Cine a fost Martha Bibescu, una dintre cele mai reprezentative figuri feminine ale societății mondene din La Belle Epoque

Portret al prințesei Martha Bibescu realizat de Arhivele Naționale ale României:

Pe 28 ianuarie sărbătorim 138 de ani de la nașterea prințesei Martha Bibescu, scriitoare de limbă franceză, diplomată de vocație și una dintre cele mai reprezentative figuri feminine ale societății mondene din La Belle Epoque.

Născută la 15/28 ianuarie 1886 ca al treilea copil al politicianului conservator Ion N. Lahovary și al Emei (Smaranda) Lahovary (n. Mavrocordat), Martha a avut o copilărie nefericită, marcată de moartea prematură, la vârsta de opt ani, a fratelui ei, Georges, singurul vlăstar de sex masculin al familiei, și de depresia profundă suferită, ca urmare a acestui eveniment dramatic, de mama ei, Ema Lahovary. Neglijată de mamă, Martha își datorează educația primită în anii copilăriei bunicului ei matern și mai ales tatălui, Ion N. Lahovary. Fetița se dovedește din primii ani de viață a fi ceea ce pe atunci se numea un ”copil prodigios”: învață de timpuriu să citească, citește mult și dă dovadă de o memorie extraordinară. Așa cum se întâmplă cu toate fetele din aristocrația vremii ei, e școlită acasă, de o guvernantă angajată în acest scop, apoi trimisă la un pension de maici, în Elveția. Aceasta nu o împiedică însă să învețe limba latină, să-i citească pe marii gânditori clasici ai civilizației europene și să facă o adevărată pasiune pentru scrierile marchizului de Chateaubriand, ale cărui Memorii de dincolo de mormânt speră să le poată egala într-o zi cu propriile ei scrieri.

Căsătorită în 1902, la vârsta de șaisprezece ani, cu prințul Georges Valentin Bibescu, fiul uneia dintre cele mai bogate și mai influente familii aristocratice din România, Martha nu va cunoaște fericirea nici în căsnicie, însă o va suplini câștigându-și încă de timpuriu o faimă literară. Cartea sa de debut, Les Huit Paradis/Cele opt paradisuri, publicată în 1908, la editura pariziană Grasset, era premiată de Academia Franceză. Au urmat alte eseuri istorice și romane, dintre care cele mai importante sunt Isvor, pays de saules/Isvor, țara sălciilor (Grasset, 1923), Le Perroquet vert/Papagalul verde (Paris, Grasset, 1924), Catherine Paris (Grasset, 1927), Au bal avec Marcel Proust/La bal cu Marcel Proust (Gallimard, 1928), Le rire de la naïade/Râsul naiadei, Grasset, 1935, Une fille inconnue de Napoléon/O fiică necunoscută a lui Napoleon (Flammarion, 1935), Images d’Épinal/Imagini de album (Plon, 1937).

În 1937-1938, Martha Bibescu a fost unul dintre primii scriitori europeni care și-au văzut opera ecranizată, mai întâi la Paris, apoi la Hollywood. E vorba de romanul Catherine Paris, devenit în 1938 filmul Katia, în regia lui Maurice Tournier, cu un scenariu scris de Lucille Décaux (pseudonimul literar al Marthei Bibescu) și avându-o în rolul principal pe Danielle Darieux.

O obișnuită a saloanelor pariziene, Martha Bibescu și-a construit o vastă rețea de amiciții culturale și politice cu personalitățile cele mai importante ale epocii sale: Marcel Proust, Winston Churchill, regele Alfons al XIII-lea al Spaniei, prințul moștenitor al Imperiului German, cu care a avut și o relație romantică, Ramsay MacDonald, Charles de Gaulle, Paul Morand, Italo Balbo, Antoine de Saint-Exupery. Pe unii dintre ei i-a avut ca oaspeți la Palatul Mogoșoaia, cea mai dragă dintre reședințele ei, primită cadou de la Georges-Valentin în 1912 și pentru a cărui renovare, cu ajutorul arhitectului italian Domenico Rupolo, își cheltuise toți banii obținuți din vânzarea cărților sale.

Asemeni multor altor personalități românești, după Al Doilea Război Mondial, Martha Bibescu s-a văzut forțată să se exileze. A fugit la Paris, în septembrie 1945, cu ajutorul prietenilor americani pe care și-i făcuse la București, după semnarea armistițiului cu Aliații. A lăsat-o în urmă pe fiica ei, Valentine, căsătorită Ghika-Comănești, și întreaga avere, inclusiv Palatul Mogoșoaia, expropriat de regimul comunist în 1948. Valentine și soțul ei, Dimitrie (Dede) Ghika-Comănești, au fost trimiși în domiciliu forțat la Curtea de Argeș, unde au rămas, lipsiți de orice sursă de venit, până când li s-a permis să părăsească România, în 1956.

În 1955, Martha Bibescu a fost aleasă membră a Academiei Regale a Belgiei, pe locul pe care îl ocupase anterior poeta Anna de Noailles. La moartea Marthei (28 noiembrie 1973), locul avea să îi revină unul alt erudit român, Mircea Eliade.

În 1962, Marthei Bibescu i s-a decernat la Paris Legiunea de Onoare, cea mai importantă decorație acordată de statul francez.

A murit pe 28 noiembrie 1973 în apartamentul vărului ei, Antoine Bibescu, aflat la Paris, în Insula Saint-Louis, pe malul Senei. Potrivit propriei dorințe, a fost înmormântată în micul cimitir din localitatea franceză Ménars, în cavoul castelului care aparținuse soacrei sale, Valentine Bibescu de Riquet de Caraman-Chimay.

Marea dorință a scriitoarei Martha Bibescu a fost aceea de a egala, cu propriile-i scrieri, Memoriile de dincolo de mormânt ale lui Chateaubriand. Proiectul său istorico-biografic se numea La Nymphe Europe/ Nimfa Europa și ar fi trebuit să cuprindă o istorie alegorică a Europei, prin intermediul poveștilor de viață ale strămoșilor bizantini ai autoarei. Din păcate, doar primul volum al acestui ambițios proiect literar a apucat să apară la Paris, în 1960, fără a se bucura de prea mult succes la un public francez ale cărui gusturi literare se schimbaseră radical după 1945.

Redăm în continuare, în traducere, un fragment din acest volum, în care, sub pretextul că își imaginează ce horoscop i-au hărăzit ursitoarele, Martha își face, de fapt, un foarte inteligent, amuzant și lucid autoportret:

„Schismatică, eretică, trădătoare, seducătoare, papistașă, convertită, floare a răului, forță a răului, pericol public, disidentă, renegată, ascunsă, rezervată, înconjurându-se de mister fără să dea explicații, imprudentă sau prea prudentă, urmărind scopuri necunoscute, de nemărturisit, niciodată mărturisite; străină, străină, străină, străină de tot și de toți; venită de aiurea, iubind aiurea, umblând aiurea, trădându-i pe cei ce au iubit-o fără a se trăda niciodată pe sine, trimițând celor ce o urăsc dezmințire după dezmințire, fără a dori să dovedească nimic; fidelă celor ce au iubit-o împotriva voinței ei; acuzată, uneori; acuzatoare, niciodată. Născută exegetă, va face exegeze. Aceasta e menirea ei. De aceea, doar exegeții ei o vor înțelege, dar fiecare în felul său.” (Martha Bibescu, La Nymphe Europe)

SANIC, Documente Fotografice, Album 90 (56)