G4Media.ro

Cine sunt candidații la primăriile din Voluntari, Florești și Dumbrăvița, localitățile în…

Sursa foto: pexels.com

Cine sunt candidații la primăriile din Voluntari, Florești și Dumbrăvița, localitățile în plină dezvoltare de la periferia marilor orașe / Viitorii administratori ai bugetelor de sute de milioane de lei de lângă București, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov

Cei care vor să se mute la marginea Capitalei plătesc cel mai mult pentru proprietățile situate în nordul orașului, în Voluntari. Similar, casele cele mai scumpe pot fi găsite în nordul Timișoarei, în Dumbrăvița, în timp ce în cazul Brașovului găsim locuințe la cele mai mari prețuri în Cristian, iar la Cluj – în Florești. Aici sunt localitățile ”dormitor” ale marilor orașe, comunități cu bugete de sute de milioane de lei, datorită investițiilor din industrie și imobiliare.

Iată principalii candidați la primăriile acestor localități aflate în plină expansiune.

12 candidați s-au înscris pentru Primăria Voluntari.

Primarul în funcție Florentin Pandele este susținut de PSD pentru un nou mandat. El este soțul Gabriele Firea, candidata PSD la Primăria București. Padele (63 de ani) este primar în Voluntari de 24 de ani. El a fost criticat constant de adversarii politici pentru că ar fi utilizat fondurile locale ca să își promoveze interesele politice și apropiații. Pandele a înființat și o televiziune deținută de Primărie, Metropola TV, care a angajat vedete pe bandă rulantă înainte de alegeri și a primit bani de la guvern.

Sub conducerea sa, Primăria Voluntari a organizat pelerinaje gratuite pentru localnici la Sfânta Parascheva și a făcut achiziții criticate de specialiști, precum așa-zise medalioane de protecție împotriva Covid.

PNL a desemnat-o candidat pe Daniela Gruia, un medic stomatolog, consilier local la Voluntari din 2022. Daniela Gruia se recomandă drept medic și antreprenor. Campania sa online e centrată pe promisiuni de investiții locale, fără atacuri politice la adresa actualului primar.

Candidatul Dreptei Unite la Primăria Voluntari este Aurelian Vîrgă, și el consilier local ales în 2020 pe listele USR. Vîrgă s-a remarcat prin atacuri la adresa actualulului primar. Principalele sale teme de campanie sunt urbanismul și investițiile.

Din partea REPER, candidată la Primăria Voluntari este Eva Lificiu, copreședinta organizației din Ilfov. Dublă licențiată în Științe Politice și Finanțe și Contabilitate, cu câte un master în fiecare domeniu, Eva Lificiu este prezentată ca o antreprenoare cu zece ani experiență în domeniul consultanței și al energiei regenerabile. Principalele sale teme de campanie sunt urbanismul și reducerea poluării. 

Andrei Bratu este candidatul AUR, potrivit unui material finanțat de partid. Antreprenor, Bratu precizeaz că principalul său obiectiv, dacă va ajunge primar în Voluntari, este să construiască piste de biciclete.

Candidatul PUSL este Andrei Ninel-Florin, consilier local la Voluntari, ales pe listele PMP. Acesta a și candidat pentru fotoliul de primar în 2020, însă a obținut sub 3% din voturi.

Acesta este om de afaceri, dar și angajat la companiile municipale, fiind salariat la TPBI – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, una dintre companiile municipale înființate de către administrația Firea la București. 

Bogdan Barbu, co-președinte al partidului ACUM, candidează și el pentru Primăria Voluntari. Formațiunea se descrie ca fiind una cu o platformă ecologistă, având o orientare de centru-stânga. Bogdan Barbu este un fost activist de mediu, lucrând în prezent în domeniul IT.

Candidatul partidului SOS România, la Primăria Voluntari este Cosmin Cilibiu, și el om de afaceri. În 2020 acesta făcea parte din partidul lui Victor Ponta, fiind președintele organizației din Ilfov a ProRomânia.

Robert-Florin Gogorici s-a înscris candidat independent, însă este susținut în cursa electorală de PMP Voluntari. Este și el un om de afaceri, acționar la două firme, cea mai importantă fiind Media Service Print Srl, firmă care se ocupă cu service-ul și livrarea de tonere pentru copiatoare. 

Un alt candidat la Voluntari este Florin Eremia, președintele Blocului Suveranist Român, una din formațiunile politice de extremă dreapta din România. Angel Cristian Neagu (Partidul Reduta) și el om de afaceri și  Gheorghe Bogdan Niculae (Partidul Patrioților) sunt și ei candidați la Primăria Voluntari.

Comuna Dumbrăvița de lângă Timișoara are 4 candidați pentru postul de primar.

Horia Grigore Bugarin este primarul în funcție, membru USR, care va candida din partea Alianței Dreapta Unită. Spune în prezentarea sa că  mama lui a fost printre primele femei chirurg din România și că are peste 17 ani de experiență în domeniul managerial, în companii multinaționale și românești, în diverse poziții precum director de vânzări, director comercial sau director general.

Bogdan Gruici (AUR) și-a înregistrat pagina web primar dumbrăvița și se prezintă ca un antreprenor de succes. ”Sunt antreprenor, unic acționar și administrator în trei societăți comerciale care au ca activitate fabricarea lumânărilor parfumate, import cosmetice și farmaceutice și construcții. 

Despre Alina Elena Sperlea, candidatul PSD, presa locală spunea că este un controversat investitor imobiliar.

Cu toate acestea, potrivit declaraţiei de avere depusă, Sperlea nu are nimic. Nu deține niciun imobil, nu are bani în conturi, iar singurele venituri declarate sunt indemnizaţia de consilier local şi alocaţiile celor doi copii. 

Radu George Vlădescu (Partidul Reînnoim Proiectul European al României) este consilier local ales pe listele USR, iar Cristian Alin Rusu va candida independent, deși a fost anunțat inițial drept candidat PNL.

„Astăzi, sunt nevoit să fac loc, forțat, Alinei Sperlea de la PSD, un om cu mari probleme de moralitate și integritate. Ca atare, am decis să iau atitudine și să nu las Dumbrăvița călcată în picioare. Voi candida ca independent pentru că știu, așa cum știu și cei care m-au eliminat din joc, că am prima șansă să câștig funcția de primar. Dacă eram pe locul trei, eram nesemnificativ! Nimeni nu m-ar fi băgat în seamă, nu aș fi reprezentat vreo miză sau vreun pericol și, evident, m-ar fi lăsat să lupt corect și democratic, lucru pe care o sa-l fac oricum, indiferent de presiunile acestei găști.”, a anunțat Cristian Rusu la începutul lunii aprilie.

Pentru Primăria Cristian candidează 4 persoane, trei bărbați și o doamnă. Este vorba de Gicu Cojocaru (PNL), primarul în funcție, Narcis Radu Țintea (PSD), consilier local, Cristina Mihaela Olariu Nan (AUR) și Mihai Grapă (ADU), și el, consilier local.

Comuna Florești va avea anul acesta cel mai mare buget din istoria sa, de peste 220 milioane de lei, din care aproape 60% reprezintă bugetul de dezvoltare a comunei.

Pentru Primăria Florești, de lângă Cluj, candidează 5 persoane.

Bogdan Nicolae Pivariu (PNL) este primarul în funcție. „Personal, îmi place bugetul pe anul acesta, dar pot spune că sunt sigur că vreau și că putem mai mult. O să construim bugete și mai mari în anii care urmează, pentru că știm ce avem de făcut. Deja am construit o echipă care lucrează în concordanță, își armonizează tot ceea ce fac și suntem destul de eficienți. În viitor o să fim mai familiari cu tot ceea ce înseamnă digitalizarea. Vă spun că sunt optimist că în anii care urmează vor fi bugete și mai mari”, a declarat edilul în media locală.

Horațiu Muntean Roșca (PSD) este ginerele fostului primar social-democrat al comunei, Horia Șulea. Candidatura acestuia a fost respinsă de Judecătoria Cluj Napoca, după ce acesta fusese condamnat în 2019 la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, iar reprezentanții biroului electoral și magistrații clujeni au considerat că acesta are suspendat și dreptul de a fi ales.

Flaviu Dacian Udrea (ADU) candidează din nou pentru Primăria Florești după ce în septembrie 2020, Flaviu Udrea, candidatul susținut de Alianța USR-PLUS, s-a clasat pe locul 2, după actualul primar Bogdan Pivariu (PNL).

Cătălin Adămuță (AUR), Adrian Mic (Partidul Alternativă Dreaptă), Radu Dan Boar (SOS România) și Traian Abrudan (Partidul Verde) sunt ceilalți candidați la funcția de primar.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...