Cine este Benny Gantz, fostul general cu rădăcini românești și maghiare care vrea să-l înlăture de la putere pe Benjamin Netanyahu
“Îi mulțumesc lui Benjamin Netanyahu pentru serviciile pe care le-a făcut timp de zece ani. Ne ocupăm noi de urmare începând de acum”. La fel ca marea majoritate a celor 19 foști șefi de stat major israelieni care l-au precedat în acest post, fostul general Benny Gantz s-a lansat oficial, marți, 29 ianuarie, în arena politică a țării sale, scrie France14.ro, citată de Rador.
Cu ceva mai mult de două luni înaintea alegerilor legislative din 9 aprilie, el s-a arătat hotărât să conducă țara, într-un miting cu accente patriotice și unificatoare, retransmis la o oră de maximă audiență. Dacă 11 dintre predecesorii lui au ocupat locuri în Knesset, parlamentul israelian, în timp ce 10 au devenit miniștri, Benny Gantz, la 59 de ani, vizează postul de prim-ministru, pe care numai doi foști șefi de stat major, Yitzhak Rabin și Ehud Barak, au reușit să-l cucerească.
Descris de mai multe luni în media locale drept concurentul cel mai serios al lui Benjamin Netanyahu – la putere din martie 2009, cu patru mandate, 3 consecutive, de prim-ministru, după un prim mandat între 1996 și 1999 – sondajele recente îl clasează pe Benny Gantz ca a două personalitate cea mai probabil să îndeplinească funcția de șef al guvernului, după… Benjamin Netanyahu.
Prestigiul uniformei
Mai obișnuit cu câmpurile de luptă decât cu luptele politice, foarte discret și longilin, Benny Gantz este o figură consensuală și respectată, considerat ca fiind de centru de presa locală. “Stângist”, corectează partizanii extremei drepte israeliene și cei ai lui Benjamin Netanyahu, care îl descriu ca “prea rece”, chiar “laxist și prea relaxat”.
Descendent a doi supraviețuitori, român și ungur, ai Holocaustului, co-fondatori ai unei comunități agricole în satul Kfar Ahim, ascuns în câmpia de coastă la circa 40 de kilometri vest de Ierusalim, fostul general deține o diplomă de istorie de la Universitatea din Tel-Aviv, un masterat în științe politice de la Universitatea din Haifa și un masterat de gestionarea resurselor naționale de a US Defense University.
În 1977, acest fiu al unui oficial local al Partidului Muncii, se angajează în armată la parașutiști și a urcat de-a lungul anilor una câte una treptele armatei israeliene până în vârf. O carieră care îl face să participe la toate conflictele care au marcat istoria țării în ultimele decenii (Liban, Intifada, Gaza). După ce a respectat cei trei ani de rezervă legală la sfârșitul serviciului în fruntea forțelor armate (2011 – 2015), acest tată a patru copii, cu ochi albaștri ca oțelul, era râvnit de diferitele partide de pe eșichierul politic. Prestigiul uniformei este popular și rentabil în politica țării, cu atât mai mult cu cât campania va fi, cum este adesea, axată pe securitate și probleme militare.
Dar după ce și-a păstrat multă vreme intențiile ultrasecrete, Benny Gantz a decis să-și lanseze mișcarea Hosen Lyisrael (Rezistență pentru Israel) la sfârșitul anului trecut, fără a-și dezvălui totuși programul. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, lista fostului militar, care se declară foarte atent cu problemele socio-economice ale populației, ar putea obține între 13 și 20 de locuri din 120 câte are Knessetul, după Likud.
Deși sondajele prezic o nouă victorie a lui Benjamin Netanyahu, susținut de mașinăria electorală a partidului său și de o bază de alegători solidă, prim-ministrul vede atârnând deasupra capului o sabie a lui Damocles juridică ce ar putea schimba lucrurile în favoarea novicelui Benny Gantz.
Amenințat de punerea sub acuzare pentru presupusă corupție în mai multe cauze, care, potrivit presei locale, ar putea fi finalizate în februarie la o convocare prealabilă, Benjamin Netanyahu ar putea fi slăbit în timpul campaniei și după alegeri pentru a forma o majoritate. Un context care îl determină pe fostul șef de stat major să încerce să-i câștige pe alegătorii de centru-dreapta și pe toți cei care ezită să întoarcă pagină Netanyahu, promițând că nu va exista nicio răsturnare strategică.
Gaza “expediată în epoca de piatră”
Marți seară, el a încercat să se arate la fel de de neclintit ca și prim-ministrul actual în ce privește securitatea statului evreu și amenințarea iraniană, declarându-se atașat unității unei țări subminate de “divizări” între dreapta și stânga și între religioși și laici.
El a promis că Israelul își va menține răspunderea pentru securitatea la est de Iordan, deci inclusiv în Cisiordania ocupată, și că marile blocuri de colonii existente vor fi “întărite”. În ce privește Ierusalimul, inclusiv partea de est anexată și ocupată, “va rămâne pentru totdeauna capitala” Israelului, a dat el asigurări. Benny Gantz a arătat totuși că guvernul lui “va face tot posibilul pentru pace” în Orientul Mijlociu, în situația în care procesul de pace israelo-palestinian se află într-un punct mort. Dar noi nu vom permite milioanelor de palestinieni care trăiesc de cealaltă parte a zidului de separare să pună în pericol securitatea noastră și identitatea noastră ca stat evreu”, a avertizat el.
Înaintea oficializării candidaturii sale, echipa lui de campanie a difuzat videouri pe rețelele de socializare, unele cu ton umoristic, făcând glume în special pe tema înălțimii fostului general, altele care îi lăudau faptele de arme în Gaza. Într-unul dintre ele, candidatul se laudă că a eliminat „1364 de teroriști” în fâșia de coastă palestiniană “expediată în epoca de piatră”, în timpul operațiunii Bordură de protecție din 2014.
O campanie militară devastatoare pentru care statul evreu a fost acuzat de către ONG-ul Human Rights Watch că a comis crime de război.
“Votați pentru mine: sunt mai rău ca Netanyhu, dar sunt curat”, a ironizat azi dimineață cotidianul de stânga Haaretz, care îl califică pe fostul șef al comandourilor de elită Shaldag drept candidat al “vechii drepte”.
”Niciun lider israelian nu este rege”
La mitingul său, Benny Gantz, care s-a prezentat cu un aliat politic de prim plan în persoana fostului ministru al apărării Moshe Yaalon, și-a atacat direct rivalul fără să-l numească, dar fără ocolișuri. El a afirmat că “ideea unui prim-ministru în funcție atunci când este inculpat este ridicolă după părerea lui, asta nu se poate întâmpla”. Un fel de a înlătura zvonurile privind ambiția lui reală care ar fi aceea de a obține, după scrutinul din 9 aprilie, postul de ministru al apărării de la un Benjamin Netanyahu victorios.
În discursul său, el s-a declarat mai ales intransigent în ce privește etica guvernării pe care dorește să o adopte, comparând conduita actualei puteri cu cea a “casei regale franceze” sub Ludovic al XIV-lea. “Niciun lider israelian nu este rege. Statul nu sunt eu, statul sunteți voi, suntem noi toți”, a spus Benny Gantz. “Un guvern moral este exemplu pentru noi, pentru copiii noștri, toată viața mea am spus adevărul și totdeauna mi-am păstrat mâinile curate”, a adăugat el într-un atac abia voalat contra rivalului său pe care l-a numit totuși “patriot”.
Un compliment pe care fostul militar îl însoțește de o împunsătura, amintind că Benjamin Netanyahu a semnat mai multe acorduri, în special cel de evacuare a Hebronului, cu “criminalul Yasser Arafat”. Bătălia este lansată, o bătălie de un nou fel pentru un general care va avea nevoie de mai mult decât de un batalion de alegători pentru a-l înlătura pe inamovibilul Benjamin Netanyahu.
(Sursa: France24/ Rador/ Traducere: Gabriela Sîrbu/ Sursa Foto: timesofisrael.com)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii