G4Media.ro

Cinci victime în Timiș, printre care o copilă de 8 ani, în…

sursa foto: ISU Iași

Cinci victime în Timiș, printre care o copilă de 8 ani, în urma unui accident rutier între o mașină și un microbuz de transport persoane care nu a acordat prioritate

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident care s-a produs la ieşire din Timişoara, pe Calea Aradului, între un microbuz în care se aflau 9 persoane şi un autoturism, transmite News.ro. Printre persoanele rănite se află şi o fată de 8 ani. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele şoferului microbuzului care nu a cedat trecerea.

Cei doi şoferi, două femei şi o fată de opt ani au fost răniţi, în urma accidentului care a avut loc, sâmbătă, pe Calea Aradului din Timişoara.

”Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, aflat la volanul unui microbuz, în care se aflau 9 persoane, a ieşit de pe Aleea Agronomiei pe Calea Aradului şi nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, care circula regulamentar pe Calea Aradului dinspre Arad spre Timişoara. În urma impactului, au rezultat 5 victime: ambii conducători auto,o feţiţă de 8 ani, pasageră în autoturism şi 2 femei, pasagere în microbuz”, precizează IPJ Timiş.

Potrivit IPJ Timiş, din primele informaţii, persoanele sunt rănite uşor.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. studiile demosntrind că Dubițele astea sunt PERICOL PUBLIC MAJOR pe șosele.
    Doar Politia Română stă NEPĂSĂTOARE lasindu-i să goneasca agresiv prin oraș și afară. Prin alte țări au fost de ani buni luați în vizor și controlați cu predilectie. Ptr a le mai tempera modul de condus.
    Dar cum Politia noastră merge peste graniță DOAR LA SHOPPING, n-ai ce așteptări sa ai de la ei sa mai si învețe ceva🥴

  2. Tot ce e autoutilitară pe talon obligatoriu limitator de viteza la 90 km/h. Si o formă de control al orelor de conducere. Tahograf. E dezastru cu ei pe drum. Camionete, dube… Formula 1.