație este experimentată acum de România. Refugiați din Ucraina vor să stea aici pentru că se pot întoarce acasă rapid, când situația se îmbunătățește, sau, dacă au nevoie, își pot vizita familiile care au rămas în Ucraina.”

„Născut în Ucraina. Regăsind speranța în România”

În luna iulie, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, a lansat o nouă campanie de comunicare în România – „Născut în Ucraina. Regăsind speranța în România” – care își propune să impulsioneze incluziunea și coeziunea socială, punând în lumină modurile în care refugiații contribuie la societatea românească. Bazată pe răspunsul fără precedent al românilor în primirea refugiaților din Ucraina, campania prezintă poveștile simple, dar impresionante, ale unora dintre persoanele care au fost forțate să fugă din calea războiului, precum și drumul lor către construirea din temelii a unei noi vieți, în România.

Campania oferă informații verificate, studii, date statistice la zi și povești adevărate despre integrarea și transformarea refugiaților ucraineni. Relatările vor scoate la lumină reziliența și efortul ucrainenilor de a se adapta într-o altă țară, departe de casă, modul în care ei au depășit barierele limbii pentru a se integra la locul de muncă sau în școală, contribuția lor la societatea românească prin schimburi culturale și prin dezvoltarea simțului comunitar și, nu în ultimul rând, modul în care generozitatea românilor le-a schimbat viețile în bine. Mai multe detalii despre această campanie găsiți pe website-ul local al UNHCR.