Cincisprezece persoane urmărite naţional şi internaţional, depistate în ultimele 24 de ore
Poliţia Română a depistat, în ultimele 24 de ore, 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive, transmite Agerpres.
„În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.500 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 6.400 de fapte contravenţionale, iar 437 de permise de conducere au fost reţinute”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, duminică, AGERPRES.
Sâmbătă, poliţiştii au acţionat la nivel naţional pentru a preveni faptele antisociale, organizând 438 de acţiuni. Ei au intervenit la 2.511 evenimente, dintre care 2.144 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.
„Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 6.448 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.589.309 lei”, arată sursa citată.
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 96 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Au fost reţinute 437 de permise de conducere, dintre care 184 pentru viteză, 43 pentru alcool şi 13 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 230 de certificate de înmatriculare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.