G4Media.ro

Cine ar fi intermediat șpaga în Dosarul ASSMB: o apropiată a lui…

Sursa foto colaj: Facebook

Cine ar fi intermediat șpaga în Dosarul ASSMB: o apropiată a lui Ionel Arsene, consilieră a lui Darius Vâlcov, consultant al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, chiriașă în patru case de vacanță din Tenerife, Mallorca, Marbella și Phuket

Printre persoanele trimise miercuri în judecată de DNA în Dosarul mitei de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) se află Elena Kuzmanovic Baltag, un personaj apropiat de fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene. Conform rechizitoriului, ea este acuzată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită. Înainte de căderea Guvernului PSD în 2019, Elena Kuzmanovic Baltag avansase fulgerător pe traseul Neamț-București, devenind consilieră a lui Darius Vâlcov și membru în mai multe Consilii de Administrație ale unor societăți de stat.

Desemnată în comunicatul DNA ca B.K.E., dar cu numele întreg pe portalul instanțelor, Elena Kuzmanovic Baltag este acuzată că a fost una dintre cele două persoane prin intermediul cărora, în perioada iunie 2022 – 1 septembrie 2023, Cristian Plută, director adjunct al ASSMB, ar fi pretins de la un om de afaceri un procent de 5% din valoarea facturilor, fără TVA, plătite de instituție în contextul derulării unui acord-cadru ce viza execuția unor lucrări de reparații, reabilitări și modernizări la unitățile sanitare și imobilele aflate în administrarea Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București.

„Suma de 278.000 lei, ce reprezenta procentajul menționat mai sus ar fi fost remisă inculpatului Plută Cristian, prin intermediul inculpatului S.S. și a altei persoane, la data de 01 septembrie 2023, în scopul achitării facturilor la timp și a încheierii ulterioare a unor contracte subsecvente”, se mai arată în comunicat.

„Deocamdată, în această fază nu se recomandă să dai declarații. După aceea, când dosarul ajunge în fază publică, este altceva”, a declarat Elena Kuzmanovic Baltag pentru G4Media.ro.

Presa din Neamț a scris că, în 2017, Elena Kuzmanovic era consilier consultant al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, site-ul instituției prezentând-o, ulterior, și ca membră a Consiliului Director al Fundației Melchidesec, subordonată aceleiași Arhiepiscopii. În aceeași perioadă, a fost fotografiată în cadrul unor evenimente publice alături de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene (PSD) și este menționată în postări ale deputatei Oana Bulai, și ea membră PSD de Neamț.

Între 2018 și 2019, în mandatele de la guvernare ale PSD din perioada Liviu Dragnea, a ocupat mai multe funcții în Capitală: membră în Consiliile de Administrație de la CNCF CFR SA, Tarom și Smart SA, toate societăți de stat și consilier la cabinetul consilierului de stat Darius Vâlcov, după cum rezultă din declarațiile de avere.

Ultima ei declarație de avere datează din octombrie 2019, la scurt timp după ce Guvernul PSD a fost demis prin moțiune de cenzură. Documentul indica faptul că, alături de soț, Baltag Kuzmanovic deținea trei terenuri intravilane, din care două în județul Neamț, un apartament în București, o casă în Ilfov și alte două în Neamț, precum și contracte de închiriere pe perioadă determinată, încheiate între 2004 și 2008, pentru case de vacanță în Tenerife, Mallorca, Marbella și Phuket.

Cristian Plută, directorul adjunct al Administrației Spitalelor București, a fost trimis în judecată miercuri de DNA, în stare de arest preventiv, pentru trei presupuse fapte de luare de mită, conform comunicatului transmis de DNA. Alături de el au mai fost trimise în judecată cinci persoane.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Sa plătim rate toată viata și sa votam speciali cu case in Mallorca în continuare! La fiecare 4 ani vom primi câte o sticla de ulei!

  2. peeseedeee

  3. Fufa aia are cumva „studii” prin scoliile alea de rahat militare?

  4. Avem o banuiala, nu o sa mai aiba cine sa ne distreze in media si cat de mult ne placeau si cat mai radeam.