Cine este Karl Nehammer, cancelarul Austriei care se opune aderării României la Schengen /  Are carieră militară și a instruit ofițerii de informații / A fost acuzat că și-a angajat soția la Ministerul Apărării în timp ce el era ministru de Interne / A fost primul lider european care s-a întâlnit cu Putin, după începerea războiului

Intrat oficial în politică la doar 14 ani, despre cancelarul Austriei, Karl Nehammer se spune că a început de fapt cariera politică cu mult timp înainte de a se naște.

Bunicii lui Karl Nehammer dețineau o măcelărie Purkersdorf, o localitate din apropierea Vienei, iar presa austriacă scrie că liderii ÖVP, precum însuși Leopold Kunschak, considerat întemeietorul Partidului Popular Austriac, obișnuiau să cumpere produse din carne de aici. De aici și afinitatea familiei Nehammer și a lui Karl pentru politică și mai ales pentru ÖVP.

Politicianul austriac s-a născut pe 18 octombrie 1972 la Viena și este cancelar al Republicii Austria de la sfârșitul anului 2021 și președinte executiv al partidului federal al Partidului Popular Austriac.

Nehammer a crescut într-o familie catolică și conservatoare din Viena și a fost implicat în campania electorală pentru ÖVP încă de la vârsta de 14 ani, conform biografiei sale.

În 1992 a absolvit liceul și apoi a servit ca voluntar un an în Forțele Armate austriece, înrolându-se în cele din urmă până în 1996 și obținând gradul de locotenent.

Din 1997, Nehmer a lucrat ca trainer de formare pentru ofițerii de informații pentru Ministerul Federal al Apărării și ca formator pentru comunicare strategică, printre altele pentru Institutul de Formare Profesională (BFI) și Academia Politică a ÖVP.

Timp de mulți ani, tatăl său, Karl Nehammer senior, a fost directorul general al LGV Frischgemüse Wien, o cooperativă comercială a 100 de companii de grădinărit din Viena și Austria Inferioară.

Mama lui, Grete Nehammer, era director general al unei asociații horticole de stat, care reprezenta interesele grădinarilor și florarilor vienezi.

Karl Nehammer a crescut la Viena, într-un district din apropierea palatului Schönbrunn.

Este membru al KÖStV Sonnberg Perchtoldsdorf, un corp de studenți catolici din cadrul Mittelschüler-Kartell-Verband (MKV)

Din 2012, Nehammer încheie activitatea de formator după ce a urmat un curs universitar de doi ani în domeniul comunicării politice.

În octombrie 2015, Nehammer a fost numit secretar general adjunct și purtător de cuvânt al organizației federale a Uniunii Muncitorilor Austrieci (ÖAAB), asociația sindicală a ÖVP.

A devenit secretar general al ÖAAB în 2016 și a deținut această funcție până în ianuarie 2018.

La alegerile federale din 2017, Nehammer a fost ales ca reprezentant al Vienei, iar în timpul formării ulterioare a guvernului, a fost membru al echipei de negociere a ÖVP în domeniul apărării.

La 8 noiembrie, a fost ales vicepreședinte al grupului parlamentar al ÖVP și a fost numit purtător de cuvânt. În 2018 devine secretar general al ÖVP.

Nehammer a fost numit ministru de Interne în cel de-al doilea guvern Kurz, iar sub conducerea sa, guvernul austriac a depus la mijlocul anului 2020 acuzații împotriva unei persoane care mărturisise că a spionat pentru serviciile secrete ale Turciei.

A fost unul dintre cei trei manageri publici de criză în timpul pandemiei COVID-19, fiind responsabil pentru aplicarea închiderilor restricțiilor. Este considerat un susținător puternic al politicii de refugiați a lui Sebastian Kurz.

În politica de imigrație, Karl Nehammer, în calitate de ministru de interne, a implementat cursul restrictiv pe care ÖVP îl urmărește de mulți ani. Ministrul de interne a rămas ferm fidel liniilor sale chiar și în cazurile care au fost foarte mediatizate de mass-media, cum ar fi deportarea a trei eleve în Georgia și Armenia, un caz despre care s-a scris în Austria, anul trecut.

Nehammer s-a dovedit inflexibil în 2021 în decizia de a deporta o familie care nu a obținut dreptul legal de a locui în Austria. Prinse în această situație erau și trei fete care, chiar dacă s-au integrat în Austria, una dintre ele fiind chiar născută pe teritoriul austriac, s-a luat decizia deportării. Decizia a rămas fermă în ciuda presiunii politice și publice încheiate cu proteste și petiții semnate de colegii de școală ai fetelor.

Nehammer este căsătorit cu Katharina Nehammer, membră a ÖVP, iar cei doi au fost criticați la începutul anului 2020 după ce soția cancelarului care atunci ocupa funcția de ministru de Interne, a fost numită purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. Herbert Kickl, liderul Partidului Libertății din Austria a acuzat guvernul că a pus politica de interne și de apărare „în mâinile unei singure familii”.

Soția cancelarului a început să lucreze în sectorul privat în domeniul relațiilor publice în iulie 2020.

Totuși, cancelarul a continuat să fie criticat de opoziție din cauza faptului că este însoțit în călătoriile sale externe de către soție și de către consilierii angajați de partid.

„Se pare că Nehammer își vede biroul ca pe o afacere de familie ÖVP, unde propria sa soție și consultanții angajați de ÖVP stabilesc direcția. Cancelaria Federală și Ministerul de Externe au destui diplomați cu experiență care ar trebui consultați aici. (…) Simplul fapt că Nehammer a fost însoțit de membri ai familiei și de foști jurnaliști și purtători de cuvânt de presă cumpărați de ÖVP arată că întregul corp diplomatic a avut un singur scop principal: să-l înfățișeze pe Karl Nehammer ca om de stat”, a spus deputatul FPÖ, Christian Hafenecker.

Vizitele la care se făcea atunci referire erau făcute de către cancelar la Berlin, Kiev și Moscova. Nehammer a transmis în acel moment că atât soția sa, cât și ceilalți membri ai echipei și-au achitat separat cheltuielile legate de călătorie.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a fost primul lider european care s-a întâlnit față în față cu președintele rus Vladimir Putin, după invadarea Ucrainei de către Moscova.

El a anunțat atunci că își propune să acționeze ca un „constructor de poduri” între Moscova și Kiev, spunând că încearcă să facă ”tot ce este posibil pentru a face ca (războiul) să înceteze” și pentru „a se asigura că se fac pași în direcția păcii”.

Austria nu este membră a NATO, după ce s-a declarat permanent neutră în 1955 și nu a trimis arme în Ucraina, oferind în schimb ajutor umanitar și veste antiglonț și căști pentru civili.

Serghei Orlov, viceprimar al orașului ucrainean asediat Mariupol, a declarat atunci pentru publicația germană Bild că o astfel de călătorie este inacceptabilă.

„Crimele de război pe care Rusia le comite în acest moment pe teritoriul ucrainean continuă să aibă loc. Nu înțeleg cum se poate purta o conversație cu Putin în acest moment, cum se pot face afaceri cu el”, a declarat ucraineanul.

Relațiile Austriei cu Rusia

Potrivit raportului Gazprom’s European Web, Austria a fost mult timp o țară favorită pentru activitățile comerciale, bancare și de spionaj sovietice, iar apoi rusești. Surse din cadrul poliției austriece au declarat în anii 2000 că Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) își menținea cea mai mare stație europeană la Viena.

În 2003, agentul SVR Vladimir Alganov a fost prins la Viena discutând despre mita pe care spionii ruși o plătiseră unor înalți oficiali polonezi.

Fosta gardă de corp a președintelui cecen Ramzan Kadîrov și critic proeminent al guvernului cecen, Umar Israilov, care depusese o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și urma să își spună povestea pentru New York Times, a fost asasinat pe o stradă din Viena în ianuarie 2009.

Datorită statutului său de neutralitate, Austria a continuat să fie locul de desfășurare a schimburilor de spioni, cum a fost cazul în 2010, când SUA și Rusia au schimbat patru agenți de informații americani și britanici încarcerați, care fuseseră condamnați în Rusia, cu 10 agenți ruși prinși și condamnați în SUA, pe pista aeroportului internațional din Viena.

Austria a încercat să mențină relații bune și o cooperare economică strânsă cu Rusia chiar și după deteriorarea drastică a relațiilor Rusiei cu Occidentul în urma crizei din Ucraina din 2014.

În decembrie 2016, liderul FPÖ, Heinz-Christian Strache, a anunțat că partidul său a semnat ceea ce el a numit un acord de cooperare cu Rusia Unită, partidul președintelui rus Vladimir Putin.

În urma alegerilor naționale din octombrie 2017, FPÖ a intrat la guvernare ca partener al ÖVP, partidul câștigător, condus de Sebastian Kurz. În iunie 2018, la Viena, în cadrul unei conferințe de presă comune, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a declarat că speră într-o apropiere treptată între Uniunea Europeană și Rusia. Cu toate acestea, el a menționat că Austria susține deciziile Bruxelles-ului privind sancțiunile împotriva Rusiei.

Austria a fost singura țară majoră din UE care nu a expulzat diplomați ruși în cursul măsurilor de represalii întreprinse de Occident în urma cazului de otrăvire din Salisbury în martie 2018.

De asemenea, Austria a fost prima țară străină pe care președintele rus Vladimir Putin a vizitat-o oficial în iunie 2018, după realegerea sa pentru al patrulea mandat de președinte al Rusiei. În cursul vizitei lui Putin, directorii executivi ai OMV și Gazprom au semnat un acord de prelungire a livrărilor de gaze rusești către Austria până în 2040, în prezența atât a lui Putin, cât și a cancelarului austriac Sebastian Kurz. Semnarea a avut loc într-un moment în care cele două țări marcau 50 de ani de livrări de gaze sovietice/rusești către Austria.

În mai 2019, Vladimir Putin și Alexander Van der Bellen, președintele Austriei, aflat în vizită oficială în Rusia, a spus că Austria nu are nicio intenție de a renunța la proiectul Nord Stream 2, în pofida sancțiunilor tot mai numeroase ale SUA.

În august 2020, Austria a expulzat un diplomat rus în urma unui raport care îl acuza de implicare în spionaj industrial, fiind o considerare o premieră în relațiile Austriei cu Rusia.

În februarie și martie 2022, în timpul invaziei rusești din Ucraina din 2022, Austria a susținut sancțiunile UE împotriva Rusiei, deși era încă o țară neutră din punct de vedere militar, iar în 7 martie 2022, Putin a pus Austria pe lista „țărilor inamice”, alături de toate celelalte țări care au susținut sancțiunile împotriva Rusiei.

Surse folosite în realizarea articolului:

Wikipedia

News.at

Web.de

Jamestown.org