G4Media.ro

Cine este Babasha, manelistul controversat care a urcat pe scenă cu Coldplay:…

sursa foto: Vlad Babașa/Facebook

Cine este Babasha, manelistul controversat care a urcat pe scenă cu Coldplay: Provine dintr-o familie de cântăreți de manele, dar studiază muzica la Conservatorul din București

Cântărețul de manele Babasha a stârnit o serie de dezbateri în ultimele zile după ce a urcat pe scenă alături de trupa britanică Coldplay. Prima dată despre prezența manelelor la concertele internaționale, apoi despre rasism, când a declarat pe rețelele de socializare că „manelele sunt rău famate doar din cauza rasismului”.

După episodul de miercuri, în care tânărul de 22 de ani din Bacău a fost huiduit pe scena Arenei Naționale, mulți oameni au început să se întrebe „cine este Babasha”?

Babasha este unul dintre cei mai ascultați tineri cântăreți din România în acest moment. Piesa „Păi Naa”, pe care a cântat-o miercuri și joi alături de Chris Martin, solistul Coldplay, a strâns aproape 9 milioane de viziualizări pe Youtube în mai puțin de două săptămâni de la lansare și este încă pe primul loc în trendingul din România, poziție pe care o ocupa chiar și înainte de concertul din București.

„Păi Naa” nu este singura melodie lansată de Babasha în ultimele luni care a reușit să strângă milioane de vizualizări într-un timp scurt, iar acest succes în spațiul online este motivul principal pentru care a fost invitat pe scenă de către trupa Coldplay, după cum a explicat tânărul în primul său răspuns la controversă, publicat pe rețelele de socializare.

Controversa de la Coldplay nu pare să-i fi încetinit cumva cariera. Din contră: la doar două zile după ce a fost huiduit pe scena din București, tânărul a fost inclus pe lista de artiști de la Beach, Please, cel mai mare festival de trap din România. Anunțul publicat pe Instagram a strâns peste 115.000 de reacții și 1.400 de comentarii în mai puțin de cinci ore.

 

Familia Babașa

Potrivit profilului său oficial de Facebook, Vlad Babașa este student la Universitatea Națională de Muzică din București, începând din 2021. Sora sa, Bianca Babașa, care i-a luat apărarea fratelui ei după huiduielile de miercuri, activează în domeniul teatrului: tânăra urmează un program de masterat în Arta Actorului de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, lucrează la Teatrul Municipal Bacovia și declară că „de câțiva ani” se implică și în activități sociale.

C.V.-ul ei de pe site-ul UNATC include participarea în diverse piese de teatru, musicaluri, proiecte independente și workshop-uri în cadrul facultății.

Tânăra a declarat, joi, într-o postare pe Facebook, că nu este prima dată când trebuie să „facă față rasismului, discriminării și urii”, la scurtă vreme după acuzațiile de rasism făcute de fratele ei.

Părinții lui Babasha au avut și ei o influență semnificativă asupra dezvoltării artistice a tânărului. Mama sa, Carmen Babașa, este ea însăși cântăreață de manele, activă în ultimii ani atât prin lansarea de melodii în colaborare cu alți cântăreți de manele cât și prin spectacole live la diverse evenimente, după cum arată profilul de Instagram al acesteia.

De-a lungul anilor, Carmen de la Roma a colaborat cu cântăreți de manele precum Jean de la Craiova, Luis Gabriel și chiar fiul său, Babasha.

Tatăl cântărețului, Costel Babașa, este mai puțin prezent în spațiul public, însă activează de asemenea în domeniul muzicii și a jucat un rol în formarea artistică a copiilor săi – în 2021, Bianca, Vlad și Costel Babașa au interpretat piesa „Țara asta” pe scena Teatrului Municipal Bacovia, în cadrul spectacolului „Jurnal.Bacău”, parte a proiectului „Jurnal de România” a regizoarei Carmen Lidia Vidu.

Regizoarea a amintit joi, pe Facebook, de această colaborare și i-a felicitat pe membrii familiei Babașa pentru că „au tratat cu maximă seriozitate colaborarea cu noi și au invitat publicul lor să vină la teatru”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. invata la facultate cum sa i se lipesca bancnote cu scuipat pe frunte !

  2. Mda, vom avea in curand manele transcrise in partituri. Se vor indica chiar si momentele in care se pot da banii „din mână”, asta ca sa nu se altereze linia melodică.

  3. Haules baules e den familia mea eo sont ciordacu și ăștia este de ai mei

  4. asa , si daca e la consevator trebuie sa ne placa manelele? nu are suficienta audienta printre interlopi, politicieni, politisti, procurori, judecatori ?

  5. Zice chiar el ca e pui de Spoitor. Putem pleca de acolo

  6. Dupa o propaganda exemplara pt pnlpsd, subiectul preferat al jurnalistilor g4m – manelele. De cateva zile se scriu pagini intregi.

  7. Manelizarea conservatorului. E bine.

  8. Daca si G4media incearca sa imi justifice prezenta acestui manelist la Coldplay, avem o mare problema de perceptie in societate

  9. Manelistul nu e controversat, e un manelist. Prezenta lui la un concert la care unii au platit ca sa asculte rock e controversata.

  10. De ce continuati sa-i faceti reclama? De ce nu scrieti totul despre el si sora-sa? Ca amandoi au intrat probabil la respectivele facultati pe locuri pentru minoritati, unde se intra probabil cu 5 la bacalaureat. Si pe bune acum, ajuns o mare virtute sa fii cantaret de manele? Ok, e bine ca face asta si nu alte chestii mai nasoale, dar totusi….

  11. Stimati G4Media, voi credeti ca noi, cititorii vostrii suntem niste rasisti? Voi credeti ca nu suntem toleranti, asa cum sunteti voi? Nu, tocmai de asta va citim, pentru ca impartasim aceleasi valori, in mare parte. De ce voi incercati sa promovati un fenomen care este asociat si care se intersecteaza in mare parte cu lumea interlopa, lumea celor care nu cred in valoarea muncii si a faptului de a fi un cetatean onest si la locul lui? Ideile transmise, in general, de acest gen de muzica nu sunt constructive sau menite sa cultive o mentalitate sanatoasa. Tocmai de asta sunt preferatele acestor oameni. Faptul ca exista si exceptii printre aceste melodii, faptul ca din punct de vedere muzical pot produce si capodopere, nu schimba cu nimic ceea ce se transmite prin acest gen de muzica, in cea mai mare parte.

  12. Asta nu intelege ca nu avea ce cauta acolo?oamenii au platit sa vada muzica ,nu pe el

    • Ba sigur a înțeles și la fel de sigur nimeni nu-i face atâta publicitate gratis.

      Dacă ar fi fost așa de entuziasmați de muzica lui Coldplay l-ar fi luat în turneu cu ei să le arate și spectatorilor de pe alte meridiane splendoarea manelelor și inteligența poetică a textelor, ca să le deschidă mintea și ălora.

  13. nu înțeleg, e controversat pentru că e manelist sau pentru că e pe jumate rom? ce caută termenul în titlul articolului? aș înțelege să spui de toni greblă sau BE sau AEP că-s controversați..