Cine câștigă și cine pierde după căderea lui Bashar al-Assad?

Turcia și Israel se numără printre cei care ies câștigați în urma căderii de la putere a dictatorului sirian Bashar al-Assad, în timp ce Rusia, Iran și kurzii sirieni sunt printre cei care pierd semnificativ în urma ofensivei rapide a rebelilor islamiști care au copleșit forțele guvernamentale și au cucerit capitala Damasc.

Căderea unui dictator

Rebelii sirieni au capturat Damascul duminică, fără să întâmpine practic opoziție, după un avans fulger care l-a forțat pe președintele Bashar al-Assad să fugă în Rusia după un război civil de 13 ani și șase decenii de conducere autocratică exercitată de familia sa.

Assad a fugit din țară la unsprezece zile după ce rebelii au lansat o ofensivă fulger pe 27 noiembrie, în faţa căreia forţele sale nu au opus o rezistenţă solidă.

În acel moment, gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS) și aliații au anunțat că au lansat o ofensivă, acuzând guvernul de escaladarea atacurilor asupra civililor din nord-vest.

După doar trei zile, armata siriană a confirmat că rebelii au intrat în Alep, în timp ce Hama a căzut în mâinile militanților după câteva zile de lupte sporadice.

În același timp, forțele rebele din sudul Siriei au cucerit cea mai mare parte a regiunii Deraa – locul de naștere al revoltei din 2011 împotriva lui Assad. Pe 7 decembrie, rebelii au anunțat că au pus mâna pe Homs, al treilea oraș ca mărime al Siriei, iar la primele ore ale dimineții de duminică, rebelii au intrat în Damasc. La mai puțin de două ore mai târziu, ei au declarat: “Tiranul Bashar al-Assad a fugit.”

Ulterior, Moscova i-a oferit azil lui Assad, soției sale și celor trei copii ai lor, a anunțat Mihail Ulyanov, ambasadorul Rusiei pe lângă organizațiile internaționale de la Viena. “Rusia nu-și trădează prietenii aflați în situații dificile,” a scris diplomatul.

Citând surse de la Kremlin, presa de stat rusă a confirmat că Moscova i-a acordat azil familiei dictatorului sirian pe motive umanitare și după ce liderii opoziţiei siriene au convenit să garanteze siguranţa bazelor militare şi a instituţiilor diplomatice ruse din Siria. (Este vorba despre baza aeriană Hmeimim din provincia Latakia și instalația sa navală de la Tartous, în apropiere de Liban. Aceasta din urmă este singurul centru mediteranean de reparații și reaprovizionare al Rusiei, iar Moscova a folosit-o Siria ca punct de trecere pentru a-și transporta contractorii militari în Africa).

Punct de cotitură

Oftalmolog de profesie, Bashar al-Assad a ajuns în fruntea statului în 2000, la vârsta de 34 de ani. El i-a succedat la putere tatălui său, Hafez al-Assad.

În 2011, el a fost confruntat cu Primăvara arabă în ţara sa, o serie de manifestaţii pro-democraţie care au fost rapid reprimate şi au degenerat într-un război civil în care au fost implicate diverse forţe jihadiste, inclusiv organizaţia Statul Islamic.

Assad, care era şi comandant al armatei, a condus o represiune brutală împotriva grupărilor rebele, iar războiul civil care a urmat a făcut peste 500.000 de victime şi a dus la strămutarea a jumătate din populaţie.

Assad a reuşit să rămână la putere cu sprijinul masiv al Rusiei, Iranului şi Hezbollah-ului libanez. El a denunţat rebeliunea ca fiind “teroristă” şi produsul unui “complot” pus la cale de ţări inamice pentru a-l răsturna.

Potrivit experților, căderea lui Assad reprezintă unul dintre cele mai importante momente de cotitură pentru Orientul Mijlociu din ultimele decenii. Răsturnarea sa de la putere a distrus un bastion din care Iranul și Rusia au exercitat influență în lumea arabă, iar impactul ofensivei rapide a rebelilor islamiști se va resimți mult timp de-acum înainte nu doar în Siria și în lumea arabă, dar și în alte regiuni de pe glob.

Premierul polonez Donald Tusk, scriind pe X, a spus că căderea lui Assad este un memento că Rusia și aliații săi pot fi învinși. Numeroși alți lideri europeni și mondiali au sărbătorit căderea lui Assad.

“Evenimentele din Siria au făcut lumea să realizeze încă o dată, sau cel puțin ar trebui să o facă, că chiar și cel mai crud regim poate cădea și că Rusia și aliații săi pot fi învinși,” a scris Tusk.

Rusia a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta evenimentele din Siria, a informat TASS. Moscova cere “tuturor părților implicate să renunțe la folosirea violenței și să rezolve toate problemele de guvernare prin mijloace politice,” a spus Ministerul de Externe.

Învingători și învinși

Într-un material dedicat acestui subiect, Politico a încercat să identifice părțile care au de câștigat de pe urma căderii lui Assad, precum și pe actorii care vor avea de suferit în urma prăbușirii regimului său.

Câștigători

# Siria

Poporul sirian a fost martorul un război civil timp de 13 ani și aproape o jumătate de secol de guvernare brutală sub familia Assad, care a folosit cenzura, teroarea de stat, deportările în masă, războiul chimic și masacrele pentru a se menține la putere. Referindu-se la sutele de mii de victime rezultate în urma conflictului, comentatorii afirmă că războiul din Siria a fost al doilea cel mai mortal conflict din secolul 21 după cel de-al doilea război din Congo.

De asemenea, peste 13 milioane de sirieni au fost strămuți forțat în urma conflictului, dintre care 6,2 milioane au fugit în străinătate. Războiul a creat condițiile pentru ascensiunea grupării jihadiste Statul Islamic, una dintre cele mai violente grupări islamiste din perioada modernă.

Sute de mii de sirieni au sărbătorit în stradă căderea președintelui Assad. Experții se întreabă însă dacă sirienii obișnuiți vor avea de câștigat cu adevărat de pe urma plecării lui Assad. Totul depinde de ceea ce se va întâmpla în continuare în Siria și dacă țara arabă poate evita violențele și se poate dezvolta pe linii pașnice.

Unele voci se tem însă că va exista un vid de putere și că diferitele facțiuni politice și grupuri religioase din Siria se vor confrunta.

În acest context, analiștii au reamintit că Hayat Tahrir al-Sham (HTS), principala facțiune insurgentă care are 30.000 de luptători, este desemnată ca grup terorist de către Statele Unite și ONU. Liderul său, Abu Mohammed al-Jolani, are o lungă istorie de militantism jihadist, a fost membru al-Qaeda și este un fost aliat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Statului Islamic, potrivit BBC.

HTS s-a prezentat ca fiind o forță naționalistă, în timp ce al-Jolani a adoptat un ton conciliant față de minoritățile religioase din Siria. De exemplu, în enclava Idlib pe care HTS o conduce din 2016, grupul și-a moderat atitudinile față de minoritățile creștine și druze. La capturarea orașului Alep, al-Jolani le-a promis creștinilor că vor fi în siguranță, iar bisericile orașului au putut funcționa nederanjate.

Analiștii se întreabă însă dacă al-Jolani și HTS și-au lăsat cu adevărat în urmă rădăcinile extremiste. Vineri, al-Jolani a spus că grupul a evoluat și că reconstrucția Siriei este acum o prioritate. “Hayat Tahrir al-Sham este doar o parte a acestui dialog și se poate dizolva în orice moment. Nu este un scop în sine, ci un mijloc de a îndeplini o sarcină: confruntarea cu acest regim,” a spus el pentru CNN.

HTS nu este însă singurul grup care a luat parte la revolta anti-Assad. Printre aceste grupuri – unele prezente acum în Damasc – se numără facțiuni rebele care au activat cândva sub steagul Armatei Siriene Libere din orașele din sud.

Spre est, forțele conduse de kurzi au profitat de prăbușirea armatei siriene pentru a prelua controlul deplin asupra orașului Deir El-Zour. În vastul deșert sirian, rămășițele așa-numitului Stat Islamic ar putea căuta și ele să profite de situație. Și în nordul îndepărtat de-a lungul graniței cu Turcia, Armata Națională Siriană – susținută de Ankara – s-ar putea dovedi, de asemenea, un jucător important în ceea ce se va întâmpla în continuare.

Căderea regimului Assad ar putea deschide calea reformei politice, democratizării și reconstrucției unei națiuni sfâșiate de război, cred experți citați de Atlantic Council. Odată cu dispariția lui Assad, există o oportunitate de a crea un guvern incluziv care să reprezinte populația diversă din punct de vedere etnic și religios a Siriei, să promoveze redresarea economică și să permită refugiaților și persoanelor strămutate intern să se întoarcă la casele lor. Vor ajunge însă diferitele grupări militante la un acord care să permită reformele radicale necesare sau violențele care au măcinat țara de 13 ani vor continua?

# Turcia

Politico a reamintit că Recep Tayyip Erdogan și Bashar al-Assad au fost cândva prieteni, dar liderul turc a susținut rebeliunea care a izbucnit în urmă cu 13 ani – în principal pentru că Iranul, rivalul geopolitic al Turciei, a susținut regimul sirian.

Turcia a fost patronul cheie al grupurilor armate islamiste de opoziție din Siria. Și pe măsură ce războiul s-a dezvoltat și facțiunile rebele moderate și mai seculare pro-democrație au fost depășite de rivalii lor islamiști mai duri și mai disciplinați, mâna Ankarei a devenit mai puternică.

Căderea lui Assad îl va ajuta acum pe Erdoğan să-și avanseze agenda geopolitică, oferindu-i oportunitatea de a atinge mai multe obiective strategice, inclusiv stoparea separatiștilor kurzi din nord-estul Siriei, care au legături strânse cu separatiștii kurzi din Turcia.

Reconstrucția Siriei se va dovedi, de asemenea, o oportunitate semnificativă pentru companiile turcești.

“O victorie uriașă pentru Türkiye – o mișcare de geniu a lui Erdoğan,” a scris analistul Timothy Ash pe X.

# Israel

Iranul s-a grăbit să acuze Israelul că a planificat înlăturarea lui Assad. De exemplu, atunci când orașul Alep a căzut în mâinile rebelilor, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a spus că este vorba despre “un complot al regimului israelian de a destabiliza regiunea”. Deși este convenabil pentru Teheran să dea vina pe sioniști – iar înfrângerea Hezbollah de către Israel i-a ajutat cu siguranță pe rebelii din Siria – nu există nicio dovadă a asistenței militare israeliene directe, a scris Politico.

Mai mult, un astfel de ajutor nu ar fi fost necesar, având în vedere sponsorizarea rebelilor de către Turcia.

Cu toate acestea, liderul israelian Benjamin Netanyahu a salutat înlăturarea lui Assad, spunând că căderea liderului sirian “este rezultatul direct al acțiunii noastre puternice împotriva Hezbollahului și Iranului, principalii susținători ai lui Assad. Asta a declanșat o reacție în lanț a tuturor celor care doresc să se elibereze de această tiranie și de opresiunea ei.”

Netanyahu a subliniat, totuși, că, în ciuda marii oportunități oferite de această “zi istorică,” aceasta este, “de asemenea, plină de pericole semnificative.” El a ordonat de altfel imediat trupelor israeliene să preia pozițiile armatei siriene după ce acestea au fost abandonate în zona tampon dintre Israel și Siria din Înălțimile Golan, pentru “a se asigura că nicio forță ostilă nu se stabilește chiar lângă granița cu Israel” și să fie pregătite pentru orice violențe care ar putea izbucni în Siria. Israelul ocupă Înălțimile Golan din 1967, iar de atunci zona a fost stabilită ca zonă tampon.

Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) a anunţat o serie de atacuri israeliene, duminică, vizând instalaţii ale armatei siriene, în special depozite de armament, în apropiere de Damasc, după ce rebelii au cucerit capitala siriană.

Comentatorii cred că înlăturarea lui Assad aduce beneficii clare Israelului. Acest eveniment marchează o slăbire suplimentară a puterii regionale a Iranului și elimină un membru important al așa-numitei Axe a Rezistenței creată de Teheran. Fără Assad și un regim prietenos în Siria, Iranul nu va avea rute terestre pentru a-și aproviziona partenerul Hezbollah pentru a ajuta grupul în războiul său cu Israelul, făcând din mișcarea șiită libaneză un alt învins clar al căderii lui Assad. Acest lucru ar putea face și Libanul un câștigător al căderii regimului lui Assad – cu condiția însă ca țara să reușească să scape din strânsoarea Hezbollah.

# Statele Unite

Pentru Statele Unite, prăbușirea lui Assad ajută la combaterea terorismului, la reducerea influenței iraniene și la promovarea stabilității în Orientul Mijlociu. Căderea lui Assad pune capăt politicii regimului său de sponsorizare a terorismului, care a durat decenii la rând, va slăbi alianțele dintre grupările proxy iraniene și va diminua puterea Rusiei în regiune.

Cu toate acestea, situația prezintă și riscuri de instabilitate prelungită, determinând Statele Unite să se angajeze diplomatic în modelarea rezultatului. Potrivit acestora, Statele Unite ar trebui să se angajeze în diplomație multilaterală cu Turcia și Qatar și să medieze răspunsurile cu părțile regionale cheie, inclusiv Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel și Iordania, pentru a asigura o abordare coordonată a stabilizării Siriei.

Căderea regimului Assad le oferă americanilor, de asemenea, o oportunitate de a aborda problemele de lungă durată din Siria și regiune, care trebuie însă gestionate cu atenție. Administrațiile Biden și Trump trebuie să adopte o abordare echilibrată și strategică, concentrându-se pe guvernanță incluzivă, sprijin umanitar și stabilitate regională, cred analiștii.

# Deținuții sirieni

Unul dintre cele mai puternice simboluri ale căderii Damascului a fost eliberarea sinistrei închisori Saydnaya, unde mii de opozanţi ai dinastiei al-Assad au fost închişi, torturaţi şi ucişi.

Asociația Deținuților și Dispăruților din închisoarea Sednaya (ADMSP), cu sediul în Turcia, a estimat în 2022 că peste 30.000 de deținuți au fost fie executați, fie au murit ca urmare a torturii, lipsei de îngrijiri medicale sau înfometării între 2011 și 2018. Citând relatările unor deținuți eliberați, cel puțin alți 500 de prizonieri ar fi fost executați între 2018 și 2021.

În 2017, Amnesty International a descris închisoarea Saydnaya drept “un abator uman” într-un raport care susținea că execuțiile au fost autorizate la cele mai înalte niveluri ale guvernului Assad. (https://www.bbc.com/news/world-middle-east-38885901)

Vorbind despre eliberarea deținuților din închisorile siriene, Politico a scris de Ragheed Tatari, cel mai longeviv prizonier din Siria, care a fost eliberat duminică după 43 de ani de detenție. El a fost închis în 1981, în timpul domniei lui Hafez al-Assad.

Învinși

# Kurzii din Siria

Bashar al-Assad i-a lăsat în mare parte în pace pe kurzii sirieni, care trăiesc în nord-estul Siriei, unde s-au bucurat de semiautonomie. Analiștii se întreabă însă dacă un nou regim de la Damasc, foarte probabil dominat de islamiști, le va oferi kurzilor aceeași libertate – mai ales în condițiile în care islamiștii sunt sprijiniți de Erdogan. Totul va depinde în mare măsură de modul în care Siria se va dezvolta politic.

Politico a reamintit însă că ofensiva rebelilor islamiști a cucerit și zone ale grupării militante kurde YPG (Unitățile de Apărare ale Poporului), susținute de SUA, care a pierdut controlul asupra unor orașe și sate din zona rurală din estul Alepului.

Situația este delicată pentru kurzii din Siria. Duminică, președintele ales al SUA, Donald Trump, a scris cu majuscule pe Truth Social că Siria nu este prietenul americanilor, iar situația de acolo este o harababură cu care “STATELE UNITE NU TREBUIE SĂ AIBĂ NIMIC DE-A FACE. NU ESTE LUPTA NOASTRĂ. LĂSAȚI-O SĂ SE TERMINE. NU VĂ IMPLICAȚI!”

Iar în timpul primului său mandat ca președinte al SUA, Trump a vrut să retragă toate forțele speciale americane din nord-estul Siriei, unde au luptat alături de kurzi împotriva jihadiștilor din Statul Islamic. Pentagonul l-a convins să păstreze însă unele trupe în zonă. Circa 900 de trupe de comando sunt încă în țara arabă.

La începutul acestei luni, Robert F. Kennedy Jr. a dezvăluit că Trump a vrut să scoată toți soldații americani din Siria din cauza temerilor că aceștia ar putea deveni “carne de tun” în orice ciocnire dintre Turcia și luptătorii kurzi.

# Alawiții

Alawiții, secta căreia îi aparține și Bashar al-Assad, reprezintă aproximativ 12 la sută din populația Siriei. Ei sunt o ramură a islamului șiit, au fost coloana vertebrală a regimului Assad și au ocupat poziții de vârf în guvern, armată și serviciile de informații. În primii ani ai rebeliunii, ei au format Shabiha, miliții pro-Assad care au fost considerate responsabile pentru masacre și violuri sistematice. Unele voci se tem că HTS va dori să se răzbune împotriva lor pentru violențele trecute.

# Rusia, Iran și Hezbollah

Căderea lui Bashar al-Assad a slăbit dramatic poziția Rusiei în Orientul Mijlociu, precum și pe cea a Iranului, cred comentatorii.

Moscova și Teheranul au salvat împreună regimul sirian de la colaps în 2015, când Assad părea aproape de a fi răsturnat. Milițiile șiite comandate de Iran – susținute de o campanie de bombardament din partea Rusiei – l-au ajutat pe autocratul sirian să recucerească Alepul de la insurgenții care au controlat aproximativ jumătate din oraș timp de patru ani.

Politico a scris că Moscova l-a împins pe Assad să se împace cu Turcia lui Erdogan și să exploreze soluții politice pentru a pune capăt războiului civil. Dacă s-ar fi întâmplat asta, acest lucru ar fi deschis, fără îndoială, Siria unui comerț profitabil pentru afacerile rusești și ar fi asigurat, probabil, securitatea bazelor aeriene și navale strategice ale Moscovei din Siria.

Pe parcursul verii, Kremlinul a încercat în mod repetat, dar fără succes, să organizeze întâlniri față în față între liderii sirieni și turci.

La o conferință internațională desfășurată la Doha în weekend, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus: “Este inadmisibil să se permită grupării teroriste să preia controlul (Siriei).”

Cu toate acestea, Moscova nu a făcut nimic pentru a împiedica prăbușirea lui Assad și a părut că a renunțat la susținerea regimului. După începutul ofensivei rebelilor la 27 noiembrie, atacurile aeriene ruse în sprijinul lui Assad, au fost minime – fără îndoială, în mare parte pentru că Vladimir Putin a trebuit să se concentreze pe războiul din Ucraina.

“Gruparea Hezbollah a fost decimată de războiul cu Israelul, ca rezultat Iranul este și el mult mai slab, în timp ce Rusia și-a mutat multe dintre forțe în Ucraina. Niciunul dintre aliați nu a reușit să trimită trupe nicăieri aproape de nivelul de sprijin primit de Assad în trecut, slăbindu-i astfel forțele,” a declarat Christopher Phillips de la organizația de tip think tank Chatham House.

Trump a descris, de asemenea, slăbiciunea Rusiei. “Rusia, pentru că este atât de prinsă în Ucraina, și cu pierderea a peste 600.000 de soldați acolo, pare incapabilă să oprească acest marș prin Siria, o țară pe care au protejat-o ani de zile,” a scris el pe platforma Truth Social.

Comentatorii cred că răsturnarea de la putere a dictatorului sirian va duce probabil la o pierdere catastrofală a investițiilor semnificative ale Rusiei în regimul Assad și a “capului de pod” pe care Moscova îl crease în Marea Mediterană. De asemenea, căderea lui Assad reprezintă o diminuare a capacității Rusiei de a proiecta putere în regiune – și, prin urmare, a pretenției sale de a fi o mare putere. Nu în ultimul rând, prăbușirea de la putere a lui Assad este o lovitură majoră pentru prestigiul Rusiei, dar și pentru puterea și influența lui Putin la nivel global.

Surse: Reuters, BBC, Politico, TASS, CNN, Atlantic Council, admsp.org, Truth Social, X