G4Media.ro

Cine este Aleksei Navalnîi și cum a ajuns ”omul de care Vladimir…

Cine este Aleksei Navalnîi și cum a ajuns ”omul de care Vladimir Putin se teme cel mai tare”. Familie, anchete, milioane de fani, condamnări și opțiuni politice

Sute de poliţişti, autobuze speciale și mașini ale autorităților l-au așteptat pe Aleksei Navalnîi, considerat acum liderul opoziției ruse, la întoarcerea în țară după tentativa de asasinat asupra sa și perioada petrecută în spitalul din Berlin. Nu pentru a investiga episodul prin care a trecut, ci pentru a-l reține. 

După ani întregi în care a încercat minimalizarea importanței sale (Vladimir Putin refuzând chiar să îi pronunțe public numele), Kremlinul a decis, cred comentatorii occidentali, să schimbe stratgia. 

Arestarea și condamnarea sa l-au poziționat mai clar în postura pe care o ocupa oricum, neoficial: aceea de principal rival al președintelui Putin. The Wall Street Journal l-a descris drept ”omul de care Vladimir Putin se teme cel mai tare”, iar formularea s-a lipit de imaginea sa. 

Cum a ajuns însă aici Aleksei Navalnîi, de unde vine, cine este, care sunt elementele cheie din biografia sa și care sunt pozițiile sale politice? 

O mare parte din forța lui Navalnîi constă în cei peste 6,3 milioane de abonați pe canalul său de YouTube și în cele peste două milioane de urmăritori pe care îi are pe Twitter. Aceste canale reprezintă principalele  sale mecanisme de comunicare.

Acolo publică materiale despre corupția din Rusia, organizează demonstrații politice și își promovează campaniile. Documentarul său cel mai recent, legat de o proprietate presupusă a fi a președintelui Putin a depășit 100 de milioane de vizualizări în timp record.

Navalnîi și organizația sa anticorupție au publicat investigații care detaliază corupțiea unor oficiali ruși de rang înalt.

În 2011, el a descris partidul Rusia Unită, ca „un partid de escroci și hoți”, formulă care a intrat în folclorul popular cu referire la această formațiune.

În martie 2017, a lansat documentarul „El nu este Dimon pentru tine”, acuzându-l pe Dmitri Medvedev, prim-ministrul de atunci și fost președinte al Rusiei, de corupție, ceea ce a generat proteste în masă în toată țara.

În ianuarie 2021, după arestarea lui Navalnîi și publicarea documentarului ”Un palat pentru Putin” care îl acuza pe liderul de la Kremlin de corupție, au avut loc proteste în masă în toată țara.

Anterior acestui moment, Navalnîi a fost arestat de mai multe ori de către autoritățile ruse. El a primit două pedepse cu suspendare pentru delapidare în două dosare, una în iulie 2013 și alta în decembrie 2014.

Într-unul dintre dosare a fost implicat și fratele său Oleg. Împreună au fost acuzați pentru delapidarea a 26 de milioane de ruble de la filiala rusă a companiei franceze de cosmetice Yves Rocher. În octombrie 2017, CEDO a apreciat că cei doi frați nu au avut parte de un proces echitabil, iar decizia judecătorilor ruși a fost arbitrară, dar Oleg a ajuns la închisoare cu executare.

Ambele cazuri au fost considerate de țările vestice ca fiind motivate politic de intenția de a-l împiedica să candideze la alegeri. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că Navalnîi nu a avut un proces echitabil, dar sentințele nu au fost niciodată anulate. În total, Navalnîi a câștigat șase procese la CEDO obținând un total de 225.000 EUR.

Activistul Navalnîi a fost și este interesat și de politică. În 2013, a participat la alegerile pentru primăria din Moscova și a ocupat locul al doilea, cu 27% din voturi, pierzând în fața primarului actual Sergey Sobyanin, omul lui Putin. A fost cel mai mare succes electoral al său, poate și pentru că nu a apucat să mai candideze. În decembrie 2016, Navalnîi și-a arătat intenția de a candida la funcția de președinte al Rusiei în timpul alegerilor din 2018, dar acest lucru i-a fost interzis de Comisia Electorală Centrală a Rusiei și ulterior de Curtea Supremă a Rusiei, pe motiv că avea condamnări penale.

Lucrurile au ajuns la extrem în 2020, când Navalnîi a fost subiectul unei tentative eșuate de asasinat.

  • ”Înainte de a fi autorizat să fiu adus în Germania, ei mi-au luat toate hainele şi m-au trimis complet gol. Având în vedere că s-a găsit noviciok pe corpul meu şi că o metodă de infectare prin contact este foarte probabilă, hainele mele sunt o probă materială foarte importantă”, a scris pe blog Navalnîi.

Otrava Noviciok i-ar fi fost plantată în lenjeria intimă. Un agent FSB a confirmat acest lucru, dar Rusia a negat informația.

A fost internat în stare gravă după ce a fost otrăvit și a petrecut o lună într-un spital din Berlin, sub pază.

Navalnîi l-a acuzat pe Putin că este responsabil pentru otrăvirea sa, iar suspiciunile s-au întreptat spre Serviciul Federal de Securitate (FSB).

UE și Marea Britanie au răspuns prin impunerea de sancțiuni împotriva oficialilor ruși. La 17 ianuarie 2021, s-a întors în Rusia, unde a fost reținut imediat sub acuzațiile de încălcare a condițiilor de eliberare condiționată și ulterior condamnat la închisoare cu executare.

Familie

Navalnîi a crescut la Obninsk la aproximativ 100 de kilometri sud-vest de Moscova, dar și-a petrecut verile din copilărie cu bunica sa în Ucraina, unde a învățat limba ucraineană.

Părinții săi, Anatoly Navalnîi și Lyudmila Navalnaya, dețin din 1994 o fabrică de coșuri în satul Kobyakovo, regiune a Moscovei. Navalnîi a absolvit Universitatea de Prietenie a Popoarelor din Rusia în 1998 cu o diplomă în drept. Apoi a urmat studii economice la Universitatea Financiară. Ulterior, a primit o bursă pentru programul Yale World Fellows de la Universitatea Yale în 2010.

Este căsătorit cu Yulia Borisovna Navalnya, supranumită ”prima doamnă a opoziției din Rusia”. Au împreună doi copii.

Soții Navalnîi. Foto: Instagram Yulia Navalnaya

În 2020, jurnalistul Oleg Kashin a spus că tatăl Yuliei este Boris Borisovich Abrosimov, secretarul ambasadei ruse din Marea Britanie, asociat cu serviciile speciale, iar mătușa ei este Elena Borisovna Abrosimova, una dintre autorele constituției ruse. Ca răspuns la aceasta, Navalnîi a publicat un certificat de deces pentru socrul său, din 1996.

Cei doi s-au cunoscut în vara anului 1998, în timp ce erau în vacanță în Turcia. Doi ani mai târziu s-au căsătorit și au avut doi copii: Daria (2001) și Zakhar (2008). Yulia s-a implicat în afacerea cu coșuri a părinților lui Aleksei

Cu prilejul episodului otrăvirii lui Aleksei, Yulia a cerut ca acesta să fie lăsat în Germania la tratament și chiar a apelat direct la președintele rus Vladimir Putin.

Transportul la Berlin. Foto: Instagram Yulia Navalnaya

După ce și-a revenit, Navalnîi a postat un mesaj: ”Yulia, m-ai salvat!”.

Cum a ajuns activist anticorupție. Anchete peste anchete, până la vârful statului

În 2008, Navalnîi a investit 300.000 de ruble în acțiunile a 5 companii de petrol și gaze: Rosneft, Gazprom, Gazprom Neft, Lukoil și Surgutneftegas. Așa a început să urmărească transparența activelor financiare ale acestor companii. Acest lucru este cerut inclusiv de legea rusă, dar acest lucru nu se întâmpla.

Doi ani mai târziu, el a publicat documente confidențiale despre auditul Transneft. Potrivit blogului său, aproximativ 4 miliarde de dolari au fost furate de liderii Transneft în timpul construcției conductei de petrol Siberia de Est – Oceanul Pacific.

În perioada următoare a continuat cu investigațiile sale, în ciuda tuturor presiunilor. În 2010 a anunțat lansarea proiectului RosPil (un joc de cuvinte cu tentă de argou, care duce cu gândul la delapidarea banilor publici), care urmărește să scoată la lumină practicile corupte din procesul de achiziții publice.

Un an mai târziu, Navalnîi a lansat RosYama („gaura rusească”), un proiect care permitea persoanelor să raporteze gropi și să urmărească răspunsurile guvernamentale la reclamații.

În același an 2011, Navalnîi a publicat lucrări legate de un acord imobiliar scandalos între guvernele maghiar și rus. Potrivit presei de atunci, Ungaria a vândut o fostă clădire a ambasadei la Moscova pentru 21 milioane USD, către o companie offshore a lui Viktor Vekselberg, care a revândut-o imediat guvernului rus pentru 116 milioane USD.

Trei oficiali maghiari responsabili de acord au fost reținuți în februarie 2011. În Rusia însă, autoritățile au mușamalizat cazul.

Acuzațiile sale au continuat an de an, generând îngrijorare în rândul oficialilor de la Kremlin. Pe lista sa a ajuns și vicepremierul Igor Shuvalov, pe care l-a acuzat direct de corupție, afirmând că companiile deținute de Roman Abramovich și Alisher Usmanov au transferat zeci de milioane de dolari companiei lui Shuvalov.

Navalnîi a postat scanări de documente pe blogul său care arată transferurile de bani. Usmanov și Shuvalov au declarat că documentele postate de Navalnîi erau legitime, dar că tranzacția nu a încălcat legea rusă. „Am respectat fără îndoială regulile și principiile conflictului de interese”, a spus Șuvalov, citat de presa vremii.

În iulie 2012, Navalnîi a postat documente pe blogul său care arătau că Alexander Bastrykin, șeful Comitetului de anchetă din Rusia, deținea o afacere nedeclarată în Republica Cehă.

Anchetele sale au continuat și în anii următori, ajungând deja inamicul numărul unu al elitelor financiare și politice ale Rusiei.

În 2017 l-a acuzat pe Dimitri Medvedev de corupție, într-o dezvăluire de presă. Autoritățile ruse au ignorat mesajul său și dovezile pe care le-a făcut publice. Ancheta a produs însă urmări: peste 1.000 de persoane au fost reținute în timpul unor demonstrații generate de dezvăluire, inclusiv Navalnîi.

Un an mai târziu, în august 2018, Navalnîi a afirmat că directorul Gărzii Naționale din Rusia a sustras cel puțin 29 de milioane de dolari SUA din contractele de achiziții publice pentru instituția. La scurt timp după acuzațiile sale împotriva lui Zolotov, Navalnîi a fost încarcerat pentru organizarea protestelor din ianuarie 2018.

Ulterior, în lipsa altor argumente, Viktor Zolotov a publicat un mesaj video prin care îl provoca pe Navalnîi la un duel, promițându-i că îl va face „carne tocată bună și suculentă”.

Între timp, atacurile sale s-au orientat spre Putin și administrația sa, culminând cu un documentar legat de o proprietate imensă atribuită președintelui rus.

Potrivit anchetei, moșia atribuită de el lui Putin este de 39 de ori mai mare decât Monaco, Serviciul Federal de Securitate (FSB) deținând 70 de kilometri pătrați de teren în jurul palatului estimat la 1,35 miliarde de dolari.

Citește și: VIDEO Putin, despre palatul din ancheta lui Navalnîi: Nu am văzut acest film, din lipsă de timp. Nimic din ce este prezentat în el ca fiind bunurile mele nu îmi aparţine, mie sau apropiaţilor mei

Vladimir Putin a negat că palatul ar fi al său.

Opțiuni politice controversate

Din punct de vedere al opțiunilor politice, Navalnîi este greu de fixat, motiv pentru care reușeste să atragă adepți din toate mediile.

Activitatea sa politică se leagă de Yabloko încă din anii 2000, dar în 2005 a început o mișcare dedicată tinerilor numită ”Alternativa Democratică”. În 2007 a plecat din Yabloko și s-a alăturat unei alte mișcări politice.

În 2011, Navalnîi a declarat că se considera un „democrat naționalist”. A fost co-organizator al „marșului rusesc” pe care Radio Europa Libera l-a descris ca „o paradă care unește grupuri naționaliste rusești de toate felurile” și a menționat că Navalnîi a susținut, de asemenea, o campanie condusă de naționaliști pentru a stopa subvențiile federale acordate republicilor caucaziene. Subiectul opțiunilor politice a fost preluat pe larg și de prestigioasa publicație The Atlantic.

”Marșul” a fost considerată o mișcare extremistă de dreapta, xenofobă, de care Navalnîi s-a delimitat parțial, ulterior.

Într-un articol pe care i l-a dedicat în același an, ”The New York Times” a spus că Navalnîi a susținut punctele de vedere naționaliste rusești și că a jucat într-un videoclip care compara „militanții din Caucaz tuciourii cu gândacii”.

Poziția față de Ucraina. La începutul anului 2012, Navalnîi a declarat la televiziunea ucraineană: „Politica externă rusă ar trebui să fie îndreptată maxim către integrarea cu Ucraina și Belarus… De fapt, suntem o singură națiune. Ar trebui să îmbunătățim integrarea.” Tot atunci a spus că nu a intenționat să demonstreze că națiunea ucraineană nu există: ”Dacă vrea Dumnezeu, există. Nimeni nu vrea să încerce să limiteze suveranitatea Ucrainei”.

Doi ani mai târziu, după anexarea Crimeii de către Rusia, Navalnîi a cerut sancțiuni suplimentare împotriva oficialilor și oamenilor de afaceri legați de Putin și a propus o listă de sancțiuni pentru țările occidentale, spunând că sancțiunile anterioare ale SUA și UE au fost „batjocorite”.

În octombrie 2014, Navalnîi a declarat într-un interviu că, în ciuda faptului că Crimeea a fost „confiscată” ilegal, „realitatea este că Crimeea face acum parte din Rusia. „Crimeea este un fel de sandviș de cârnați care trebuie trecut înainte și înapoi?”, a răspuns când a fost întrebat dacă va reda Crimeea Ucrainei, dacă va deveni președinte.

  • „Lui Putin îi place să vorbească despre„ lumea rusă ”, dar de fapt el o face mai mică. În Belarus, se cântă melodii anti-Putin pe stadioanele de fotbal; Ucraina acum, nu există politicieni care să nu aibă poziții antirusești extreme. A fi antirus este cheia succesului acum în Ucraina și asta este vina noastră „.

O altă declarație controversată a venit în 2018, după înființarea Bisericii Ortodoxe din Ucraina, un eveniment etichetat ca sfârșitul a mai mult de trei secole de control rusesc în țara respectivă, Navalnîi a scris pe Twitter: „Ceea ce a durat secole pentru a fi creat a fost distrus de Putin și idioții săi în patru ani … Putin este dușmanul lumii rusești „.

Anul trecut s-a pronunțat în sprijinul protestelor Black Lives Matter împotriva rasismului, fiind unul dintre foarte puținii politicieni ruși care au făcut acest lucru.

Cazul Navalnîi se află acum în atenția întregii lumi, iar numărul său de urmăritori a crescut și mai mult, în special în rândul tinerilor. Mai multe ziare din Europa au scris că, prin condamnarea sa, Kremlinul i-a oferit lui Navalnîi exact surplusul de anvergură internațională de care avea nevoie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Când Navalnîi i-a luat apărarea lui Trump, au început să urle toți descreierații că e spionul lui Putin. Aici se vede cât de dobitoci și spălați pe creier sunt unii.

  2. cam fumat subiectul, de ce zilnic nspe articole de acest gen?
    cui serveste?

    • Scrii de o suta de ori „Oprescu la puscaie” sau „Putin la puscarie”, si dorinta USAMG va deveni realitate.

  3. Nu.mi place de CTP dar are dreptate in ccea ce priveste sursele de informare: ,,o stire nicio stire’, pe romaneste cand vrei o stire echilibrata trebuie sa afli parerea ambelor parti. G4Media prezinta numai o parte.
    Daca sapati un pic pe net in legatura cu procesul in urma caruia a fost condamnat Navalnii veti afla lucruri interesante: au asistat la proces reprezentati a peste 20 de ambasade inclusiv USA si Bulgaria. Navalnii a perorat tot timpul declaratii politice discutand in contradictriu cu judecatorii si procurorii si ignorandu-si total avocatul apararii. In trecut Navalnii a mai fost condamnat de 2 ori cu suspendare.Nu am auzit nicio ambasada sa contrazica aceste afirmatii.
    Ce nu inteleg romanii: politicul si businessul nu fac casa buna. Cand Putin a venit la putere a impus o singura regula: vrei sa devii politician renunta la afaceri, vrei sa devii businessman renunta la politica. Daca le combini ajungi la puscarie. Va mai aduceti aminte de Hodorkovski? Dupa ce s-a umplut de bani si a vrut sa devina si politian influent? Cum a sfarsit? la inchisoare!

    V-a placut de Trump? Sunt sigur ca nu! Deci nu conteaza din ce tara vine politicianul, Rusia sau USA. Combinatia business-politic naste specimene de tipul asta.

    • doar ca la noi mariajul asta merge f. bine, dovada sunt partidele politice romanesti, toate pe aceasta reteta

  4. Un adevărat „Superman” acest Navalnîi și pe Crăcănel nu-l vad deloc bine in viitor, ba chiar il văd intr-un viitor nu foarte indepărtat in brațele vânjoase ale lui diadia Алифиe, așa cum pe „amicul” Bozo il văd in brațele tatuate ale lui uncle Grease…

  5. Nu.mi place de CTP dar are dreptate in ccea ce priveste sursele de informare: ,,o stire nicio stire’, pe romaneste cand vrei o stire echilibrata trebuie sa afli parerea ambelor parti. G4Media prezinta numai o parte.
    Daca sapati un pic pe net in legatura cu procesul in urma caruia a fost condamnat Navalnii veti afla lucruri interesante: au asistat la proces reprezentati a peste 20 de ambasade inclusiv USA si Bulgaria. Navalnii a perorat tot timpul declaratii politice discutand in contradictriu cu judecatorii si procurorii si ignorandu-si total avocatul apararii. In trecut Navalnii a mai fost condamnat de 2 ori cu suspendare.Nu am auzit nicio ambasada sa contrazica aceste afirmatii.
    Ce nu inteleg romanii: politicul si businessul nu fac casa buna. Cand Putin a venit la putere a impus o singura regula: vrei sa devii politician renunta la afaceri, vrei sa devii businessman renunta la politica. Daca le combini ajungi la puscarie. Va mai aduceti aminte de Hodorkovski? Dupa ce s-a umplut de bani si a vrut sa devina si politian influent? Cum a sfarsit? la inchisoare!

    V-a placut de Trump? Sunt sigur ca nu! Deci nu conteaza din ce tara vine politicianul, Rusia sau USA. Combinatia business-politic naste specimene de tipul asta.
    Ne place Putin sau nu ne place, trebuie sa recunoastem ca a luat o tara in pas de dezintegrare teritoriala si nesemnificativa pe plan politic international si a facut o tara care are probabil cel mai greu cuvant pe plan mondial. De asta il iubesc rusii de asta il urasc ceilalti.

    • Ti-a venit tarziu ultima pagina, asa-i?

    • Cracanel a facut multe pentru rusi cu conditia sa fie din gasca lui dar mai ales pentru el a venit rupt in fund si placa cu palat ca al tarilor. E tare si asta cu cel mai greu cuvant pe plan mondial. Asta v-o plateste dublu nu-i asa?

  6. Tranzactiile ilegale seamana izbitor cu cele din Romania, facute si de socialisti si de reformisti.

  7. Cât circ și cât praf in ochii prostimii de peste tot , un lucru interesant este faptul ca Năvalnii are acțiuni Gazprom și nu tocmai putine , același Gazprom la care și mister Putin este acționar… nu este disputa politica miezul problemei … ci oligarhii și boșii Gazprom care sau saturat de Putin.

  8. Articol exemplar de propagandă, colajul foto e la nivelul presei naziste sau bolșevice… că până la urmă l-a întrebat cineva pe Putin dacă se teme de Navalnyi, și dacă da, de ce? Păi se teme, sigur, dar nu de politicianul Navalnyi, ci de psy-op-ul cu același nume, care excită excitații, și se lasă cu capete sparte, cu munți de indignare, și apoi cu inevitabile sancțiuni, care îi vor eroda mai departe suportul popular.
    E un atac josnic asupra regimului constațional rus, Putin trebuie să mute dur acum, sau să plece.

    • care colaj, amice? poza de forspan este o captura din documentarul lui navalnii despre palatul lui putin, nu e un colaj…

    • Greu zilele astea cu postacirea la mujici. Nici nu stii daca cel ce vine dupa putin va mai plateste sau va trateaza cu ceai

  9. de unde ati tradus articolul? a investit 200 de mii de ruble in stocurile companiilor rusesti? stocuri, adica stocks? adica in actiuni ati vrut sa ziceti? si mai sunt cateva calchieri din engleza in articol. e clar ca e scris in occident, e orientarea americana fata de navalnii.

    • Dar se pricepe la anticoruptie. Nu trebuie sa intelegi ce semnezi, cata vreme iti iei salariul.

  10. In urma cu cca o luna, D-na Alina Mungiu-Pippidi scria intr-un editorial:
    „Navalnyi, acest George Simion rus”. Atunci nu intelegeam ce vrea sa spuna.