G4Media.ro

Cine a câștigat milioane de euro pentru modernizarea spitalului din Suceava: Un…

sursa foto: svnews.ro

Cine a câștigat milioane de euro pentru modernizarea spitalului din Suceava: Un constructor care i-a ridicat vila lui Mihai Chirica / Un dezvoltator apropiat de managerul Vasile Rîmbu / Un personaj anchetat de DIICOT / Patroana unei pensiuni

Patroana unei pensiuni din Pojorâta, un dezvoltator local apropiat de managerul Vasile Rîmbu, fostul președinte al Camerei de comerț și industrie Suceava, anchetat în trecut de DIICOT și un constructor din Iași la firma căruia a lucrat edilul Mihai Chirica și care i-a construit acestuia una dintre vile sunt personajele care au modernizat în ultimii ani Spitalul județean de urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava – potrivit unei monitorizări realizate de G4Media.ro pe baza SEAP (portalul guvernamental de transparență în achiziții publice) și datelor de la Registrul Comerțului.

De notat că toate contractele monitorizate de G4Media.ro au fost acordate prin procedură simplificată, prin selecție de oferte și, de multe ori, a fost depusă doar oferta firmei câștigătoare.

Spitalul – aflat în centrul scandalului privind decesele cauzate de coronavirus și a cărui conducere a fost suspendată și preluată de Armată – era considerat unul dintre cele mai moderne din țară.

Aflat în subordinea Consiliului Județean Suceava, spitalul este condus încă din 2009 de economistul Vasile Rîmbu, fost șef al Gărzii financiare Suceava (1992 – 2000) și director general adjunct la Finanțele Publice (2000 – 2005). În toamna anului trecut, Rîmbu a fost chiar propus pentru postul de ministru al Sănătății în Guvernul PNL.

”Am fost cel care am prins în primul mandat acest proces de trecere a Spitalului Judeţean Suceava în subordinea Consiliului Judeţean Suceava, am fost cel care a fost de acord ca Vasile Rîmbu să vină manager al Spitalului Judeţean Suceava şi trăgând linie, trebuie să recunoaştem că a fost un mare câştig pentru noi şi, în special, echipa şi parteneriatul făcut de-a lungul anilor, cu conducerea consiliului judeţean, indiferent de culoarea politică. Pentru asta, noi şi eu personal, îmi menţin solidaritatea şi sprijinul, umăr la umăr, spate în spate, pentru tot ce înseamnă modernizare acolo”, declara Gheorghe Flutur, șeful CJ Suceava și unul dintre liderii locali puternici ai PNL, despre Vasile Rîmbu, într-o ședință a CJ din septembrie 2018.

Vezi mai jos, pe larg, analiza G4Media.ro privind contractele de lucrări de construcții atribuite de spitalul din Suceava.

Contracte de peste 7,5 milioane de euro cu o firmă deținută de patroana unei pensiuni din Câmpulung Moldovenesc

21 octombrie 2019: contract de peste 1,7 milioane de euro fără TVA pentru construirea și amenajarea laboratorului de medicină nucleară către firma Antramicons din localitatea Pojorâta, județul Suceava. Contractul a fost atribuit fără licitație, prin procedură simplificată de selecție de oferte, însă a fost depusă doar oferta firmei câștigătoare.

3 aprilie 2019: contract de aproape 880.000 de euro cu Antramicons pentru amenajarea subsolului pavilionului Secției Boli Infecțioase, atribuit tot prin procedură simplificată.

18 octombrie 2017: contract de aproape 800.000 de euro cu firma Antramicons pentru modernizarea Secției de Îngrijiri paliative. Din nou procedură simplificată.

25 iulie 2017: contract de aproape 4,2 milioane de euro cu Antramicons pentru construcția unui corp nou de clădire la spital. Procedură simplificată.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Antramicons este deținută de Liliana-Angelica Crăciunaș. Aceasta patronează și pensiunea Perla Rarăului din Pojorâta. Ea a declarat pentru libertatea.ro că, deși în acte apare drept proprietar al firmei Antramicons, în realitate, firma este deținută de Mugurel Munteanu.

Contactată și de G4media.ro, pe numărul de telefon al Angelicăi Crăciunaș a răspuns un apropiat care a admis că firma aparține acesteia și ne-a solicitat să transmitem întrebările pe adresa firmei. În momentul în care vom primi răspunsul, îl vom publica de îndată.

Contracte de 2 milioane de euro cu firma unui afacerist anchetat de DIICOT

3 septembrie 2019: contract de peste 1 milion de euro pentru construcția unui heliport pe terasa superioară a spitalului. Contractul a fost atribuit tot prin procedură simplificată către firma Loial Impex din localitatea Șcheia, județul Suceava. A fost, de asemenea, o singură ofertă depusă. De notat în context că managerul suspendat al Spitalului din Suceava, Vasile Rîmbu, locuiește în Șcheia.

12 iulie 2019: alt contract în valoare de peste 850 de mii de euro atribuit Loial Impex din Șcheia pentru reparații la sistemul de alimentare cu apă al spitalului. Contractul a fost atribuit tot prin procedură simplificată.

1 octombrie 2017: contract de aproape 130.000 de euro cu Loial Impex pentru amenajarea parcării spitalului.

Firma este deținută de Gabriel Sorin Iacob, fost președinte al Camerei de comerț și industrie din Suceava. În 2013, Iacob a fost învinuit într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de DIICOT cu prejudiciu de aproape 10 milioane de euro. Până la urmă, Iacob nu a mai fost trimis în judecată, ci doar alți afaceriști precum Vasile Florea de la Florconstruct Suceava. Vezi aici.

Contract cu firma care i-a construit vila lui Mihai Chirica, primarul din Iași

26 iunie 2019: contract de peste 4,4 milioane de euro pentru ”amenajarea blocului operator cu 4 săli de operații, prin supraînălțarea corpului D” al spitalului, atribuit tot prin selecție de oferte către firma Conest SA din Iași.

Compania este deținută de omul de afaceri Viorel Cozma și are mai multe contracte cu primăria Iași. La Conest SA a lucrat, înainte de a fi primar, chiar Mihai Chirica, edilul din Iași. De altfel, una dintre vilele din declarația lui de avere și pentru care este verificat de ANI a fost construită de Conest SA. Vezi aici.

Contracte de 3 milioane de euro cu firma unui om de afaceri apropiat de managerul suspendat al spitalului, Vasile Rîmbu

4 octombrie 2018: contract de peste 465.000 de euro cu firma General Construct din Suceava pentru lucrări la Secția Cardiologie, atribuit tot prin procedură simplificată.

21 iulie 2017: contract de peste 1 milion de euro cu General Construct pentru amenajarea unor spații medicale la Cardiologie ”în suprafață de 650 mp prin supraetajarea cu un nivel a corpului F” din cadrul spitalului. Procedură simplificată.

Potrivit libertatea.ro, General Construct a luat 12 contracte cu spitalul în valoare totală de peste 3 milioane de euro.

Firma este deținută de omul de afaceri Viorel Nuțu, un dezvoltator cunoscut pe plan local, despre care libertatea.ro susține că este un apropiat al managerului Vasile Rîmbu. Potivit jurnaliștilor, General Construct, deținută de Viorel Nuțu, are drept subcontractor compania Calcarul SA din Pojorâta, reprezentată în instanțe de o casă de avocatură unde partener este și Alexandra Rîmbu, fiica managerului de la spitalul Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.

Mic contract cu firma fratelui lui Cristian Adomniței, fost ministru PNL al Educației

30 august 2018: contract de peste 70.000 de euro cu firma Agacon, printre acționarii căreia se numără și Bogdan (Bobi) Adomniței, fratele fostului ministru PNL al Educației, Cristian Adomniței, pentru reabilitarea fațadei la pavilioanele Pneumologie, Boli Infectioase, Dermatologie și Oncologie. Tot procedură simplificată.

Foto: Viorel Nuțu, patronul companiei General Construct (stânga), Gheorghe Flutur (centru) și Vasile Rîmbu (dreapta), la inaugurarea Secției de cardiologie de la spitalul din Suceava, noiembrie 2018; Sursa: svnews.ro

Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR. 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

56 comentarii

  1. Iata mafia de stat care omoara tara si prietenii lor ticalosi.

    Asta ca sa stiti pe cine sa votati data viitoare.

    • Se demonstreaza ca infractori sunt interpartinici, ca PSD = PNL aceeasi mizerie, si ca locul lui Chirica in PNL e meritat pentru ca si pnl e doar un conglomerat de mafii si infractorii (mafia lui Fenechiu, Flutur, mafia portocalie a lui Turcan, gunoaiele din PSD, plus „statul paralel”, adica seviciile carora Orban 1,2,3 tocmai le-a mari salariile)

    • Ca asa-i joaca pe la noi, hopa diri-da!

      Fratii micula ne-au spoliat de aproape o jumatate de miliard de euro si n-a zis nimeni nimic.

      Unul din avocatii miculilor, tov. capitalist piperea surubareste legi prin parlament…
      Ca sa vezi…

  2. Normal, asa se procedeaza in Romania peste tot. Sfanta spaga si lucrari facute prost si scump, ca sa isi traga si patronii partea dupa ce dau cezarului ce e al cezarului. Tara asta e mafiotizata pe veci, fiecare judet are jupanii impartiti pe partide (sanki !) si jaful nu se va opri pana cand o catastrofa se va produce sau o alta putere ne va ocupa si va schimba regula jocului.

    • „Make”- Ai dreptate,țara este plină de mafioți și tot felul de clanuri infiltrați în toate domeniile societății noastre!Nu se ridică un pai fără o șpagă oriunde te-ai învârti,pe vremuri mai aveau frică de securitate și tot se fura (vezi cazul Ștefănescu,sau mai încoace Voiculescu-felix)! Mulți vorbesc de „Oculta mondială”,de masonerie,uitați-vă că noi avem „masoneria” noastră care ne mănâncă toate resursele și bogățiile țării din *90 încoace! Nu trece o zi să nu auzim de noi cazuri de jafuri,iar autorii lor sunt, bine merci! Totul e corupt, începând de la parlamentari,justiție,medici,profesori,etc !Spre ce ne îndreptăm,spre dezastru cu siguranță !!!

  3. Orice s-ar intampla,numai bani sa iasa,chiar cu pretul a sute de vieti omenesti,afaceristi,si profitori,venali si ipocriti,care-si vad doar interesele lor,chiar daca lumea se prabuseste,scarbe ordinare cu toata clica politica !!!

  4. Astia nu sunt de la ciuma rosie impotriva carora s-a inghetat la proteste? Ba, si-au mai luat si gaze si pulane in freza mult prea cinstitii si de multinationale facatorii? Ce rea e ciuma rosie, domnule?! E atat de rea ca a inrait-o si pe ciuma galbena!! Vor fi alegeri parlamentare. Daca in mm voastre mai iesiti la proteste sa dati jos puterea care castiga alegerile prin vot atunci sa va spele jandarmeria.

    • Ce-ai cu Flutur onorabile, ce-ai cu marele basist convertit la pnl-ism, cu marele scriitor cu oi pe dealuri?
      El n-a facut nimic, principalul pericol e prostavanul ala care-a evadat din puscaria, pardon, carantina Suceava ca sa se duca la Bicaz, la parinti.

    • Nu stiam de ce in Iasi se stie ca „vopsirea” in liberal al Primarului XXX M. Chirica a fost intermediata de infractorul Fenechiu si mafiotul băsist Flutur (ambii liberali de frunte in conglomeratul de mafii nmit PNL). Acum e clar. Jaful e interpartinic, iar vilele lui Chirica stau marturie in acest sens.

  5. Astia nu sunt de la ciuma rosie impotriva carora s-a inghetat la proteste? Ba, si-au mai luat si gaze si pulane in freza mult prea cinstitii si de multinationale facatorii? Ce rea e ciuma rosie, domnule?! E atat de rea ca a inrait-o si pe ciuma galbena!! Vor fi alegeri parlamentare. Daca in mm voastre mai iesiti la proteste sa dati jos puterea care castiga alegerile prin vot atunci sa va spele jandarmeria.

  6. Au şi furat, dar măcar au făcut ceva…

    #BăcanuSpuneDrept

  7. Dacă mai avem DNA, vom vedea în viitorul apropiat…
    …cine va scăpa de covid

  8. Sa speram ca testul saptamanal de coronavirus al Dlui Chirica a iesit negativ. Asteptam cu infrigurare testul de saptamana viitoare. Sanatate Dlui Chirica si Dlui Vergil Chitac!

  9. Democrația corupta!

  10. sper sa vedem toti hotii si spagarii dupa gratii, alaturi de hoata pesedista Pintea, Oprescu sau Beuran dar mai ales averile confiscate

  11. Dar ce credeați că resursele publice se împrăștie la firme necunoscute?! Ați fost niște naivi dacă ați crezut așa ceva. Atât ciuma roșie, cât și acești nătărăi sunt exact la fel de nocivi, hoți, incompetenți și impostori! Cine vedea PNL-ul diferit față de ciuma roșie, fie e un naiv incurabil, fie e teribil de îndrăgostit de această gașcă de oportuniși. Nu am speranțe să facă nimic DNA-ul, au fost atât de bine aranjate ploile, punându-se niște procurori de paie, încât stau liniștiți, nu au nicio grijă că vor fi deranjați

  12. absolut toti care au fost si sunt la putere de 30 ani au avut un singur scop: imbogatirea pe persoana
    atata!
    restul e gargara

    In acelasi timp, majoritatea votantilor din ultimii 30 de ani au avut un singur scop: interesul personal ..ca e vorba de bonusuri, pensii marite si pana la punga cu faina si sticla de ulei

    Ce alt rezultat doriti?

  13. Cosa nostra!🤢 Oare cine dintre indivizii ăștia i-au construit lui Chirica biserica de lemn de pe proprietatea sa? Oare ce face Chirica în biserica proprie si personala? Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru șpăgile pe care le-a încasat nederanjat?

  14. Ciuma galbena…normal daca fac parte din gasca lui Klaus DNA nu ii deranjeaza…fraieri care lau votat chiar au crezut ca asta o sa lupte cu mafia…el chia ia premiat cu ordinul sanitar…hot la hot trage…

  15. uite cum s-au activat postaci psditi,ca si cum jupini lor din toata tara ar fi ingerasi,hotii aia nenorociti de la psd sunt chiar mai ticalosi decit hoti pnlului.pe masura ce ne omoara virusuk asta le vine si lor rindul.si mai e un idiot pe aici care a venit cu scuza aia acceptata de toti prosti „au furat ,dar au si facut cite ceva „!

  16. Greu/ uşor de înţeles de ce au socotit senatorii noştri că e momentul să ne jucăm de-a puşcăria la domiciliu.

  17. Ai dreptate, o pură coincidență, nimic mai mult.

    #BăcanuSpuneDrept

  18. Pana la urma nu din cauza ca s-au atribuit niste contracte unor personaje dubioase orasul Suceava este in carantina.Virusul a venit de la diasporezii care n-au respectat autoizolarea .

  19. Despre numeroasle vile si afaceri ale primarului rosu Mihai Chirica stie toata lumea, mai putin Orban care l-a vopsit ăpe acest carierist „liberal” . Prilej cu care s-au blocat si dosarele DNA ale lui Chirica, pentru ca asta e Justitia la noi – avocata hotilor si sluga politicenilor

  20. In Moldova sunt multe imbarligaturi : de acolo au venit cei mai multi penali….

    • Daca din Moldova au venit cei mai multi penali tu nu trăiești în România. Habar nu ai ce se întâmplă în țară. Mergi și te culcă.

  21. Mafia transfrontaliera si transpartinica…. Flutur fost PD, PDL, acum PNL; Rambu fost pzd-ist de vaza daca a stat 12 ani seful fiscului…. cu toata mafia locala si translocala. Neam de neamul lor nu poate justifica averile si daca ia cineva la puricat contractele si devizele o sa constate ca nu numai ca sunt umflare de 10 ori, dar si faptul ca s-a decontat si ceea ce nu s-a executat!
    Rezultat? 7.62!

    PS. Ati vazut cum a dat-o dupa cires Sica Mandolina Orban cand a fost intrebat de Flutur???? Oricum lui Flutur i se falfaie acum….. Apropos, mai este contaminat?

  22. LOIAL IMPEX FMM

  23. Când vad că ff mulți, ii încadrează pe toți hoții în PNL, PSD, PD, pntcd, ma ia cu capul.
    Niciunul dintre ei nu au nicio treabă cu ideologia de stânga, de dreapta, de centru, sau de ce o mai fi.
    Ei sunt toți, afiliați unei găști, cu nume de partid.
    Scopul lor, e să ocupe funcții de conducere, dar nu pt responsabilitățile respectivului post, ci pt oportunitățile pe care le oferă acel post. Le plâng de milă celor de la #rezist, care au pus botul la manipularea demonstrațiilor. O întrebare retorică : tinerilor, credeți încă, că ați ieșit în stradă pt mai binele poporului? Iarta-i doamne, că nu știu ce fac.

  24. PNL la 10%, acolo cu P$D

  25. Daca atribui o lucrare cu umflare de preț la prieteni și scrii ca da e bine pt ca da de muncă la oameni e absolut invers, în loc sa faci 2 lucrări faci una si restul banilor îl băgați in buzunarele voastre in loc de al oamenilor javrelor… Cu alte cuvinte in loc sa fie de muncă exemplu2 luni va fi doar 1,furați 1 luna valoare bani din buzunarele oamenilor jigodiilor

  26. Flapsuri!

    noi trebuie sa continuam lupta Impotriva Ciumei rosii si sa facem rapid anticipate!

    de aceea fac un apel!

    talibani mioritici, pupincouristi revolutionari, nu va lasati inselati de golanelile unora sau altora, de retelele lor, iesiti in strada impreunca cu Declic si Rezist pentru infaptuirea maretelor idealuri ale mineriadei tefeliste din 10 august 2018!

    eroismul vostru nu va ramane neremarcat in sluja religioasa!

  27. Si daca ar fi vorba doar de spitalul judetean. Va pot da sute de alte exemple de furturi pe care primarii PNL din judetul Suceava in frunte cu seful Consiliului Judetean Gheorghe Flutur le-au comis in toti acesti ani. Suceava era cel mai impadurit judet al tarii si armata de primari PNL-isti in frunte cu Gheorghe Flutur au ras milioane de metri cubi de lemn. Este o vorba aici la noi in judet: „Daca esti primar PNL in comuna de munte sigur ai un gater pe numele unui membru de familie”.

    Asa ca pt toti cei care inca priviti cu incredere spre PNL si va ganditi sa-i votati in continuare, va spun doar atat: PNL e clona PSD-ului doar ca un pic mai fardata. Sunt o gasca de hoti mafioti si banditi exact la fel ca PSD-ul doar ca fura mai in liniste.

  28. Si ?
    Le da bratari alinuta,DACA sunt deranjati de vre o instanta.

  29. În situația actuală nu se mai poate face nimic deoarece îmbîrligătura este prea mare în toate partidele, singura soluție este o NAȚIONALIZARE pt. că am văzut în ăștia 30 de ani ce se-ntîmplă în toate orașele, comunele țării, ex. la Suceava, Bacău, Focșani, București, Constanța și pînă la Arad, Oradea numai niște îmbogățiți peste noapte, iar persoanele îmbogățite sunt niște oameni de nimic, practic acele gunoaie biosociale ale societății, carte nu au, au ceva cu acele facultăți private unde ei nu au participat la cursuri ci au plătit acea suma ca să-i treacă clasa.

  30. Ati șters comentariul mei anterior, sa va fie rusine. Va spuneam acolo că sunteți praf, articolul eate tendențios și scris de un amator care nu are nicio idee depre achizitii publice, despre proceduri, nu stiti ce e o licitatie deschisa și ce e o procedura simplificata. Va spuneam ca ambele sunt publice, in SEAP, si se pot înscrie la ele 1, 2 sau 100 sau niciunul. Diferența e doar de termene de depunere a ofertelor ai de perioada de contestații. Ambele au termene suficiente pentru ca oricine sa depuna oferta. Iar daca vine unul si oferta corespunde cerintelor si se încadrează in prevederile bugetare și valoarea estimata ești obligat sa atribui contractul. Te obliga legea. Cat despre Suceava, Flutur, Rambu… doar niste spalati pe creier nu ar putea aprecia activitatea lor, Flutur a alocat bani, s-a implicat, a fost receptiv, ca președinte de CJ nu are doar competente pe spitalul județean, ce vina are el ca toti medicii , sau aproape toti au fost niste ignoranti. Ce vina are el daca spitalul a avut buget si nu au fost făcute achizitii la timp…desi nu e cazul, spitalul a avut acorduri cadru, nu a dus lipsa de nimic.

  31. Baieti, iata urmatoarea tema la care vi se va solicita ‘sprijinul’ propagandistic:
    A aparut o craca noua pe pagina uefiscdi, zice-se, solutii. Eu speram ca ‘decidentii’ sa fie in stare sa aleaga solutiile optime pentru noi. In schimb, se profita de prilej pentru a se mai sifona niste bani catre indivizi care n-au descoperit nimic si nu vor descoperi nimic, niciodata (in afara de tehnici de ‘sifonare’) !
    Iata si doua pseudo-axe prin care este foarte posibil ca fonduri(le) vor fi varsate catre ‘servicii’:
    – „Dinamica transmiterii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României”;
    – „Evaluarea eficacității și siguranței utilizării unor protocoale de tratament inovative”.

  32. A aparut o craca noua pe pagina uefiscdi, zice-se, solutii. Eu speram ca ‘decidentii’ sa fie in stare sa aleaga solutiile optime pentru noi. In schimb, se profita de prilej pentru a se mai sifona niste bani catre indivizi care n-au descoperit nimic si nu vor descoperi nimic, niciodata (in afara de tehnici de ‘sifonare’) !
    Iata si doua pseudo-axe prin care este foarte posibil ca fonduri(le) vor fi varsate catre ‘servicii’:
    – „Dinamica transmiterii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României”;
    – „Evaluarea eficacității și siguranței utilizării unor protocoale de tratament inovative”.

    P.S. Postarea mea nu a aparut pentru mai mult de 30 de min, asa ca, incerc din nou.

  33. Dacă s-a belit site-ul, mai bine!

  34. o criza fara precedent afecteaza tara!

    criza aduce cu sine morti, bolnavi, si nesiguranta legata de ziua de maine!

    spaima a cuprins toate straturile sociale si, pentru prima data, elita economica si politica s-a simtit amenintata…dusmanul este invizibil si poate oricand sari gardul de 3 m si in ciuda camerelor de luat vederi poate patrunde in casa! si unde sa fuga, in ce tara?

    de aici grija ei…pana acum privea viata de pe bancheta din spate a masinii, fiind intr-un borcan si dintr-o data sticla s-a spart… a ajuns si el, ca orice *muritor*, fata in fata cu virusul…

    criza aceasta a scos la lumina flapsurile ce ni s-au servit! sistemul nostru public de sanatate scartaia din toate incheieturile si guvernantii nu stiau cum sa profite de pe urma lui!

    unii, cum se vede la Suceava, altii cum sa-i mai dea o lovitura si sa cupleze sistemul privat la borcanul cu miere al fondurilor publice!

    si cum i s-a vanturat celui de pe strada ca totul se datoreaza Ciumei Rosii….ogarul caruia i se arata un iepure care chipurile alearga in fata lui – asa cum se intampla la cursele in cauza – stie oare ca iepurele este mort si ca lumea se distreaza pe seama lui?

    * nu suntem manipulati/suntem multi si suparati* se striga pe frigul din ianuarie 2017, spre bucuria unora nominalizati in articolul de mai sus, cu afacerilor lor…

    am constatat ca numarul talibanilor mioritici, al pupincouristilor revolutionari si al minerilor tefelisti , cei care ocupau strazile in ianuarie 2017 si august 2018 a scazut…unii au inteles ca au fost pe post de ogari…

    * vrem dreptate si nu imunitate* s-a strigat in ianuarie 2017!

    ei bine, * dreptatea* s-a facut, Dragnea este la inchisoare si acum *boborul* descopera ca nu are imunitate!

    poate ca nicicand nu am asistat ca in ultimii ani nu doar la decuplarea agendei politice de agenda publica, ci ca atatea minti de intelectuali nu doar sa nu sesizeze aceasta decuplare ci si sa o intareasca! nu ne invata domnul Liiceanu, cu mult inainte de coronavirus ,cum trebuie sa curga gelul pe tine cand esti la dus si ce sentimente tainice dobandesti?

    in loc sa lupte pentru cuplarea celor doua agende telectualii si tefelistii nu stiau, asistand la un meci de box, cum sa faca ca favoritul lor sa castige partida! iar boxul nu era decat batalia dintre grupurile de interese de la nivelul de sus!

    exact ca la crasma din feudalitatea rusa…cand se intalneau doi iobagi, dupa ce se imbatau se luau la cearta si-si dadeau in cap din cauza disputei a carui nobil este nevasta mai frumoasa!

    si apoi, plini de sange, bauti si fara un ban in buzunar mergeau acasa la familiilor care nu aveau de mancare…

  35. ARMATA prin secretatul de stat arata ca la suceava”In mod paradoxal, o parte din cadrele medicale refuzau sa poarte aceste echipamente, iar aceasta este una din explicatiile pentru care aici sunt atat de multi medici si asistenti infectati cu COVID-1

  36. ce nu intelegi mesthere?
    si-au pregatit albirea banilor furati. Fac „puscarie”/stau la casa lor, mai scriu o carte cu toate ca sunt analfabeti si apoi cer eliberarea pentru buna purtare si hopa! raman cu toti banii si nu-i mai intreaba nimeni nimic, niciodata.
    Sa-ti o schema?

  37. General mitic, dar medicii transilvaneni! Curat murdar! Aia de dambovita nu ajuta moldova ? Ei sunt obisnuiti sa munceasca altii pt ei!
    D-le general, cumulati pensia speciala cu salariul de bugetar de lux? La ce renuntati pt neam si tara! Sunt copii care se culca nemancati in tara asta! Multi sufera de lipsuri! E moral ce faceti, mai ales ca sunteti militar si se preeupune exemplu!

  38. Dacă sumele vehiculate în reportaj sunt adevărate, se putea, cu acei bani construi alt spital. Oare acel spital a devenit cel mai modern din toata regiunea? Eu sunt rupt de realitate, așa se îngroapă banii nostri in toate spitalele?… si noi murim pe capetele?

  39. Nu iesti adevarat! Di vina iesti pesedeu cu dragnea si dancila! Esti di vina si ciolacu alt pesedist. Aiestia o adus covidun-n tara ca nu o luat nicio masura anu ci o trecut. N-o luat o masca! O lasat totu pi umerii lu domnu Orban si Iohanis si o fugit di la guvernari cind o dat di greu!

  40. Nu știu cine a câștigat milioane de euro, dar cu siguranță spitalul a avut de câștigat. Fiica mea este studenta la UMF Cluj și a făcut practica de vara la UPU, în acest spital. Mi-a mărturisit ca niciunul din spitalele în care a făcut stagii de pregătire în Cluj nu arată atât de modern ca spitalul de la Suceava. Jurnaliștii să verifice dacă preturile pentru lucrări și achiziții nu au fost umflate. Nu cu cine s-a făcut modernizarea. Modernizarea puteau sa o facă și cu TelDrum 🤮 dacă preturile și calitatea erau conforme.

    Iar despre faptul ca Flutur și – a făcut testul peste rand, eu îl vad ca pe un câștig pentru cei din anturajul lui pentru ca nu a mai transmis virusul și la alții. Orice persoana depistata la timp este o frână în calea propagării virusului.

  41. Mda, si Firea a modernizat spitalul Gomoiu, unde a platit WC-urile la suprapret, de 10 ori mai mult, plus altele si mai si. Curtea de conturi, a constatat o paguba de aproximativ 15 – 20 milioane de euro, iar cea care a sesizat DNA-ul a fost data afara din serviciu. Asa ca, ce a cheltuit Flutur cu spitalul impreuna cu Rambu, nu mai stie nimeni, doar ca a fost o cheltuiala inutila, a fost doar o spoiala care a plesnit la prima … suprasolicitare.

  42. Sa-nteleg ca nr mare de imbolnaviri care este in Suceava are legatura cu modernizarea spitalului ,modernizare care este aproape unica in romania,oare nu are legatura cu doctorasii care si-au calcat juramantul prin demisia lor ? Acolo ar trebuii sa ne indreptam privirea acum nu la cum s-a realizat aceasta investitie. Dar in momentul acesta de criza cei care au fost scosi din competitia pt aceasta investitie s-au gandit ca e prilej de razbune. Nu ar strica sa ne indreptam atentia spre lucrurile care intradevar conteaza si sa cautam responsabili pt faptul ca Covid 19 a scapat de sub control in Suceava!!! Tara arde si baba se piaptana!!

  43. Acest articol arunca o pata asupra oamenilor de mare calitate pe care ii are judetul Suceava!

    sa ne uitam la rezultatele de la Bac!

    96, 5 (2002), 93, 92 (2003), 98,48 ( 2004), 95, 60 (2005), 93, 27 ( 2006), 98, 32 (2007), 98 (2008), 93,87 ( 2009), 88, 94 ( 2010) cu cel putin 20 de procente peste media nationala…

    examenul la o disciplina costa cam 100 euro…toata lumea multumita, elevii ca nu mai invatau, parintii plecati in strainatate, sponsorii, ca fiii si fiicele lor au terminat liceul, profesorii ca isi puneau astfel termopane, universitarii, sefi de comisii, ca li se dadea o masa ca lumea, directorii care luau prima…

    si toti de 6 august la hramul Manastirii Sucevita si de 15 august de Hramul Manastirii Putna

    si veni un neica-nimeni, Funeriu Daniel care se apuca si strica minunata masinarie de luat Bacul in tara si mai ales, la Suceava ..

    in 2011, o generatie de sacrificiu care lua bacul cu 65, 63…

    firmele de termopane avura de suferit …supararea mare a profesorilor…va dati seama…

    iar la Spitalul din Suceava, vorbeste lumea prin tara, ca un post de asistenta te costa 10.000 euro…

    deci sa facu o modernizare extraordinara la Suceava..

    si acum se plang, vai…Bucovina, lasata de izbeliste…nimeni nu ne vine in ajutor!

  44. Documentarea este actuala si releva ceva crengute dintr-un arbore mult mai ramificat si spinos.
    Voi contribui si eu cu cite ceva la revelatie.
    In 1996 familia Rimbu intra intr-o ancheta privind provenienta averii ( la acel moment o casa in regim duplex impreuna cu o ruda apropiata, complet mobilata si utilata deasupra standardelor occidentale evaluata la circa 300000 euro ).
    Atunci , familia , se dadea de ceasul mortii sa-si ascunda averea (valori depozitate la cunoscuti, bijuterii , bani si alte valori)
    Se pare ca ,asa cum stim, ce nu te omoara te intareste astfel incit dupa un timp familia este bine merci.
    Urmarea se vede in actuala declaratie de avere la zi a rimbului din care aflam ca familia traieste din imprumuturi ( luate de la banca unde a fost la vremea respectiva director tocmai sotia sa) si acceptati in spatiul din Scheia ( vila ) de catre fiica mentionata in declaratia de avere cu nume, prenume, meserie si loc de munca ( oare de ce acest exces de informatie?).
    Adica daca ma prindeti ve-ti lua praful de pe toba!
    Cealalta jumatate din duplex a fost scoasa la mezat de catre o banca ( familia inrudita cu rimbii a fost lovita de necazurile vietii si a fost nevoita sa sacrifice locuinta) si surpriza majora: cine credeti ca a cumparat locatia?
    Sigur nu ghiciti asa ca va spun eu : firma de avocatura la care este asociata fiica ( alexandra)!! ( 300000 euro fara dotarile celelilalte jumatati)
    Si inca o surpriza : cine credeti ca locuieste acum in respectiva locatie?
    Va raspund tot eu pentru ca este tot o surpriza: una din cele mai apropiate rude rimboase, sora rimbului!
    Inca un lucru despre ceea ce nu s-a spus : ati auzit de sifon ( sifoane, sifonare, etc )?
    Rimbu este specialist in sifonare indiferen de partide , administratie, presedinti si toate celelalte.Este atit de calificat in asa ceva incit poate fi integrat in rindul tehnocratilor de nisa la fel ca mafiotii.
    A sifonat pentru PSD-ul lui Cozminca si Mirza, si pentru toti ceilalti pina in prezent.
    La acele vremuri sifonarea insemna o vizita la sediul firmei si punerea in colt a administratorului: donezi partidului o suma (zeci sute de milioane in functie de cifra de afaceri si de tipul de afacere ) ori te controlam de te aducem la faliment!
    Socotiti doar cele citeva zeci de milioane de euro „”investite”” in spital si evident Mulse in propriul interes , in interesul partidului si al fluturelui ( zeciuiala functioneaza indiferent de partid )
    Flutur, (cel care la prima instalare a facut un ou falos care acum a dat roade!) are acelasi fel de a-si declara ( punere la adapost) averea. Donatia te scapa!
    Deocamdata s-au autozilot pe bune s-au nu!
    Sper sa nu ramina moarta!

  45. Dacă tot vrei sa scrii de Spitalul din Suceava solicita situația deceselor pe ultimii 3 ani din cauza septicemiei. Septicemia se datorează infectiilor nosocomiale . Afara e vopsit gardul înăuntru mori cu zile . Succes!