G4Media.ro

Cine este Simona Radiș, tânăra dintr-o comună din Botoșani care a câștigat…

Sursa Foto: Facebook

Cine este Simona Radiș, tânăra dintr-o comună din Botoșani care a câștigat aurul olimpic la canotaj: Eu eram cu şcoala, nu aveam nici o treabă cu sportul. Dar eu simţeam totuşi că trebuie să merg la București

Simona Radiş, tânăra de 22 de ani devenită recent campioană olimpică la canotaj, este originară dintr-un sat de la capătul României şi practică acest sport de numai opt ani. Simona a fost o elevă silitoare şi spune că a muncit mult pentru tot ce a reuşit în viaţă, relatează Adevărul.ro

Originară din comuna Avrămeni, judeţul Botoşani, Simona Radiş a trăit până la 14 ani într-un sătuc aproape de graniţa de nord a României. Casa unde a copilărit şi unde locuiesc şi astăzi părinţii Simonei se află la capătul unor uliţe pitoreşti, dar întortocheate şi îmbrăcate în vegetaţie.

Simona a trăit într-o familie de oameni gospodari, aşa cum sunt cunoscuţi la Avrămeni, şi nu a avut nicio legătură cu sportul până aproape de vârsta adolescenţei, fiind, mai degrabă, o copilă preocupată de şcoală, cu rezultate foarte bune la învăţătură.

„Da, nu sunt modestă. Chiar învăţam foarte bine, încă învăţ foarte bine”, a declarat canotoarea într-un interviu pentru „Adevărul”.

În anul 2013, pe când avea 14, destinul Simonei avea să se schimbe. În timpul orelor, unul dintre selecţionerii Clubului Sportiv Botoşani, dar şi unul dintre oamenii implicaţi în loturile naţionale de canotaj, antrenorul George Bulie, a remarcat-o.

I-au plăcut înălţimea şi forţa fetei din Avrămeni. „Eram la şcoală în timpul orei de matematică. Antrenorul George Bulie, de la Clubul Sportiv Botoşani, a venit în selecţie şi eu eram pe atunci cea mai înaltă din şcoală, înălţimea fiind un criteriu important în canotaj. Dumnealui mi-a vorbit despre canotaj, mi-a spus despre ce este vorba, cu ce se mănâncă. Nu aveam idee la început. Ştiam doar de doamna Elisabeta Lipă şi atât. Nu ştiu ce mi-a povestit şi ce mi-a spus, dar m-a făcut să vreau să încerc să văd cum este. Nu aveam nicio treabă cu sportul”, mărturiseşte Simona Radiş.

A urmat partea cea mai grea, adică să-şi convingă părinţii că trebuie să plece la Bucureşti pentru a deveni canotoare.

„Ai mei mi-au spus că nu-i de mine, că eu nu cochetez cu sportul şi aveau dreptate, eu eram cu şcoala. Dar eu simţeam totuşi că trebuie să merg. I-am convins şi am plecat la Botoşani. Ne-am întâlnit acolo cu ceilalţi copii selecţionaţi. Pe data de 1 octombrie 2013, am plecat de la Botoşani la Bucureşti, unde am fost legitimată la Steaua şi unde am început viaţa sportivă. Era un nou capitol în viaţa mea”, mărturiseşte Simona Radiş.

„Sunt atât de multe ore de antrenament…” La Bucureşti, Simona Radiş, copila venită din Avrămeni, a „intrat în pâine”, adică au urmat ore şi ore de antrenament. „Nici nu mai ştiu câte ore de antrenament au fost. Sunt atât de multe ore de antrenament şi atât de grele! Dar numai aşa se obţin rezultatele. Cu gândul ăsta mergi zi de zi”, spune Simona Radiş.

Cel mai greu este atunci când apar rănile din palme, după luni de antrenamente, mărturiseşte tânăra canotoare. „Facem destule bătături în palme. Mâinile noastre suferă când începe sezonul. Ajungem să avem şi carne vie în palme. Dar suntem obişnuiţi să strângem din dinţi şi continuăm antrenamentele”, spune botoşăneanca. Numai înainte de olimpiadă, sportiva s-a antrenat, aproape fără pauză, un an întreg. După şase ani de antrenamente, au început să se vadă şi roadele. În 2019, a devenit vicecampioană europeană în Elveţia, dar şi vicecampioană mondială la Linz.

Citește integral în Adevărul.ro

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Bravo!
    Bucuria nu are nevoie de masca!

  2. Minunate fete . Din nefericire sunt excepții . Lucrurile trebuiesc regandite , in toate domeniile avand la bază munca . Așa că sunt sceptic , chiar pesimist . Bravo și celor care ” șlefuiesc ” asemenea valori !

  3. Bine ca toti umflatii de la primarie va bagati in poza rapid, cat ati ajutat-o sa ajunga unde este acum ? Doar familia ei merita sa fie in poza , nu golanu ala de primar care face numa smenuri pe acolo.Ia uitati-va la declaratia lui de avere , are juma din terenurile de pe acolo , si asta doar ce a declarat.Il vad si pe fostu postas , mare consilier cu doua clase ca acceleratu de Iasi.Da is neamuri , ce sa faci.Si ca cireasa de pe tort ,primarul, a devenit recent FOST pesedist ca l-au luat penelistii pe maretu primar.Pana si asfaltu pe strada l-a pus doarpana la magazinu lui.Mai departe in vale bagi ciubotele si dai la vasle .De aia ies campioni de acolo.Traiasca dom primar .Asta se intampla unde are afaceri , celelalte sate nici lumina nu au .De acolo sa vedeti campioni ies, cand ploua e mai ceva ca la Venetia.Daca eram in locul fetei , cand veneau bondarii sa faca poza le dadeam o vasla peste mufa.