Cine este Esmail Qaani, noul comandant al forţelor de elită iraniene, numit după uciderea lui Soleimani
Esmail Qaani, noul comandant al Forţei de elită Quds, o unitate a Gărzilor Revoluţionare Iraniene, care a fost numit în funcţie după ce americanii l-au ucis pe generalul Qassem Soleimani, s-a lăudat în trecut că Iranul a omorât mai multe trupe americane comparativ cu pierderile suferite de iranieni din partea SUA şi l-a ponegrit adesea pe preşedintele american Donald Trump.
Generalul de brigadă Esmail Qaani, în vârstă de 62 de ani, se află acum la conducerea unităţii militare speciale după moartea generalului Qassem Soleimani, care a fost ucis într-un atac aerian american la Bagdad. Din 1997, el a fost adjunctul lui Soleimani, iar Departamentul Trezoreriei Statelor Unite susţine că şi-a folosit puterea pentru a direcţiona fonduri către grupări teroriste precum Hezbollah.
Qaani s-a născut pe 8 august 1957 şi s-a remarcat în timpul războiului dintre Iran şi Irak de la începutul anilor ’80. Pe atunci a fost numit comandant adjunct al Forţei Quds, fiind responsabil, în principal, pentru operaţiunile militare extrateritoriale şi clandestine.
Un raport al American Enterprise Institute, un think-tank conservator în Washington, arată, însă, că datele despre Qaani din timpul războiului dintre Irak şi Iran „nu arată acelaşi grad de distincţie ca cel al lui Suleimani”. În timp ce Suleimani „a fost un lider carismatic iubit de bărbaţii aflaţi sub comanda sa”, Qaani nu era privit ca un ofiţer popular.
Qaani a fost şi un jucător cheie în războiul civil din Siria şi este cunoscut pentru opoziţia extremistă faţă de Israel, iar spre deosebire de Soleimani, Qaani a fost vocal şi în politica internă. Asemenea altor oficiali guvernamentali şi militari iranieni, Qaani s-a remarcat de-a lungul timpului prin declaraţii ostile şi inflamatorii la adresa Statelor Unite.
„America a suferit mai multe pierderi din partea noastră decât am avut noi din partea lor”, se lăuda Qaani în cadrul unei ceremonii din 2017 pentru comemorarea forţelor iraniene care luptau în Siria şi Irak. El a lansat atacuri la adresa lui Trump, avertizându-l în 2017 că „ameninţările la adresa Iranului vor dăuna Americii”.
Citește integral pe Adevărul.ro
Sursa Foto: Captura CNN
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii