Cine este Florentina Mirică, primul procuror care și-a depus candidatura la șefia DNA
Primul procuror care și-a depus candidatura, în ultima zi de înscriere la concursul pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție, este Florentina Mirică. Venită în DNA în 2010 de la parchetul de pe lângă Tribunalul București, la șase luni după ce a promovat de la parchetul de pe lângă judecătoria Buftea, Mirică trece drept un procuror apropiat de Laura Codruța Kovesi. A plecat de la parchetul Buftea după ce l-a denunțat pe fostul său șef, Nelu Carpen. Acesta a fost condamnat definitiv în 2014 de instanţa supremă la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat de fapte de corupţie.
În noiembrie 2014, secția de procurori a CSM o numește în funcţia de procuror şef al Serviciului de combatere a corupţiei în justiţie, structură în cadrul DNA, pentru o perioadă de 3 ani. În noiembrie 2017, Kovesi a numit-o din nou pe această funcție. A anchetat mai multe dosare de magistrați acuzați de corupție.
Florentina Mirică a instrumentat dosare controversate, între care cel al fostului ministru de interne, Gabriel Oprea, Petre Tobă și dosarul judecătoarei Gabriela Bârsan, soldat cu achitare. În dosarul DIPI, a fost cercetata disciplinar pentru că ar fi dezvăluit informații clasificate, dar a fost declarată nevinovată de CSM. Tot Mirică investighează dosarul decontărilor fictive de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut luni dimineață că un posibil motiv pentru care, până în ultima zi, nu a existat nicio candidatură depusă pentru șefia DNA ar fi că unii procurori cred că numirea se face ca în trecut, în baza unor înțelegeri politice.
„Nu uitaţi că numirile precedente au fost făcute, şi folosesc o formulă severă, au fost realizate uneori, uneori, pe baza unei înţelegeri politice, să nu zic un troc politic, pentru că, gândiţi-vă, la DNA nu a fost procedură, nu a fost concurenţă, nu v-aţi alarmat că nu sunt mulţi înscrişi, s-a transmis propun pe …, să reinvestească şi atâta tot. Nu uitaţi că altă dată numirea s-a făcut în detrimentul unui aviz al CSM, Secţia de procurori, un aviz negativ, consultativ e adevărat, iar acum se spune decretul este nelegal, pentru că are acelaşi aviz consultativ şi negativ. Cred că unii dintre procurori au această părere că numirea se va face ca în precedent, pe baza unor înţelegeri. Vă asigur că nu va fi aşa ceva”, a afirmat Toader.
Ministerul Justiției a anunțat pe 9 iulie, la câteva ore de la revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA, că a demarat procedurile de selecție a viitorului procuror-șef anticorupție.
”Ministerul Justiției organizează în perioada 09 – 30.07.2018, selecția procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituției.
(Documentele postate pe site-ul MJ: Anunt, Standarde-interviu, Standarde-organizare și desfășurare)
Potrivit legii 303/2004 privind statutul magistraților, procedura de numire a șefului DNA presupune conlucrarea ministrului Justiției cu președintele României: ministrul face propunerea, CSM avizează (consultativ), iar președintele numește prin decret. Șeful statului poate refuza nelimitat propunerea făcută de ministrul Justiției.
PSD, ALDE și UDMR au modificat legea privind statutul magistraților în sensul limitării la un singur refuz din partea președintelui României a propunerii făcută de ministru. Actul normativ nu a intrat însă în vigoare și nu produce efecte.
(Foto: Inquamphotos/ Autor: Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii