Cine este noul șef al IPJ Bacău, după dubla crimă de la Onești
Comisarul șef de poliție Toader Buliga este noul șef al IPJ Bacău, după ce vechea conducere a fost demisă în urma dublei crime de la Onești.
„Cu data de 5 martie 2021, prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisar șef de poliție Buliga Toader a fost împuternicit să exercite, pentru 3 luni, atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. Comisarul șef de poliție Buliga Toader are peste 25 de ani de experiență în structurile Ministerului Afacerilor Interne, din anul 2009 exercitând atribuții manageriale în mai multe structuri, printre care, în perioada 2016 – 2018, la nivelul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava”, a transmis IGPR.
În perioada 2018 – 2020 Buliga a ocupat funcții de conducere în cadrul Corpului de Control al ministrului, iar din luna august 2020 și până în prezent, a ocupat funcția de director general adjunct în cadrul Direcției Generale Management Resurse Umane din M.A.I.
De asemenea, comisarul șef de poliție Constantin Dragoș Bălău a fost numit adjunctul IPJ Bacău, pentru o durată de 3 luni.
„Comisarul șef de poliție Bălău Constantin Dragoș are peste 23 de ani de experiență în structurile Ministerului Afacerilor Interne, din anul 2005 fiind șef al Poliției Muncipiului Roman”, a mai transmis IGPR.
Fosta conducere a IPJ Bacău a fost demisă miercuri, în urma tragediei de la Onești. Vasile Oprișan și Adrian Tuluc au fost acuzați că au minimalizat amploarea situației și nu au acționat corespunzător, motiv pentru care au fost înlocuiți din funcții.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.