G4Media.ro

Cine este Sorin Paul Stănescu, nașul familiei Dragnea jr

Cine este Sorin Paul Stănescu, nașul familiei Dragnea jr

Cel care îl nășește astăzi pe Ștefan Valentin Dragnea trece drept unul dintre oamenii de afaceri importanți din sudul României. Născut în Craiova, ­Sorin Paul Stănescu a ajuns în ultimele două decenii un jupân domeniului veterinar din țară, atunci când vine vorba despre dezinfectanți sau vitamine de îngrășare. Cele mai importante firme pe care le controlează sunt A&S International 2000, Institutul Pasteur și Farmavet. Ca o mare parte dintre afaceriștii autohtoni, evoluția afacerilor sale a pornit după ce au preluat active ale statului.

(Sursa foto: pipa.be)

Sorin Paul Stănescu este cunoscut demult ca un naș, nu doar nașul de cununie al fiului lui Dragnea, ci mai ales un „naș” al fermelor zootehnice.

„Practic nu poți să ai o fermă în România fără să nu cumperi produse de îngrășare, dezinfectanți, vaccinuri de la Farmavetul lui Sorin Paul Stănescu. Poate fermierii din Ardeal mai pot ieși spre Ungaria și lua de acolo, dar o parte din produse nu sunt avizate în România din motive pe care nu vreau să le comentez, că nu am dovezi, așa că tot degeaba. Produse bune în SUA și Europa nu sunt bune la noi, sunt bune cele comercializate de Farmavet. Este un fel de naș al zootehniei, dacă nu cumperi de la el, nu poți ține ferma”, explică un crescător de animale din Moldova.

Sorin Paul Stănescu (59), nașul zootehniei, va deveni de duminică seara și cumătrul lui Liviu Dragnea. Omul de afaceri este nașul de cununie al lui Dragnea jr (Ștefan Valentin Dragnea) și al partenerei sale, Gina Alexandru. Nunta va avea loc duminică  la Palatul Snagov, iar Dragnea senior a invitat toți miniștrii, parlamentarii PSD și președinții de consilii județene, după cum a dezvăluit G4Media.ro.

Când s-au cunoscut: Dragnea – prefect, Stănescu la Institutul Pasteur. Într-o scrisoare deschisă trimisă presei, Sorin Paul Stănescu susținea în urmă cu aproape două săptămâni că îl cunoaște pe Dragnea de aproape trei decenii.

„De aproape 30 de ani de zile am o relație de prietenie cu familia Dragnea. Relația cu pricina nu s-a bazat niciun moment pe apartenența politică a unor membri ai respectivei familii și nici nu a interferat cu zona de business în care am activat. Pe cel al cărui părinte spiritual urmează să-i fiu, l-am cunoscut de când era mic, ca un apropiat al familiei și sper ca în decursul existenței sale să mă fi numărat printre cei care i-au influențat în mod pozitiv drumul profesional și social. Având în vedere această situație, am considerat că a răspunde pozitiv solicitării sale și a celor două familii implicate în această căsătorie, de a deveni naș celor doi tineri, este nu doar o confirmare a unei prietenii vechi, ci si un gest creștinesc. Am acceptat, alături de soția mea, Doina, să facem acest demers fără a ține cont de poziția politică sau activitatea publică a vreunuia dintre cei 4 părinți ai viitorului cuplu”, a scris acesta.

De fapt, cei 30 de ani, sunt în jur de 20, conform surselor noastre. Sorin Paul Stănescu și Liviu Dragnea s-au cunoscut în mandatul de prefect de Teleorman dintre 1996 și 2000 al actualului lider PSD, așa cum ne-a transmis un apropiat al lui Dragnea din perioada respectivă. Stănescu era șef la Institutul Pasteur și era interesat de vânătoare, pasiune comună cu Dragnea. Vânătoare și zootehnia au fost pasiunile comune ale celor doi.

Acum, în 2018, la aproape două decenii după ce s-au cunoscut, Dragnea și Stănescu nu mai sunt doar un simplu prefect de județ sărac, cum era cazul primului, și un medic veterinar descurcăreț, ci doi dintre cei mai influenți oameni din România.

Sorin Paul Stănescu este cel mai important afacerist din domeniul veterinar și unul dintre cei bogați din domeniul agricol. Cele trei societăți importante ale sale au cifre de afaceri de peste 300 de milioane de lei: A&S International 2000 SRL (47 de milioane de lei în 2017), Institutul Pasteur (cu filiala din Filipești de 91 milioane de lei în 2017) și Farmavet (164 milioane de lei).

Aici, se mai pot adăuga alte 100 de milioane, cifre de afaceri ale fermelor de cereale, zootehnice și psicicole pe care le mai deține sau controlează familia Stănescu.

Afacerile nașului au fost preluate de la stat.

Mai întâi, Farmavet. Anii de după revoluția din 1989 l-au găsit pe Sorin Paul Stănescu, medic veterinar în conducerea regiei de stat Institutul Pasteur, singurul producător de preparate imunologice veterinare din țară.

Pe lângă activitatea de la institut, Stănescu a intrat și în afaceri. Conform datelor de la Registrul Comerțului, în 1994 se înființează compania A&S International 2000 SRL,societate reprezentată de viitorul cumătru al lui Liviu Dragnea.

Stănescu preia prin intermediul A&S International 2000 cele mai importante societăți de stat din domeniul veterinar.

Mai întâi, în anul 1998, preia actuala companie Farmavet. Așa cum scrie chiar în propria prezentare a societății, Farmavet „este, în momentul de față, singurul agent economic la nivel național specializat în comercializarea de: produse biologice, medicamente, premixuri medicamentate, premixuri vitamino-minerale, aditivi furajeri, medii de cultură, dezinfectante, raticide, reactivi chimici, materiale igienico-sanitare, echipamente de protecție, instrumentar de uz veterinar, aparatură de laborator și altele, fabricate în țară sau provenite din import”.

Pe scurt, Farmavet SA reprezintă rețeaua de distribuție a produselor veterinare aduse din străinătate de Stănescu sau, mai ales, este distribuitorul produselor realizate în București sau Filipești, județul Prahova, de Institutul Pasteur.

Farmavet este o fostă societate de stat care a luat ființă în anul 1955 sub denumirea de Centrala Farmaceutică Zooveterinară, iar în anul 1994 și-a schimbat numele în Baza de Aprovizionare specializată pentru produse de uz zooveterinar (BASPZV). Este privatizată în 1998 și preluată de Sorin Paul Stănescu prin A&S International 2000 SRL.

Apoi, Institutul Pasteur. La doi ani după ce a preluat Farmavet, nașul lui Dragnea jr pune mâna și pe a doua perlă a sectorului veterinar, Institutul Pasteur. În 2000, Ioan Avram Mureşan, ministru al Agriculturii aflat pe final de mandat, a aprobat privatizarea Institutului Pasteur prin negociere directă. Nu s-au solicitat oferte.

Investitorul era tot A&S Internaţional 2000 SRL, firmă care se angaja ca în schimbul institutului să achite suma de 1,5 milioane lei.

În cadrul procesului de privatizare a fost inclus și un teren de 19 hectare. Deși Institutul nu avea drept de proprietate, așa cum a susținut Ministerul Apărării într-o plângere penală, fostul primar din Sectorul 6 a împroprietărit firma, iar terenul a fost vândut imediat cu aproape 5 milioane de euro. De 15 ori mai mult decât suma încasată de stat de la A&S International 2000.

În acest dosar, DNA nu a considerat că fostul primar Poteraș a greșit și a soluționat cauza cu neînceperea urmării penale la plângerea Ministerului Apărării.

Fermele și vânătoarea, pasiune comună. Pe lângă afacerile din domeniul veterinar, Sorin Paul Stănescu și-a clădit și un mic imperiu agricol și zootehnic în sudul țării. Prin intermediul familiei și a societății A&S International 2000 SRL, acesta controlează: Agroholding Borcea, Agrozootehnica Pietroiu, A&S Silozuri, Fish Phoenix.

Sorin Paul Stănescu, împreuna cu fiica sa – Alexandra Cristina Roșu, patronează firma Danubius Hunters. Site-ul cu numele companiei (danubiushunters.com). De pe site se poate afla că societatea deține un domeniu privat de vânătoare în localitatea Singureni din județul Giurgiu, care se întinde până în localitatea Calugăreni.

Fermele agricole, pescuitul și vânătoarea sunt pasiuni comune întâlnite la Stănescu și Dragnea. Familia acestuia din urmă deține o fermă de porci și a avut accesul la fondul de vânătoare controlate de Tel Drum.

Soția șefului SRI București a figurat angajată la Farmavet. Sorin Paul Stănescu are legături suspecte și cu reprezentanți ai familiilor unor șefi ai serviciilor de informații sau cu „Statul Paralel”, așa cum e denumit de Dragnea.

 

Conform declarațiilor de avere depuse generalului SRI Adrian Ciocîrlan, numit în 2017 adjunct al directorului Serviciului Roman de Informații, soția sa este angajată la Farmavet. În 2016, Otilia Ciocîrlan a încasat 88.000 de lei ca salarii de la Farmavet, iar în 2015, atunci când s-a angajat aici, a primit doar 42.000 de lei.

Din datele publice postate pe site-ul SRI reiese că „Generalul de brigadă Adrian Ciocîrlan, anterior numirii, până în anul 2010, a ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul Direcţiei Generale Contraspionaj. În perioada 2010-2013, a fost şeful Direcţiei de Informaţii a Municipiului Bucureşti. Între 2013-2016, a condus Direcţia Generală Apărarea Constituţiei. În anul 2015 i-a fost acordat gradul de general de brigadă”.

Un Condrea al medicii veterinare. În baza averii făcute pe Stănescu dintr-o afacere monopol preluată ieftin de la stat și a relațiilor sale, fermierii îi denumesc pe cumătrul lui Dragnea un „Dan Condrea al domeniul veterinar”, cu referire la fostul patron de la Hexi Pharma. Asta pentru că Stănescu a ajuns să dețină un fel de exclusivitate a dezinfectanților folosiți în medicina veterinară din România, produse care trebuie cumpărate de crescătorii de animale.

Citeste si

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Asta inseamna sa fii mafiot.

  2. Despre prietenia cu Romeo Branescu ( fost partner de afaceri) nimic ?
    Catastrofa PPA in Romania care este in desfasurare acum se datoreaza in principal incompetentei oamenilor lui RB prieten si fost asociat a lui SS.

  3. Un eveniment sacru, care normal ar fi putut fi redus la urările tradiţionale. Dacă e să te iei însă după batalioanele de postaci, uimitor de active azi, şi după implicarea televiziunilor, miza politică a acestei nunţi e că ea poate fi poziţionată drept Unirea simbolică dintre PSD şi BOR.

  4. Si dragnea ii ataca in fiecare zi pe generali. Inseamna ca nu joaca asa cum ar vrea el

  5. Un pasionat de porumbei Stănescu asta. Un escroc

  6. „porci”

  7. tara asta e complet putrezita

  8. un cioroi mafiot! cine ar putea fi prieten cu dracnea?

  9. cine este STANESCU PAUL-SORIN nu.spuneti .. de unde este ..cand s-a nascut ..