Cine a comis abuzuri în justiție și câte decizii definitive în instanță avem? O întrebare-cheie pentru ministrul Predoiu

Cea mai mare dificultate a ministrului justiției, Cătălin Predoiu, în susținerea proiectului său de desființare a Secției Speciale este să explice de ce nu dorește ca și DNA și DIICOT să aibă competențe de anchetă în cazul magistraților, ci doar un număr relativ mic de procurori anume desemnați din Parchetul General de către CSM dintr-o listă alcătuită de procurorul general.

În expunerea de motive care însoțește proiectul, ministerul justiției explică: ”Efectuarea urmăririi penale în cauze care privesc magistraţii numai de către procurorii anume desemnaţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi care îndeplinesc anumite condiţii de vechime şi experienţă profesională constituie un mecanism suplimentar, cu rol de garanţie, în vederea asigurării unei protecții adecvate a magistraților împotriva eventualelor presiuni exercitate asupra lor şi împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunțuri arbitrare.”

În luările publice de poziție, ministrul Predoiu a susținut că unii magistrați și politicieni doresc garanții că ”abuzurile” DNA nu vor mai avea loc și că din acest motiv s-a ajuns la o soluție de compromis, la o a treia cale. În soluția propusă, mai spune domnul Predoiu, competența anchetării magistraților nici nu revine la DNA, dar nici nu se înființează o nouă secție la Parchetul General rebotezată.

Totuși, domnul Predoiu nu și-a însoțit propunerea de proiect de lege de argumente solide că abuzurile în justiție chiar au existat în trecut într-un număr atât de mare încât am avut de-a face cu un adevărat fenomen. De fapt, ministrul justiției n-a putut indica nici măcar un singur caz de abuz comis de vreun procuror condamnat definitiv în vreo instanță din România, pe baza infracțiunii de abuz prevăzute în Codul Penal.

Anumite asociații de magistrați au susținut însă vocal teoria ”abuzurilor DNA” cu toate pseudo-argumentele pe care le-ați auzit deja de-a lungul timpului la Antena 3 de la avocații unor inculpați, de la inculpați sau de la unii judecători. În esență, susținătorii teoriei abuzului invocă presiunile pe care procurorii DNA le-ar fi comis asupra instanțelor unde se judecau cauzele lor deschizând dosare judecătorilor sau chiar altor magistrați in sistem care n-ar fi răspuns la ordinele ”statului paralel”.

Aceștia invocă achitări, clasări sau interceptarea unor magistrați, dosare ținute în nelucrare ani de zile etc. Toate la un loc ar reprezenta tot atâtea probe ale ”șantajului” exercitat de DNA asupra unor magistrați, în special judecători, dar nu numai.

Întrebarea validă este: dacă tot avem o ploaie de abuzuri comise în trecut de procurorii DNA, cum de nu avem nici măcar un singur procuror, unul singur, condamnat definitiv sub această gravă acuzație? Și cum de nici un judecător sau alt procuror n-a ieșit public nici până în ziua de azi să se plângă că a fost șantajat, presat sau amenințat de procurorii DNA că dacă nu pronunță o anumită soluție va avea de pătimit? Repet, nici măcar unul singur.

Incontestabil că au existat disfuncționalități în activitatea DNA din trecut, că unele dosarele au zăcut cu anii, la fel ca în majoritatea parchetelor, că au existat clasări și achitări, însă în cele mai multe cazuri există explicații: criza de resurse umane, încărcătura mare de dosare, modificările de Coduri Penale sau decizii ale CCR care au dezincriminat anumite fapte și au omorât dosare, etc.  Nu orice disfuncționalitate din justiție poate fi imputată procurorilor sau judecătorilor, au și politicienii o contribuție consistentă în sabotarea magistraților.

Au existat excese comise de anumiți procurori din DNA, au fost unii dintre ei tentați de a juca politic? Foarte probabil că da, însă subliniez: nu avem din păcate nici un caz confirmat de o instanță printr-o decizie definitivă sau mai multe, care să indice fără dubiu că procurorii anticorupție au acționat cu rea credință și că acesta a devenit un fenomen intern. Cazuri izolate sunt convins că au existat, unele sunt celebre și în curs de judecată, dar sub nici o formă nu poate fi pusă sub semnul întrebării o întreagă instituție din cauza unor suspiciuni punctuale, care se rezolvă pe cale legală.

Ministrul justiției a acceptat însă prea ușor aceste opinii și acuzații care culpabilizează o întreagă instituție pe post de adevăr absolut. Pe legenda ”abuzurilor DNA”, larg răspândită mai ales în PNL și PSD, își întemeiază Cătălin Predoiu refuzul de a întoarce la DNA competența anchetării magistraților.

Singurul pseudo-argument pare să fie un așa  numit raport al Inspecției Judiciare despre activitatea DNA, realizat în 2019 pe vremea când Inspecția acționa ca un buzdugan la comanda regimului Dragnea. Acest raport, publicat de Lumea Justiției în serial, a fost contestat de DNA în instanță, însă parchetul anticorupție ar fi pierdut în cele din urmă procesul. Și aici s-a întâmplat însă ceva ciudat. Acest proces avea termen la Înalta Curte în 2023, însă CSM a făcut o cerere de preschimbare și procesul s-a încheiat în 2021.  Zero încredere totuși în rapoartele și acțiunile Inspecției Judiciare conduse de Lucian Netejoru, care continuă să se facă și azi util politicienilor hărțuind cu acțiuni disciplinare magistrați incomozi.

În ce privește garanțiile cerute de unii magistrați și politicieni, ele există deja în legile de funcționare a justiției. Dacă un procuror, de la DNA sau Parchetul General, comite un abuz, poate fi sesizat CSM și riscă el însuși o plângere penală. Interceptările nu pot fi realizate, totuși, fără mandat de la un judecător, rechizitoriile trec prin Camera preliminară înainte de a ajunge în instantă și, în fine, instanțele cenzurează actele procurorilor.

În concluzie, cred că ministrul justiției, Cătălin Predoiu este bine intenționat și chiar dorește desființarea secției speciale. Problema este că decizia nu este la el, ci la politicienii din coaliția PNL – PSD – UDMR, unde proiectul a fost dezbătut în prealabil și la CSM, condus în prezent de o majoritate anti-reformistă. Sunt convins că Predoiu ar fi susținut fără ezitare, înțelegând perfect toate argumentele de mai sus, revenirea anchetelor la DNA, numai că această perspectivă îngrozește de-a dreptul partidele aflate la putere și isterizează instant o parte din magistratură.

Dovada cea mai bună este că viitorilor procurori care vor ancheta magistrați li se cere ”o experienţă profesională semnificativă, în principal, în investigarea infracţiunilor de corupţie şi celor asimilate acestora ori a infracţiunilor de crimă organizată şi terorism”. Este firesc să fie așa, dar acești procurori pe care îi caută domnul Predoiu sunt la DNA și DIICOT, adică exact instanțele care NU primesc competența de ancheta magistrați.

A treia cale propusă de Cătălin Predoiu, sub influența evidentă a aripii anti-reformiste din CSM, nu reprezintă altceva decât o Secție Specială mai camuflată. Viitorii procurori care vor ancheta magistrații ar urma să fie desemnați de gruparea Savonea din CSM, în spatele căreia se simte mâna unor politicieni. Ne putem imagina lesne cum vor arăta procurorii desemnați de acest CSM și câtă autonomie vor avea în raport cu lumea politică.

Proictul ministerului justiției se află în dezbatere publică iar ministerul a organizat până acum două consultări, una vineri, alta luni. În urma dezbaterilor, altminteri o inițiativă foarte bună a ministrului Predoiu, trei ONG-uri au anunțat că resping proiectul de lege propus de Ministerul Justiției privind desființarea Secției Speciale (SIIJ) și îi cer ministrului să aștepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, înainte de a merge cu proiectul în Parlament.

Acestea susțin că proiectul nu răspunde recomandărilor Comisiei de la Veneția și solicitărilor MCV și susțin că există riscul ca România să rateze din nou aderarea la Schengen și ridicarea mecanismului de monitorizare. (Detalii aici) Sugestia celor trei ONG-uri pare să fie soluția firească în acest moment. Orice și-a dori CSM sau coaliția aflată la putere, oricât s-ar strădui să ascundă la spate acest ciomag politic cu care speră să intimideze mai departe  magistrații cu adevărat liberi și independenți, Comisia Europeană nu va putea fi păcălită.

România riscă, pe lângă ratarea intrării în Schngen și ridicarea MCV, ceva mai mult, și anum tăierea fondurilor europene. Există și celălalt mecanism la dispoziția comisiei, de monitorizare a statului de drept în toate statele membre. Acest mecanism a fost deja activat în cazul Poloniei și Ungariei, care au pierdut deja primele miliarde de euro. Exact miliardele pe care și politicienii de la București speră să le palmeze, controlând discret justiția.

Gruparea Savonea din CSM, liderii PNL, PSD și UDMR n-au nimic de pierdut când tot încearcă să păstreze pârghii de control asupra magistraților. De pierdut are România, și încă foarte mult.