G4Media.ro

Cine a construit lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, care nu e gata…

Cine a construit lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, care nu e gata după 6 ani: o asociere de companii spaniole cu o firmă românească judecată pentru evaziune / Theodor Berna a fost arestat şi i-a denunţat pe Ghiţă şi Vâlcov

Constructorul lotului 3 din autostrada Lugoj-Deva este asocierea de firme Teloxim Con – Comsa Barcelona, sucursala Bucureşti – Aldesa Construcciones Madrid, sucursala Bucureşti – Arcadis Eurometudes Franţa, reprezentanţa din România, având lider de asociere spaniolii de la Comsa.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a refuzat să facă recepţia celor 22 de kilometri ai lotului 3 construiţi de asocierea de firme din pricina unor deficienţe invocate în execuţie şi a faptului că firma constructoare spaniolă nu acceptă majorarea termenului de garanţie de la 4 la 10 ani, a anunţat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Ministrul ameninţă constructorul spaniol cu rezilierea contractului dacă nu remediază de urgenţă deficienţele de execuţie. Din pricina faptului că lotul 3 nu e gata, nici lotul 4, deşi finalizat şi recepţionat, nu poate fi dat în folosinţă.

Cine e firma Teloxim. În momentul atribuirii contractului uriaş de peste 120 de milioane de euro fără TVA, în octombrie 2013, lider de asociere era compania Teloxim Con, deţinută de Theodor Berna şi de fosta lui soţie, Loredana Georgia Caldray, fostă Berna.

Berna şi companiile sale, Tehnologica Radion şi Teloxim Con, au fost trimişi în judecată în 2015 pentru evaziune fiscală şi spălare de bani de peste 100 de milioane de euro de către procurorul Mircea Negulescu zis Portocală de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, devenit apoi celebru pentru presupuse abuzuri.

Berna a fost arestat preventiv din august până în decembrie 2014. Riscă o pedeapsă între 9 şi 15 ani de detenţie pentru evaziune fiscală mai mare de 500.000 de euro aşa că s-a decis să facă denunţuri ca să îşi uşureze situaţia juridică şi să îşi înjumătăţească pedeapsa.

Aşa că, în septembrie 2014, aflat în arest preventiv, a formulat mai multe denunţuri, potrivit unor documente din dosarele penale apărute în spaţiul public. Astfel, Berna l-a denunţat pe fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă.

Acesta l-ar fi şantajat pe Berna şi i-ar fi cerut 500.000 de euro astfel încât postul de televiziune Realitatea să nu îl atace pe afacerist. Pe atunci, Ghiţă era manager la Realitatea.

După denunţul lui Berna, Ghiţă a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti, a fost achitat în primă fază şi, apoi, Secţia specială a retras apelul aşa că Ghiţă a scăpat basma curată.

Într-un alt dosar, Berna a recunoscut că i-a dat şpagă peste 2 milioane de euro fostului primar din Slatina, Darius Vâlcov, ca să obţină contracte cu Compania de Apă Olt.

“La data de 10.09.2014, Theodor Berna (…) a formulat un denunţ din care rezultă că, în cursul anului 2009, în calitate de administrator al SC Tehnologica Radion SRL Bucureşti, denunţătorul Theodor Berna l-a contactat pe Vâlcov Bogdan Darius, primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului constând în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţilor contractante în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie”, se arată în documentele din dosarul lui Vâlcov.

Fostul consilier al premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat iniţial la 8 ani de detenţie, însă a fost salvat de Curtea Constituţională, care a decis rejudecarea proceselor pe motiv că sentinţele de la Înalta Curte au fost date de completuri de 3 judecători nelegal constituite, nefiind specializate pe corupţie.

Firma lui Berna, Teloxim Con, a intrat în procedură de insolvenţă în septembrie 2014, având datorii la ANAF de 45 de milioane de euro. În 2016, compania spaniolă Comsa din Barcelona a devenit liderul asocierii care a construit lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva.

Foto: Theodor Berna (InquamPhotos / George Călin)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Şi presa abia acum se apucã de scris despre aceste mizerii. Pânã acum au fost ocupați. Bravo!

    • Presa este de vina deci ?
      Eu credeam ca noi, populimea, care tot votam infractori, sau nu votam de locl, si oameni de cea mai slaba calitate morala.
      Sunt si eu printre cei care nu au votat, dupa 8 ore de astepta la coada am renuntat..

  2. Ssst, nici un cuvânt despre mega afacerile lui de pe vremea lui tanti Nuți PDL, sa nu se supere….

  3. Halal justitie . Astia , de-alde Ghita , de-alde Valcov , fura la drumul mare , iar SS si CCR , platiti regeste din banii romanilor cinstiti ,anuleaza judecarea si chiar procesul in cazul celor doi infractori. Poate trebuie vreo planegere penala ptr. a plati pagubele SS si CCR-ul.

  4. ” platiti regeste din banii romanilor cinstiti”
    Cine’i harnic si cinstit ori e prost ori e timpit.
    Da, cei multi sunt intradevar cum zice balada..

  5. Asadar, sa nu se mai mire nimeni de ce l-au tocat marunt, marunt pe procurorul Mircea Negulescu, si-apoi si pe Lucian Onea de la DNA PLoiesti, la latrinele de partid ale infractorilor ghita&compania.
    Va zica, javrele nu vor sa dea mai mult de 4 ani garantie la o lucrare care a inghitit 120 de milioane de euro, adica prapaditii de romani au platit cu 5,5 milioane de euro kilometrul de autostrada, cata vreme bulgarii dau 2,2 milioane, drum drept, fara lucrari de arta – tuneluri, canale. Cine a negociat contractul de atribuire, ce scrie in el : 4 ani sau 10 ani? Sau si contractul asta a disparut ca si cel al proiectului Bechtel?