G4Media.ro

Cine e Nicolae Stanciu, căpitanul României care a marcat un gol senzațional…

Foto: InquamPhotos / Stefan / Constantin

Cine e Nicolae Stanciu, căpitanul României care a marcat un gol senzațional în meciul cu Ucraina (3-0)

Nicolae Stanciu este căpitanul naționalei României și totodată un jucător de bază pentru echipa lui Edi Iordănescu. Jucătorul în vârstă de 31 de ani a fost un factor important al victoriei din primul meci din cadrul Campionatului European 2024 din Germania, dar și în timpul calificărilor pentru Euro.

Căpitanul naționalei a deschis scorul în duelul cu Ucraina printr-un șut de neoprit în vinclul porții apărate de Lunin. Efortul depus de Stanciu pe parcursul partidei este evidențiat de ovația primită la ieșirea sa de pe teren de la fani și colegi, dar și de premiul de Jucătorul Meciului.

„A fost golul carierei mele. Acest tricou înseamnă totul pentru mine. Să marchezi la o finală de EURO și să câștigi în felul în care am făcut-o, este pur și simplu incredibil”, a spus el la finalul meciului.

„Susținerea fanilor a fost unică, nu am mai simțit așa ceva până acum. Frații mei, tatăl meu și soția mea, toți aveau lacrimi în ochi. Aș vrea să le mulțumesc tuturor și sper că i-am făcut foarte fericiți astăzi. Trebuie să le mulțumim tuturor și sper că vor sărbători. Ceea ce am făcut astăzi a fost pur și simplu senzațional”, au mai spus ei.

La nivelul echipelor de club, Nicolae Stanciu joacă la FC Damac, echipă din prima ligă a Arabiei Saudite. Stanciu nu este singurul român de la Damac, Cosmin Contra este antrenorul ocupantei locului 10 din Premier League-ul Arabiei. Mijlocașul român are 6 goluri și 7 assisturi la Damac.

Stanciu a mai jucat în străinătate la Wuhan Three Towns (China), Slavia Praga (Cehia), Al Ahli SC (Arabia Saudită), Sparta Praga (Cehia) și Anderlecht (Belgia). În România a jucat la Sporting Vaslui timp de 2 sezoane și la FCSB 4 sezoane, potrivit Transfermarkt.

Stanciu a adăugat diverse trofee la palmaresul său pe parcursul unei cariere în care a reușit să joace la numeroase cluburi. În țară a reușit să câștige de 2 ori campionatul, 3 Cupe ale României și o singură Super Cupă cu FCSB. În fotbalul din străinătate, Stanciu a reușit să câștige: un campionat și o Super Cupă cu Anderlecht (Belgia); de 2 ori campionatul și o singură dată cupa internă cu Slavia Praga (Cehia); un campionat al Chinei și o Super Cupă cu Wuhan Three Towns (China).

Nicolae Stanciu a bifat al 71-lea meci la națională cu victoria de astăzi împotriva Ucrainei, scor 3-0.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează