Cinci paturi pentru zeci de vieți. Un medic specialist de terapie intensivă s-a întors din Italia decimată de Covid-19 și a pus în practică în România ce-a învățat acolo. Rata de supraviețuire din secția lui este printre cele mai mari din țară

Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj tratează încă din martie cazuri de Covid-19. Un spital mic, cu 60 de locuri și 5 paturi pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Alături de Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj, Spitalul de Pneumoftiziologie tratează și cazuri severe de infecții cu Sars-Cov-2. Rata de supravițuire pe secția ATI de la Pneumo din Cluj e de aproape 80%. La nivel național e sub 50%.

*Un medic din ATI care lucrează la Pneumoftiziologie a fost plecat în primăvară pentru câteva săptămâni ca voluntar în regiunea Lombardia din Italia, în plină pandemie.

*Tot în secția din spitalul de Pneumo este internată de peste 60 de zile o pacientă intubată. De câteva zile a început să respire singură și dă semne că își revine. Ea va fi transferată într-un spital non-covid. Peste 90 de pacienți au trecut prin cele 5 paturi din ATI-ul spitalului de Pneumoftiziologie. Cei mai mulți s-au întors acasă.

Doctorul Marius Bărbat e implicat în tratarea bolnavilor infectați cu Sars-Cov-2 din primăvară, când s-a înscris ca voluntar și a plecat să dea o mână de ajutor medicilor din Italia, țară lovită în plin de pandemie.

„Era luna martie și vedeam că toată lumea are multe păreri, dar nimeni nu știa exact ce se întâmplă. Decât să speculez ce și cum să facem, am zis că cel mai potrivit este să merg chiar acolo. În felul acesta vom fi mai pregătiți. Am zburat cu un avion cargo și-am ajuns în Lecco, la un spital regional. Lecco e în Lombardia, era o criză profundă atunci”, își amintește medicul.

Medicul vorbește despre imaginile apocaliptice care rulau pe toate posturile de televiziune. Sunt imaginile acelea dramatice cu medici căzuți pe holuri, cu pacienți băgați în saci și transportați la grămadă, cu familii îndurerate.

„E înfiorător, dar realitatea era oarecum contrară a ceea ce se vedea. Nu existau crize isterice, perioade isterice, ci moartea era văzută ca ceva firesc, un lucru deja acceptat atunci de toată lumea. Era luna aprilie. Veneau câte 80 de ambulanțe noaptea, iar mulți pacienți mureau până să ajungă la tratament. Ei, dacă apucau să ajungă în spital, puteau avea o șansă, dar mulți nu apucau și mureau deja pe drum. În Lecco este un spital regional cu 800 de oameni, unde se făceau transplanturi hepatice, renale, dar totul s-a sistat odată cu criza Covid. Și toată lumea trata Covid. Circuite? Nu erau. Erau două secții de ATI care erau dublate cu număr de paturi, câte 20 fiecare, și două secții de subterapie intensivă non-invazivă, unde erau ventilați oamenii. Eu lucram pe ATI cu un medic anestezist neurolog și cu un chirurg radio-toracic și încercam să-i salvăm pe fiecare, dar asta nu se face de pe o zi pe alta, e ceva de foarte lungă durată. De aici și imaginile acelea cu spitalele supraaglomerate. Erau și situații cu pacienți ventilați de foarte mult timp, cu oxigen 100% primit și atunci veneau cei din familie și cereau ca aceștia să fie deconectați de la aparate”, povestește el.

S-a vorbit mult și despre asta, și anume de faptul că poți ajunge în situația de a alege între un pacient tânăr sau unul mai în vârstă, care să primească tratament pe ATI.

„Eu nu am prins așa ceva, medicii, nicicunul din lume asta, nu poate face asta. Dacă o face, sigur nu mai pune capul pe pernă, că nu are cum. În schimb, erau pacienți care refuzau să mai fie intubați. Oameni în vârstă care aveau nevoie de oxigen, dar refuzau. <<Am 93 de ani, vă rog eu să mă scutiți că nu are sens, consider că nu are sens>>, spunea un domn. Sunt și alte cazuri. De obicei asta se întâmpla, nu mai doreau să ajungă să fie intubați”, mai spune Bărbat.

Italia e țara Europeană cu cel mai ridicat număr de decese în rândul medicilor, peste 100. Un medic a ajuns să trateze în jur de 15.000 – 20.000 de oameni.

Doctorul Marius Bărbat spune că sacrificiul medicilor nu poate fi comparat cu nimic.

„La Roma, într-un spital, covidul a lovit înainte de toate în cadrele medicale și s-a ajuns să se trateze covidul indiferent de specialitate. Era infectat tot personalul și mai rămăseseră un pneumolog, un medic generalist și un medic de recuperare de balneofizioterapie, care a intubat 180 de persoane. Atunci trimiteau pacienți în Germania. 180 de persoane, repet. Ești doctor? Ești. Asta înseamnă că ești. Toți la comun pentru o cauză comună. Și o viață dacă salvezi e ceva. Și erau sleiți de puteri, dormeau pe unde apucau, dacă dormeau. Fantastic”, povestește medicul clujean.

Din Italia, doctorul Marius Bărbat a adus mai multe scheme terapeutice la Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj, cum e tratamentul cu Oxid Nitric (monoxid de azot). Terapia a fost utilizată pentru prima dată în cazul unui pacient tânăr aflat în stare gravă, cu Sindrom de Detresă Respiratorie Acută (ARDS), iar după administrare, bărbatul a început să-și revină, având îmbunătățiri ale ventilației pulmonare, scăderea hipertensiunii pulmonare, corectarea hipoxemiei și implicit o mai bună oxigenare a sângelui. Finalmente, bărbatul, un tânăr de 23 de ani, a fost externat și se află acasă, unde a început să umble de câteva zile singur, fără asistență. Se recuperează. Trăiește. A stat intubat 37 de zile. În urmă cu câteva zile a venit singur la spital, la control.

Pe secția ATI e luptă continuă. Nimeni nu renunță la pacienți, cu toate că unii sunt în stare critică.

Doctorul Marius Bărbat iese din tura de noapte. O pacientă care a stat intubată de 60 de zile, a început să respire singură de o perioadă.

„Are 63 de ani și e intubată de aproape 60 de zile, cu o formă foarte agresivă de boală. După 40 de zile încă era pozitivă la testul Covid. Ea a fost controlată, fiecare volum de aer care intră, fiecare medicament. Vrem să o trezim acum”, spune medicul.

De la începutul pandemiei, la ATI-ul de la Pneumoftiziologie au trecut peste 90 de pacienți, toți cu forme severe. Rata de supraviețuire este de 78%, în vreme ce media în România este între 40 – 50% pe secțiile ATI unde se tratează cazuri de Covid.

„La început se vorbea de early – intubation, dar dacă intubăm foarte repede, apar complicațiile. Bronho-pneumonie de ventilator, infecții, se instabilizează pacientul, se montează cateter venos central, introdus direct în inimă, apoi un cateter arterial pentru monitorizare invazivă a tensiunii, un cateter urinar pentru diureze, sondă nazo-gastrică pe care se pornește alimentația, plus sonda de intubație oreo-traheeală care-i conectată la ventilator. Toate se pun după intubație, în trei ore după intubație. Pacientul trebuie sedat profund ca fiecare milimetru de aer să fie controlat, să nu se miște nici un mușchi. Toate medicamentele scad tensiunea, iar apoi trebuie asociat un medicament vasoactiv care o crește. Apoi se face un screening de culturi, încep să crească bacterii, se introduce antibioticul, dar cele mai multe au nefroxicitate și se poate dezvolta insuficiența renală, astfel că se montează încă un cateter pe care se face dializă. Durează toate. Noi trebuie să facem treaba asta, controlăm absolut tot. Sunt pacienți ventilați mecanic și au câte 20 de tuburi în ei. Sunt care merg cu 10 seringi automate constant, 10 medicamente, imunomodulatoare, 3 pentru sedare, 2 vasoactive, una pentru alimentație, unul e furosemidul care se pune. Sunt 10 fire și dacă se decuplează ceva, unii sunt atât de instabili că pot face stop instant. La schimbarea seringii sunt la limita stopului. Cei mai mulți au obezitate, iar recuperarea este extrem-extrem de lungă. Când intri pe ATI, durează foarte mult, dar toată lumea e prezentă, nu lași pe nimeni să moară”, explică medicul.

Ce faci când nu ai locuri?

„Am fost puși în situația asta când am fost nevoiți să transferăm de la Cluj la Oradea. De la mine au plecat doi pacienți la Oradea. Dar n-am renunțat la ei, i-am ținut într-un balon cu oxigen până a venit elicopterul. Am mai avut pacienți pe secție a căror stare s-a degradat extrem de rapid. I-am intubat, am sunat la centrul de comandă, au trimis transport și s-au făcut transferuri la Târgu Mureș la Terapie Intensivă, la Alba Iulia la Terapie. Să dăm pe cineva jos de pe ventilator? Nu există așa ceva, nu suntem Dumnnezei. Toată lumea are dreptul la viață”, explică el.

Lipsă de personal

Pe secția ATI de la Pneumoftiziologie lucrează doar trei medici care acoperă gărzi de noapte și vin prin rotație. Pe lângă ei ar mai fi nevoie de mai mult personal medical, mai ales că cei mai mulți pacienți sunt supraponderali. Odată intubați, ei trebuie întorși pe burtă, apoi mișcați de mai multe ori pentru a nu face escare.

„Tot ce face un om în viața normală se întâmplă pe ATI. Pacientul are scaun, trebuie spălat , șters, întors, spălat pe dinți, îi trebuie schimbat pansamentul la cateter, arteră, toată partea de nursing. Dacă-l pui pe spate ca o plăcintă, face escare, apoi se suprainfectează și intră în șoc septic. Cei mai mulți pe care îi avem și i-am avut sunt supraponderali, cu grad ridicat de obezitate. La toate lucrurile acestea pe care le-am descris mai sus, e nevoie să participe câte șase oameni o dată ca să întorci doar o persoană care este, practic, paralizată. Am făcut solicitări să mai primim și medici, că suntem trei, dar nu sunt. Sau dacă sunt, nu vin și nu poți obliga pe oameni, e normal, e dreptul lor”, adaugă doctorul Bărbat.

Cele mai multe cazuri pe care le tratează sunt infecții cu Sars-Cov-2 luate de pacienți cu probleme adiacente, cu alte afecțiuni anterioare. Sunt și tineri infectați, sunt și persoane în vârstă.

„Ce ar trebui să știe toată lumea este că cei tineri răspund de obicei foarte bine la tratament și reușesc să se recupereze. Dar vă dau un exemplu din primele luni, un lucru real care s-a întâmplat. Am avut un tânăr cu Covid care s-a întors din Germania. A stat în spital, iar tatăl său a murit acasă infectat, nici n-a mai apucat să ajungă la medici. Asta se întâmplă. Noi ducem, să zicem, boala, dar pentru o persoană de 70 de ani e foarte complicat. Sunt bolnavi cu cancere în familii, sunt pacienți vulnerabili. Uite, eu nu am văzut-o pe mama mea tot anul 2020. Deloc. Am un copil de trei ani, iar din martie l-am trimis cu soția la părinți, fiindcă nu se știa atunci mare lucru despre această boală. Fiziologic nu este o boală normală. Tot mai aud oameni care o compară cu gripa. Gripa produce o inflamație, inflamația produce febră, tuse, suprainfecție bacteriană, după care trece. Aici, când virusul intră în pneumocit, rupe celula. Și pe următoarea și pe următoarea. Corpul începe să curețe rămășițele și trebuie s-o facă pe undeva, renal, hepatic. Se blochează rinichiul, ficatul. Virusul acesta nu iese frumos din celulă și infectează alta, el iese și rupe tot, ca să înțelegeți. Din motivul acesta sunt mulți care rămân cu sechele. Unii plămâni afectați de Covid arată ca a unui om care a lucrat 40 de ani în mină sau care a fumat 50 de ani, chiar dacă n-a fumat niciodată și n-a lucrat în mină”, mai spune medicul Marius Bărbat.