Cine este Elisabeth Borne – noul prim ministru al Franței. A doua femeie premier din istoria Franței, provenită din stânga politică, tehnocrată, noua imagine a centrismului macronist

“Doamnă prim-ministră, ecologie, sănătate, educație, ocuparea deplină a forței de muncă, renaștere democratică, Europa și securitate: împreună cu noul guvern, vom continua să acționăm fără încetare pentru francezi.” a declarat președintele Macron imediat după desemnarea lui Borne, care ocupa postul de Ministru al Muncii, Ocupării Forței de Muncă și Incluziunii Sociale în cabinetul condus de Jean Castex, care a demisionat luni după amiaza.

Desemnarea sa în funcție nu este o surpriză, numele ei fiind menționat în presă imediat după realegerea lui Macron în funcție pe 24 aprilie. Ea este a doua femeie prim ministru a Franței, după Edith Cresson, care a avut o scurtă trecere pe la Palatul Matignon, timp de 11 luni în perioada 1991 – 1992 sub președinția socialistului Franocis Mitterrand.

În vârstă de 61 de ani, Borne, este fiica unui refugiat evreu din Polonia, Joseph Bornstein, și al unei mame franceze catolice. Tatăl, sosit în Franța în 1939, a făcut parte din rezistență după ocuparea țării de naziști. Denunțat, el a fost deportat în lagărul de la Auschwitz și apoi a Buchenwald, de unde a fost eliberat pe 11 aprilie 1945. El s-a sinucis când Elisabeth avea 11 ani.

Noua prim ministră este absolventă a celebrei Ecole Politechnique din Paris, obținând în 1986 diploma de inginer în construcții de poduri și drumuri.

Apropiată de multă vreme de Partidul Socialist, Elisabeth Borne a lucrat cu mai multe personalități de stânga în timpul cât a făcut parte din cabinetele ministeriale. În anii ’90, a fost consilier al lui Lionel Jospin și Jack Lang la Ministerul Educației, iar apoi l-a urmat pe Jospin la Matignon, unde a fost responsabilă cu transporturile timp de cinci ani (1997 – 2002).

A fost, de asemenea, director general de urbanism la Primăria Parisului, sub conducerea socialistului Bertrand Delanoë, între 2008 și 2013, perioadă în care a devenit o apropiată a lui Anne Hidalgo, cea care i-a succedat în funcție.

În calitate de prefect al regiunii Poitou-Charentes, ea a cunoscut-o pe Segolène Royal, care era președintă a consiliului regional acolo și care a luat-o la Ministerul Ecologiei ca șef de cabinet între 2014 și 2015.

„Sunt o femeie de stânga. Justiția socială și egalitatea de șanse sunt bătăliile vieții mele”, a declarat Elisabeth Borne în februarie 2022 la BFMTV.  Numită în guvern, ea s-a alăturat în 2020 partidului Territoires de progrès, care reunește macroniștii de stânga. Borne contestă versiunea potrivit căreia majoritatea în coaliția formată de Macron ar înclina spre dreapta. „A ajuta pe toată lumea să se emancipeze prin muncă este o valoare de stânga”, a explicat ea pentru Le Figaro.

În primii trei ani ai primului mandat al lui Macron, Borne a ocupat portofoliul transportului în guvernul condus de Edouard Philippe, apoi din 2020 a devenit ministru al muncii sub Jean Castex.

Atât Philippe cât și Castex erau proveniți din partidul dreptei clasice Les Republicains, iar acum Macron dovedește încă o dată că ideologia sa – presupunând că are așa ceva – este una cu geometrie variabilă.

Principala misiune a noului prim ministru va fi să conducă alianța pro-prezidențială Ensemble – Împreună în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 12 și 19 iunie. Ensemble este dată câștigătoare cu o majoritate de 310 – 340 de mandate din cele 577 ale Adunării Naționale.

Cum principalul adversar al alianței pro-prezidențiale va fi nou formata alianță a stângii Nupes, numirea unui premier cu sensibilități de stânga care pe deasupra mai este și femeie poate fi văzută ca o măsură o poziționare tactică a președintelui Macron.

Pe termen mai lung însă, dacă premierul Borne va reuși să conducă alianța pro-prezidențială la victorie în alegeri ea va avea o misiune extrem de dificilă de aplicare în practică a promisiunilor făcute de președintele Macron în campania sa pentru re-alegere: reducerea în continuare a șomajului, reforme ecologice majore și, chiar dacă șefului nu a menționat-o la numirea ei, majorarea vârstei de pensionare.

Sub cea de-a Cincea Republică prim ministrul a fost în general (în afara perioadelor de coabitare politică) un executant a liniei politice trasate de președintele Republicii și adeseori a avut funcția de paratrăsnet politic pentru șeful statului, sfârșind ca un țap ispășitor pentru inițiative politice izolate.

Borne este într-o situație fără precedent: prim ministru al primului președinte proaspăt reales care nu mai are dreptul să candideze la sfârșitul mandatului. O situație dificilă dar care poate oferi și oportunități politice interesante.

• Citiți și:

Franța: pe cine va desemna Emmanuel Macron noul său prim ministru după realegerea sa ca președinte? O numire esențială în perspectiva alegerilor parlamentare din iunie