Cincisprezece state membre UE se angajează să primească 40.000 de afgani/ Germania primeşte 25.000 de refugiați
Cincisprezece state membre UE s-au angajat să primească 40.000 de afgani, a anunţat comisarul european însărcinat cu Afaceri Interne Ylva Johansson, în urma unei reuniuni a miniştrilor europeni de Interne, la Bruxelles, relatează AFP.
”Sunt în măsură să anunţ că 15 state membre s-au angajat să ofere o protecţie unui număr de 40.000 de afgani”, a anunţat comisarul într-o confernţă de presă, joi seara, salutând un ”act de solidaritate impresionant”.
Înaltul Comisariat ONU pentru Regugiaţi (UNHCR) estima în octombrie că 85.000 de afgani este necesar să fie mutaţi din ţări vecine Afganistanului, unde s-au refugiat în ultimii cinci ani, şi îndemna UE să-i primească pe jumătate dintre ei.
Comisia Eueropeană (CE) nu a precizat imediat în ce perioadă urmează să aibă loc prmirea acestor refugiaţi.
Germania a primit cel mai mare contingent de refugiaţi afgani – 25.000 -, iar Franţa s-a angajat să primească 2.500 de afgani şi alţi 5.000 de refugiaţi de alte naţionalităţi, potrivit unui document pe care AFP scrie că l-a văzut.
Olanda urmează să primească 3.159 de afgani şi 1.915 de refugiaţi din alte ţări, Spania 2.500 de afgani şi 1.200 de refugiaţi din alte ţări, iar Suedia 1.500 de afgani şi 4.200 de refugiaţi din alte ţări.
Aproximativ 28.000 de oameni au fost evacuaţi dn Afganistan de către statele membre UE, după revenirea la putere a talibanilor, la jumătatea lui august, potrivit CE.
sursa: News.ro, sursa foto: Twitter/ All American Division
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii