G4Media.ro

Cinci posibile tratamente „promițătoare” pentru COVID-19, anunțate de Comisia Europeană

Foto: Medicamente pentru coronavirus / sursa: G4Media.ro

Cinci posibile tratamente „promițătoare” pentru COVID-19, anunțate de Comisia Europeană

Comisia Europeană a anunțat marți primele rezultate ale strategiei UE privind medicamentele COVID-19: cinci produse terapeutice care ar putea fi disponibile în curând pentru a trata pacienții din Uniunea Europeană. Patru dintre aceste medicamente sunt anticorpi monoclonali în curs de revizuire de către Agenția Europeană pentru Medicamente, iar un altul este un imunosupresor, care are o autorizație de introducere pe piață ce ar putea fi extinsă pentru a include tratamentul pacienților cu COVID-19, precizează un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Potrivit sursei citate, cele cinci produse se află „într-un stadiu avansat” de dezvoltare și au „un potențial ridicat” de a fi printre cele trei noi terapii COVID-19 care vor primi autorizație până în octombrie 2021. Aceasta este data stabilită în cadrul Strategiei, cu condiția ca informațiile finale să le demonstreze siguranța, calitatea și eficacitatea produselor.

Medicamentele care pot primi o nouă indicație pentru tratarea COVID-19 sunt:

imunosupresor baricitinib (un medicament care reduce activitatea sistemului imunitar) de la Eli Lilly: este în curs de evaluare o cerere de prelungire a autorizației de introducere pe piață pentru indicația COVID-19

Anticorpi monoclonali nou dezvoltați în curs de revizuire:

combinație de bamlanivimab și etesevimab de la Eli Lilly: în curs de revizuire
combinație de casirivimab și imdevimab de la Regeneron Pharmaceuticals, Inc. și F. Hoffman-La Roche, Ltd: în curs de revizuire
regdanvimab de la Celltrion: în curs de revizuire
sotrovimab de la GlaxoSmithKline și Vir Biotechnology, Inc.: în curs de revizuire

Comisia Europeană va întocmi un portofoliu de cel puțin 10 potențiale tratamente COVID-19 până în octombrie, bazându-se pe activitatea noului grup de experți privind variantele coronavirusului.

Portofoliul va contribui la obiectivul de a avea cel puțin trei terapii noi autorizate până în octombrie și, eventual, încă două până la sfârșitul anului, precizează Comisia Europeană.

Sursa foto: G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Mai bine in ceasul al 17-lea, decat niciodata.

  2. drogurile lor sunt mai bune ca-s legale

  3. Haide bre, pai astia cu vacvinul ce fac?

  4. TERAPIA Cluj a produs un medicament pentru tratarea impotriva virusului dar nu a primit aprobare de punere pe piata,zice mass-media !! Stiti ceva de asa ceva ??