G4Media.ro

Cinci startup-uri care furnizează servicii pentru copii și adolescenți au primit finanțare…

Foto: Pexels.com

Cinci startup-uri care furnizează servicii pentru copii și adolescenți au primit finanțare de 100.000 de euro în competiția Innovators for Children 2020

Finala Innovators for Children, organizată de Impact Hub Bucharest în parteneriat cu Fundația Botnar și Impact Hub Basel, a desemnat start-up-urile KIDoc, Emoface, AutismON (Asociația Help Autism), Peditel și Brio drept câștigătoare ale competiției de soluției pentru copii și adolescenți, potrivit unui comunicat de presă.

Din peste 130 de înscrieri în program, 11 soluții au fost finaliste și 10 au susținut prezentări în marea finală din 15 septembrie: Asociatia Help Autism (AutismON), Brio, Emoface, JSKids, KIDoc, Parentool, Peditel, REThink, Tactile Images, Universe Education.

Criteriile de selecție de care au ținut cont membrii juriului în desemnarea câștigătorilor au vizat impactul pe care îl poate avea soluția propusă, atractivitatea soluției pentru actorii implicați, fezabilitatea operațională și financiară, capacitatea echipei de a îmbunătăți soluția și a o transforma în realitate, dar și elementul inovator adus de tehnologie.

Evenimentul online a încheiat astfel etapa de selecție a startup-urilor care vor merge mai departe în program pentru accelerarea soluțiilor dedicate îmbunătățirii vieții copiilor și adolescenților din România.

Mai jos puteți afla mai multe despre cei 5 câștigători.

Marele câștigător a fost Brio30.000 de euro – o platformă de soluții fundamentate științific, pentru îmbunătățirea performanței școlare la Limba Română și Matematică, destinată elevilor, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România. Testat de peste 18.000 de elevi, Brio își propune să dezvolte un instrument de practică pentru elevii de clasele I-XII la Matematică, prin care aceștia vor testa, exersa și acumula acele cunoștințe pe care au nevoie să și le îmbunătățească.

„Proiectul cu care noi am concurat – generarea procedurală de itemi/probleme utilizând inteligența artificială va fi o premieră cu siguranță în România, dar cel mai probabil că și global” a declarat Gabi Bartic, COO, Director Consumer Division BRIO.

Peditel, locul 2 cu 20.000 de euro, este un serviciu de asistență medicală pediatrică gratuită, prin telemedicină (aplicație mobilă, video call, chat, telefon). Prin finanțarea obținută, serviciul medical pediatric Peditel trece la nivelul următor și devine un hub medical integrat cu telemedicina. Noua tehnologie va permite ca peste 150.000 de copii, să aibă acces la asistență medicală pediatrică, non-stop, oriunde și oricând.

„Peditel va asigura asistență medicală pediatrică, la un click distanță fiecărui copil din România și Diaspora. Pentru că sănătatea este un drept fundamental” spunea  Cristina Grigore, Coordonator Peditel.

AutismON, proiectul Asociației Help Autism, al doilea câștigător al premiului de 20.000 de euro, este primul centru online care acoperă nevoile copilului cu autism (evaluare, plan de intervenție, coordonare, terapie) și ale familiei sale (asistență, resurse și know-how) pe traseul către atingerea potențialului de dezvoltare. Platforma va reprezenta o imensă șansă și pentru familiile care locuiesc în orașe și sate unde nu există specialiști.

„Premiul Innovators For Children ne ajută să accelerăm dezvoltarea platformei, care va fi rapid un suport esențial pentru cele 86 de organizații din rețeaua RO TSA. Căutăm în continuare investiții în acest vis care poate deveni o soluție reală pentru cei 40% dintre copiii cu TSA din România care nu au acces la terapie. AutismON reprezintă șansa lor la viață independentă.” Raluca Bogdan, Manager Comunicare AutismON.

Emoface, premiul al treilea – 15.000 de euro, este o aplicație educativă pentru învățarea emoțiilor și îmbunătățirea abilităților sociale ale copiilor cu autism. Aceasta se adresează specialiștilor independenți, organizațiilor și familiilor care lucrează și au în grijă copii cu autism.

„Soluția noastră pentru dezvoltarea abilităților sociale a fost concepută și validată în Franța, iar acum pregătim lansarea în limba română cu scopul de ajuta cât mai mulți terapeuți, părinți și copii cu dificultăți de interacțiune socială, precum copiii în spectrul autismului.” Adela Bărbulescu, CEO Emoface

KIDoc, premiul al treilea – 15.000 de euro, este o aplicație medicală profesională creată pentru părinții copiilor cu boli cronice. Aceasta le oferă asistență în timp real în administrarea medicamentelor pentru prevenirea oricăror greșeli, informații despre ultimele tratamente și soluții de medicină personalizată, precum și acces rapid la toate documentele medicale în format digital. Prima iterație a proiectului se va adresa copiilor cu epilepsie, în România fiind peste 40.000 de copii diagnosticați cu această boală.

„Pentru proiectul KIDoc, premiul câștigat la doar câteva luni de la inițierea sa reprezintă o validare esențială pentru o idee ambițioasă, în spatele căreia se află motivația puternică de a avea un impact real în vieților copiilor cu boli cronice și ale părinților lor” a spus Andreea Șerban, Fondator KIDoc.

Innovators for Children este un accelerator dedicat startup-urilor care aduc un impact pozitiv pentru copii și adolescenți cu ajutorul tehnologiei, prin inovare scalabilă. Ajuns la a doua ediție, programul a selectat 23 de startup-uri în finală, dintre care 9 au primit finanțare totală de 200.000 de euro.

Foto: Pexels.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. After pepziglass and muzzle, I will inventate scholarly rural veceu with nonlethal scufundeisan. Cade copilul in veceuleisan, you give home the famous quote „forme without fond”, si copilul revives.