Cine e Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, cel care a girat pentru podul prăbuşit de la Luţca: un baron clasic al PSD, condamnat la 8 ani şi 4 luni pentru comisioane din contracte, prieten cu Dragnea cu care mergea în vacanţe, agresiv şi cu limbaj suburban
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene – cel care a finanţat prin PNDL şi a “garantat” podul de la Luţca, prăbuşit la 7 luni de la inaugurare – este considerat a fi unul dintre baronii locali ai PSD, în sensul devenit clasic: probleme de corupţie, contracte cu dedicaţie, relaţii apropiate cu oameni de afaceri cărora le-a încredințat contracte de zeci de milioane de euro, agresiv şi cu limbaj suburban la adresa celor care l-au criticat precum G4media.ro şi fosta sa colegă de partid, Ana Birchall.
Problemele penale ale lui Ionel Arsene
Pe 8 aprilie, în acest an, baronul PSD a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de detenţie efectivă în dosarul de corupţie de Tribunalul Bacău, însă decizia nu este defintivă. Apelul se va judeca la Curtea de Apel din Braşov, a decis zilele trecute Înalta Curte care i-a admis lui Arsene cererea de strămutare a dosarului de la Curtea de Apel Bacău.
Dosarul lui Ionel Arsene a fost conexat după ce baronul PSD a fost trimis în judecată de DNA în două cazuri.
Într-unul este acuzat de trafic de influență, după ce, în 2013, pe când era parlamentar și liderul PSD Neamț, ar fi primit 100.000 de euro de la Gheorghe Ștefan zis Pinalti, fost primar PDL în Piatra Neamț, ca să își folosească influența pe lângă conducerea ANI astfel încât Agenția Națională de Integritate să constate incompatibilitatea unui adversar politic. Era vorba de Culiță Tărâță, la vremea respectivă președinte PSD al CJ Neamț.
Potrivit unui referat DNA, Arsene a fost denunțat de Pinalti în 2017. Fostul primar le-a mărturisit anchetatorilor că Arsene a fost cel care a venit cu ideea să-l „aranjeze” pe Culiță Tărâță la ANI pentru că avea intrare la președintele din acea vreme, Horia Georgescu. Arsene ar fi avansat și costurile acestui plan: 100.000 de euro. Banii ar fi urmat să ajungă la Horia Georgescu prin intermediul lui Dan Turturică, redactor șef la România liberă în acea perioadă, și a consilierei șefului ANI. În referatul procurorilor DNA se arată și că Pinalti i-ar fi dat alte 15.000 de euro lui Arsene ca să-i dea lui Turturică. În schimbul banilor, ziaristul urma să publice articole denigratoare pentru Culiță Tărâță în România liberă.
Potrivit DNA, în iulie 2015, Arsene ar fi cerut și un comision de 5% din suma de 60 de milioane de lei, adică în jur de 3 milioane de lei, de la reprezentanții firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași. Arsene urma să îi determine pe șefii de la Administrația Națională Apele Române să aloce suma respectivă pentru finalizarea contractelor dintre compania din Iași și administrațiile bazinale.
Arsene și-ar fi folosit influența asupa secretarului de stat Iulian Jugan de la Ministerul Apelor astfel încât Apele Române să aloce suma de 60 de milioane de lei pentru contractele cu firma Construcții Hidrotehnice SA din Iași.
Ionel Arsene a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și într-un al doilea dosar penal. Potrivit DNA, în iunie 2015, Arsene, pe atunci parlamentar și lider al PSD Neamț, ar fi intervenit pe lângă primarul din comuna Icușești asfel încât firma care construia școala din localitate să subcontracteze lucrările de tâmplărie către o firmă agreată de Arsene. În februarie 2019, Tribunalul Neamț a conexat cele două dosare, apoi a trimis cazul la Tribunalul Bacău.
Relaţii apropiate cu oameni de afaceri şi contracte cu dedicaţie
Ionel Arsene are o relaţie de amiciţie de notorietate cu Gheorghe Vlasie zis Ginel, finul sau cumătrul său. Arsene i-a botezat un copil lui Ginel, potrivit presei locale. Cei doi au fost suprinși și de paparazzi la un restaurant din București. Cuplul Arsene – Ginel este elocvent privind relația politician – om de afaceri.
Gheorghe Gh. Vlasie zis Ginel controlează Antrepriza de Construcţii pentru Drumuri şi Autostrăzi (fosta Aqua Parc) prin intermediul tatălui său, Gheorghe V. Vlasie, născut în 1948. Ginel a deținut compania direct până în 2013 când a cesionat acțiunile tatălui său, Gheorghe V. Vlasie. Aceasta pe fondul investigaţiei DIICOT care îl viza pe Ginel pentru aderare la grup infracțional organizat, evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani la Tribunalul Neamţ.
În iunie 2016, DIICOT Neamţ a trimis în judecată 11 persoane, printre care şi Gheorghe Vlasie. Potrivit procurorilor, în perioada 2012 – 2015, Vlasie „a aderat la gruparea infracţională organizată de către inculpaţii Trifan George şi Trifan Vasile (parteneri de afaceri – n.r.) şi s-a folosit de mecanismele evazioniste controlate de către aceştia, direct sau indirect prin intermediul inculpatului Mihai Stan, în scopul degrevării ilegale a Aqua Parc de la plata sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de taxe şi impozite”.
Firma controlată de Vlasie, Aqua Parc (actuala Antrepriză de Construcţii pentru Drumuri şi Autostrăzi), și o altă firmă controlată de el, Edil Ștef, sunt părţi responsabile civilmente în dosar, adică vor achita prejudiciul dacă fostul patron din acte va fi condamnat.
Aceasta nu le-a împiedicat pe aceste firme să obțină contracte de zeci de milioane de euro cu CJ Neamț condus de Arsene, dar și cu alte Consilii județene conduse de pesediști, precum CJ Bacău sau Galați. Contractele lui Ginel cu CJ Neamț au fost câștigate fie prin licitație cu o singură ofertă declarată admisibilă prin caietul de sarcini, fie prin selecție de oferte, fie chiar prin încredințare directă, potrivit unei analize a G4media.ro.
Specializarea lui Arsene și a oamenilor lui este construcția de drumuri, dar și afacerile cu balastiere. Prin interpuși, Arsene ar controla și televiziunea locală Tele M, percheziționată în 2017 de DNA Bacău în urma unor suspiciuni potrivit cărora plățile facute de firmele de construcții către televiziunea locală ar fi reprezentat, în realitate, un parandărăt către Arsene. Vezi o listă a contractelor acordate de CJ Neamţ, condus de Ionel Arsene, companiei controlate de finul lui, Ginel, aici.
G4media.ro a arătat şi că o altă companie din siajul lui Arsene şi Ginel a obţinut contracte de la CJ Neamţ sau de la primării conduse de edili PSD, cu finanţare de la Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă, prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală). E vorba de Mavgo Holding. Firma este unul dintre partenerii de afaceri ai companiei Aqua Parc (actuala Antrepriză de Construcţii pentru Drumuri şi Autostrăzi), controlată de Gheorghe Vlasie. Până în ianuarie anul trecut, patronul din acte al Mavgo Holding a fost Florin Dumitru Pavel, un fost acționar la o firmă administrată de Vlasie.
Băgaţi şi în afaceri privind exploatarea resurselor subsolului
Până în aprilie 2020, firma Mavgo Holding a fost asociată în compania Zagra Mining, alături de Vasile-Sebastian Albulescu şi Vast Resources PLC cu sediul la Londra, administrată de Andrew Richard Prelea, fiul fostului consul onorific al României în Australia, George Prelea. Albulescu a cumpărat pachetul de 25% din acțiuni al Mavgo Holding la Zagra Mining și acum deține 50% din companie, alături de Andrew Richard Prelea. Vasile-Sebastian Albulescu este un prieten din copilărie al actualului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu. Vezi detalii aici.
În 2019, presa semnala faptul că principalul obiectiv al firmei Zagra Mining ar fi fost exploatarea minei de grafit de la Baia de fier. Pe atunci, președinte al Agenției de Resurse Minerale era Gigi Dragomir, considerat omul impus la șefia ANRM de către șeful CJ Neamț, Ionel Arsene. Baronul PSD este și cel care l-a impus în 2018 la Ministerul Economiei pe Dănuţ Andruşcă, considerat unul dintre cei mai slabi miniștri.
Relaţia lui Ionel Arsene cu Liviu Dragnea
Este, iarăși, de notorietate. Potrivit unor surse, Dragnea și Arsene și-au petrecut împreună revelionul 2019 la Sinaia, apoi o vacanţă în Maldive, unde ar fi fost și Darius Vâlcov. O confirmare a faptului că Arsene îşi făcea vacanţele cu fostul lider PSD o găsim şi în motivarea condamnării baronului de la Tribunalul Bacău.
„Deci ieri a venit din concediu, c-o fost plecat cu Dragnea”, este o interceptare din dosar, din 2017, a unui discuţii dintre doi subalterni ai baronului Ionel Arsene, potrivit motivării Tribunalului Bacău.
Dragnea şi Arsene au vrut să dea ordonanţă de amnistie şi graţiere
Potrivit motivării Tribunalului Bacău, fiul lui Pinalti, Gabriel Ştefan s-a întâlnit cu Arsene şi au discutat inclusiv despre soluţii astfel încât fostul primar din Piatra Neamţ să scape din penitenciar. În octombrie 2016, Pinalti tocmai fusese condamnat în dosarul Microsoft la 6 ani de detenţie.
„Întâlnirea dintre martor (Gabriel Ştefan, fiul lui Gheorghe Ştefan zis Pinalti – n.r.) şi Arsene Ionel a avut loc în biroul acestuia din Consiliul Judeţean Neamţ , la sfârşitul lui ianuarie 2017. După ce a citit biletul, Arsene Ionel a zis că e ok şi tatăl său să stea liniştit întrucât PSD va da o ordonanţă de graţiere în zilele următoare”, se arată în motivarea Tribunalului Bacău privind condamnarea lui Arsene la 8 ani şi 4 luni de detenţie.
Agresivitate şi limbaj suburban
Anul trecut în aprilie, G4media.ro a relatat despre un contract de 85 de milioane de euro atribuit de CJ Neamţ companiei Mavgo Holding. Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, a share-uit articolul pe reţelele de socializare şi a cerut investigarea contractelor atribuite de CJ Neamţ. Imediat, a fost sunată de Arsene care a jignit-o şi ameninţat-o. În plus, Arsene a postat pe Facebook un mesaj în care jigneşte G4media.ro şi pe Ana Birchall.
„Se pare că postările mele la adresa Guvernului incompetent al României au deranjat și, în consecință, leprele galbene au asmuțit publicații securistice să mă denigreze continuu și să mă acuze că aș fi implicat în fel de fel de afaceri!”, a scris Arsene despre G4media.ro.
„Am mai văzut și o curcă securistă și urâtă cu spume că scrie despre mine pe facebook! Acestei javre securiste pot doar să-i recomand cu drag o carte care o reprezintă! Cartea se numește: „Suge-o, Ramona!„, a scris Arsene şi despre Ana Birchall.
Notă: Alex Costache este jurnalist şi la Ştirile TVR.
Sursa Foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii