G4Media.ro

Cine este Gabriel Andronache, propus secretar general al Guvernului: Licențiat în Drept,…

Cine este Gabriel Andronache, propus secretar general al Guvernului: Licențiat în Drept, a lucrat la Protecția Copilului Brașov și este deputat la al treilea mandat

Gabriel Andronache, propus secretar general al Guvernului, are 45 de ani, este licențiat în Drept, deputat PNL din 2008, a lucrat la Protecția Copilului Brașov și a fost viceprimar al municipiului Brașov. Potrivit colegilor de partid, Andronache este un foarte bun cunoscător al procedurilor legislative și este definit drept un workaholic.

Secretariatul General al Guvernului (SGG), la conducerea căruia este propus Andronache, are rolul de a asigura derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii Guvernului, precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. Secretariatul General al Guvernului este condus de secretarul general al Guvernului, cu rang de ministru, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului.

Andronache s-a născut în 22 septembrie 1974, la Brașov, iar în 1998 a obținut licența în Drept la Facultatea de Drept, Universitatea din București. A fost consilier la Serviciul Delincvență Juvenilă, Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Brașov, apoi șef Serviciu Juridic la aceeași direcție, consilier juridic pentru câteva luni în anul 2000 la Agenția Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, a fost detașat pentru câteva luni în 2004 în aparatul Consiliului Județean Brașov, iar în perioada 2004-2008 a fost viceprimar al municipiului Brașov.

Gabriel Andronache este membru PNL din 1995 și este la al treilea mandat consecutiv de deputat. În 2008 era în PDL, partid care în 2014 a fuzionat cu PNL. În prezent este membru al Comisiei juridice a Camerei Deputaților și vicelider al grupului deputaților PNL.

Conform celei mai recente declarații de avere, completată în iunie 2019, Andronache are un apartament de 41 mp în Brașov, un autoturism Opel cumpărat în 2010, are 65.000 de lei în cont, 46.000 de lei la Pilonul II de pensii și 10.000 de lei într-un fond de asigurări. În 2016 a contractat un împrumut de 75.000 de lei, scadent în 2021. Ca deputat, a încasat o indemnizație anuală de 125.000 de lei.

Foto: Ludovic Orban și Gabriel Andronache / Sursa: Agerpres – Grigore Popescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Nu are absolut nici o importanta cine sunt ministrii propusi ,trebuie doar sa indeplineasca niste conditii de transparenta si anume : sa nu poate fi atasati vreunei cercetari penale sau asociati cu persoane cercetate penal concomitent cu integritatea menegeriala si cunoasterea domeniului respectiv
    UN guvern acceptabil ca parte a unei perioade de tranzitie . Dupa alegerile fie ele anticipate ,fie la termen structura guvernului se schimba functie de rezultatul de la alegerile prezidentiale , ce ar trebui sa produca un guvern monocolor PNL (urmare a masurilor luate in timpul mandatului interimar) fie a unui guvern cu PNL SI USR-PLUS si minoritati ce vor conduce Romania 8 ani din momentul confirmarii. Daca cetatenii ies masiv la vot ,atunci PNL obtine peste 50% din procente si cred ca asa se va intimpla prin introducerea in ecuatia votului a unor masuri ce vor transforma PNL in cistigatorul absolut al scrutinului . Fiind un guvern de tranzitie nu prea are importanta numele ministrilor ci doar decizia la centru a premierului Orban ,ce rapid va determina a noua abordare politica cu reglemetarile ce deja electoratul sau tara aproape in unanimitate cere . Frica cea mare a celor ce nu voteaza acest guvern tocmai asta este . SCHIMBAREA RAPIDA cu orice risc si cu orisice modalitate legala imediat posibila . Daca ca natiune intelegm asta atunci trebuie sa oferim cu totii , indiferent de preferinte actuale , o sansa presedintelui JOHANNIS si premierului ORBAN sa decida fara posibile alte interventii drumul imediat urmator al TARII . Faceti asta pentru acest mandat comun presedinte -premier , JOHANNIS -ORBAN doar pentru urmatorii 4 ani , Daca nu confirma (eu cred ca da ) atunci asa cum mereu ne-am tot dat pe bucatele mici votul nostru ,putem sa ne apucam din nou . Romania nu mai este in situatia de a se juca de a politcienii. Toti candidatii actuali , cu exceptia actualului presedinte , mizeaza in confruntarea electorala pe o imagine proprie atasata ,fara a prezenta sau a avea in spate o capabilitate sustinuta de fapte concrete , de actiuni vizibil -adevarate in folosul daca nu al tarii (ar fi prea mult )macar in folosul comunitatilor unde s-au exprimat ca persoane particulare . Cred ca nici unul dintre contracandidati nu va mai putea fi regasit ca politician peste cinci ani .Poate gresesc si nu acesta este adevarul (viitorul nu il stie nimeni ) dar urmarind trecutul contracandidatilor ,acesta nu pare a le oferi puterea de a deveni presedinti ai Romaniei ,cu atit mai mult cu cit actualul presedinte a ridicat stacheta functiei prezidentiale la un nivel greu de atins . Nu trebuie decit sa ne uitam in urma si cu siguranta putem face diferenta intre trecut si prezent, ba chiar intre trecut si cei ce in prezent incearca obtinerea functie de presedinte .Alegerile viitoare prezinta dupa cum deja se vede doar o dubla(ca persoane ) si unica garantie JOHANNIS-ORBAN.

  2. Alt ministru muncitor, după noile dicționare este „workaholic”, după cele mai vechi este „stanahovist”. Numai în politică poți găsi astfel de oameni harnici, cinste lor !