Cine este Maurizio Cattelan, artistul care a vândut cu 120.000 de dolari o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete, autorul unor lucrări neobișnuite
Maurizio Cattelan, în vârstă de 59 de ani, este un artist italian, cunoscut pentru sculpturile sale satirice. Și-a început cariera în anii 1980, iar prin operele sale și-a câștigat reputația de jocker al scenei artistice, fiind denumit și „copilul teribil al artei contemporane”. Toate operele sale au o amprentă umoristică, iar lucrările sale ironizează diferite sisteme, bazându-se pe clișee.
Prima opera de artă a lui Cattelan a fost o compoziție fotografică din 1989, intitulata „Lessico Familiare” (Sintaxa familiei), un autoportret înrămat în care formează o inimă cu palmele în dreptul pieptului gol.
Cattelan este cunoscut pentru utilizarea împăierii, la mijlocul anilor ’90. „Novecento” (1997) este alcătuit din corpul împăiat al unui fost cal de rasă numit Tiramisu, care atârnă de un ham. O altă lucrare care utilizează împăierea este „Bidibidobidiboo” (1996), o reprezentare în miniatură a unei veverițe căzută peste masa de bucătărie, cu un pistol la picioare.
În 1999 a început să facă efigii de ceară în mărime naturală, pentru diverși subiecți, inclusiv el însuși. Una dintre cele mai cunoscute sculpturi ale sale, „La Nona Ora” (1999), constă dintr-o efigie a Papei Ioan Paul al II-lea, care este doborât la pământ de un meteorit.
Alte creații foarte cunoscute ale lui Maurizio Cattelan sunt „Him” (2001), „America” (2016) și „Love Lasts Forever” (1997).
Celebra lucrare „America” (2016) este un vas de toaletă din aur masiv, funcțional. În luna septembrie a acestui an lucrarea a fost furată de la o expoziţie de la Palatul Blenheim, din sudul Angliei.
Toaleta realizată din aur de 18 karate este estimată la 5-6 milioane de dolari. „Când am auzit prima dată vestea m-am gândit că este o glumă: cine este atât de prost să fure toalete? Am uitat pentru o clipă că este făcută din aur”, a reacţionat Maurizio Cattelan într-un e-mail adresat New York Times.
Lucrarea este prezentată ca fiind o operă egalitaristă de către artistul iconoclast: „arta celor 1% (cele mai bogate persoane de pe planetă) destinată celorlalţi 99%”.
„Sper să fie în continuare cazul. Vreau să rămân pozitiv şi să cred că acest jaf este un gen de acţiune inspirată de Robin Hood”, un personaj fictiv care fura de la bogaţi pentru a da săracilor, a comentat el.
Obiectul a fost expus în 2016 într-o toaletă din Muzeul Guggenheim unde a fost utilizat de peste 100.000 de persoane care au dorit să se bucure de un moment intim petrecut în condiţii de lux şi extravaganţă, conform unui mesaj publicat pe blogul Guggenheim.
În ianuarie 2018, Muzeul Guggenheim din New York i-ar fi oferit preşedintelui Statelor Unite Donald Trump vasul de toaletă din aur, după ce Casa Albă a cerut cu titlu de împrumut un tablou semnat de Vincent Van Gogh, potrivit publicaţiei Washington Post.
Cea mai recentă creație a sa este „Comedian”, o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete și care a fost vândută cu 120.000 de dolari la târgul de artă Art Basel din Miami Beach.
Sursa foto: Twitter Maurizio Cattelan
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii