Cinci tineri au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a derapat și s-a izbit violent de un cap de pod: Unul dintre ei e în comă, altul are un picior amputat. O victimă au fost găsită aruncată din maşină, alte două, blocate
Un accident extrem de grav s-a produs, sâmbătă dimineaţă, pe un drum din judeţul Vaslui, unde un autoturism în care se aflau cinci tineri a derapat şi s-a izbit violent de un cap de pod. Una dintre victime au fost găsită aruncată din autoturism, alte două erau blocate în maşină. Unul dintre răniţi este în comă, altul a suferit o amputaţie de picior, transmite News.ro.
Accidentul a avut loc în comuna Pădureni, la ieşirea spre satul Ivăneşti din judeţul Vaslui, unde un autoturism s-a izbit violent de un cap de pod.
„În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau cinci persoane, trei fete şi doi băieţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 ani. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit în afara carosabilului un autoturism grav avariat, o persoană fiind încarcerată, iar o alta blocată în interiorul autovehiculului. La o distanţă de aproximativ zece metri de autoturism a fost găsită o altă victimă, semiconştientă şi cu răni foarte grave”, transmite ISU Vaslui.
Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui au declarat că una dintre victime este în comă, fiind intubată şi ventilată. O alta, un bărbat de 21 de ani, are o amputaţie la picior. Iniţial, toţi răniţii au fost duşi la Spitalul Municipal din Huşi, ulterior trei dintre ei fiind transferaţi la spitalul din Vaslui.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank