Cine sunt cele cinci persoane arestate în legătură cu răpirea câinilor cântăreţei Lady Gaga
Cinci persoane au fost arestate în legătură cu răpirea câinilor cântăreţei Lady Gaga, în timpul căreia un angajat al artistei a fost împuşcat în piept în februarie pe o stradă de la Hollywood, a anunţat joi poliţia, relatează AFP, citată de Agerpres.
Este vorba despre trei tineri, în vârstă de 18, 19 şi respectiv 27 de ani, care sunt acuzaţi de furtul câinilor şi de tentativă de omor asupra bărbatului care îi plimba, Ryan Fischer, a declarat procurorul comitatului Los Angeles, George Gascon, într-un comunicat.
„Este o infracţiune săvârşită cu neruşinare pe drumul public şi în urma căreia un bărbat a fost grav rănit”, a afirmat procurorul pentru a sublinia gravitatea faptelor.
Ceilalţi doi suspecţi sunt consideraţi complici. Printre ei se numără o femeie în vârstă de 50 de ani, care a returnat câinii din rasa Buldog Francez la două zile după furt. Ea a spus că i-a găsit pe stradă şi că a contactat apropiaţii cântăreţei Lady Gaga, care i-au oferit o recompensă de 500.000 de dolari pentru înapoierea animalelor.
Poliţia a declarat că femeia avea o relaţie cu cel de-al cincilea suspect, tatăl unuia dintre cei trei agresori, şi a fost însărcinată să colecteze recompensa în numele lor.
Anchetatorii nu cred că hoţii ştiau că aceşti câini îi aparţineau divei pop, ci pur şi simplu voiau să procure câini de rasă pentru a-i revinde.
Koji şi Gustav, doi Buldogi Francezi, au fost răpiţi de cel puţin doi necunoscuţi în seara zilei de 24 februarie, în pofida rezistenţei angajatului cântăreţei Lady Gaga care îi plimba. Atacatorii au fugit cu maşina având asupra lor cei doi câini, în timp ce Ryan Fischer a rămas zăcând pe trotuar rănit şi plin de sânge. Un al treilea câine al cântăreţei a fugit, însă s-a întors înapoi lângă cel care îl plimba.
Lady Gaga este deosebit de ataşată de câinii ei, care o însoţesc frecvent la evenimente şi cu care publică fotografii pe reţelele de socializare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu