BREAKING Cine este Rishi Sunak – noul lider al Partidului Conservator și viitor premier al Marii Britanii
Sunak a fost ales la a doua tentativă în mai puțin de patru luni, de data aceasta în calitate de singur candidat la șefia Partidului Conservator.
Ales deputat Conservator în 2015 în circumscripția Richmond din comitatul Yorkshire, nord estul Angliei, el a îndeplinit funcția de ministru adjunct, responsabil cu administrația locală (2018 – 2019), ministru adjunct al finanțelor (2019 – 2020) și ministru de finanțe (2020 – 2022). În referendumul din 2016 Sunak a sprijinit ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
În vârstă de 42 de ani (cel mai tânăr prim ministru britanic de la contele Liverpool în 1812), Sunak a absolvit studii de filosofie, politică și economie la Universitatea Oxford și a făcut un masterat de economie la Universitatea Stanford din California. Înainte de a intra în politică, el a lucrat în sectorul financiar, printre companii numărându-se și Goldman Sachs. La Stanford el a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Akshata, fiica miliardarului indian N.R: Narayana Murthy, fondatorul companiei Infosys. Sunak și soția sa au o avere estimată de Sunday Times la 730 de milioane de lire sterline.
Sunak, născut la Southampton în sudul Angliei, este fiul unor imigranți indieni din Africa. Tatăl său, de profesie medic de familie, a emigrat din Kenya, în timp ce mama sa, farmacistă, provine din Tanganyka (ulterior Tanzania). Bunicii și părinții săi au emigrat în Marea Britanie după obținerea independenței de către cele două state, când minoritatea indiană a devenit indezirabilă, fiind văzută ca o populație colonizată de britanici acolo și folosită ca un agent exploatator. Sunak este de religie hindusă.
Acum, Sunak are dificila misiune de a stabiliza economia britanică, sever zdruncinată nu doar de creșterea inflației la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani și de severa criză a energiei declanșată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ci și de turbulențele de pe piețele financiare. Acestea au fost cauzate de intenția prim-ministrei demisionare Liz Truss de a reduce masiv impozitele, ceea a dus la prăbușirea cursului lirei sterline la cel mai jos nivel în raport cu dolarul și la creșterea ratei dobânzilor plătite de stat la împrumuturile pentru acoperirea deficitului bugetar.
Sunak a avertizat în campania pentru alegerea liderului Conservator din vară că astfel de măsuri vor avea un impact negativ și s-a dovedit că a avut dreptate. Acum misiunea lui este să restabilească încrederea în economia britanică și să readucă unitatea în sânul Partidului Conservator, profund dezbinat și ajuns la nivele catastrofale în sondajele de opinie.
Noul prim ministru are experiența celor doi ani ca ministru de finanțe, când a avut de făcut față efectelor pandemiei de Coronavirus, timp în care s-a descurcat onorabil, potrivit experților. Acum, Marea Britanie este într-o situație și mai dificilă, cu un deficit bugetar enorm, o inflație ajunsă la 10% anual, cu un război în estul Europei și peste toate acestea Brexit, ale cărui efecte încep să devină din ce în ce mai vizibile și îngrijorătoare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii