Cine sunt consilierii care nu au vrut ca orașul Constanța să fie parte civilă în dosarul Mazăre – retrocedările fictive. Felix Stroe, actualul șef al PSD Constanța, a fost inițiatorul propunerii, iar PNL, PD și PRM au votat pentru
În martie 2008, DNA a întrebat Primăria Constanța dacă se constituie parte civilă în dosarul retrocedărilor fictive, în care experții consultați de procurori calculaseră un prejudiciu de 114 milioane de euro. La inițiativa consilierului Felix Stroe, actualul șef al PSD Constanța, colegii lui prezenți la ședință au votat în unanimitate ca municipiul să nu se constituie parte civilă, motivând că nu mai există o altă expertiză în afară de cea a procurorilor. Consilierii nici nu au solicitat o expertiză neutră, motivând că „nu e treaba lor”, scrie Info Sud-Est.
PNL, PD și PRM au votat cot la cot pentru Radu Mazăre care, la finalul ședinței, le-a mulțumit pentru că „interesele politice nu au fost mai presus decât libertatea oamenilor”.
Ședința a fost condusă de Gheorghe Stoica, un preot cu businessuri înfloritoare în oraș și unul dintre cei cărora primăria condusă de Radu Mazăre le-a permis să construiască clădiri uriașe în stațiunea Mamaia, relatează publicația.
În ședința extraordinară din 13 martie 2008 au fost prezenți 23 din cei 27 de consilieri ai municipiului Constanța: 14 de la PSD, 4 de la PNL, 3 de la PRM și 2 de la PD. În primul rând, Marcela Enache, secretarul primăriei, i-a avertizat pe consilieri că stenograma ședinței va ajunge la DNA: „Aş vrea să vă citesc ultima frază din adresa venită de la DNA, care face următoarea precizare: «La răspunsul dumneavoastră, vă rugăm să ataşaţi o copie a hotărârii de consiliu, pe care o veţi adopta în legătură cu constituirea de parte civilă, precum şi procesul-verbal sau stenograma şedinţei». Deci, asta ne-au solicitat“.
Apoi, la începutul discuției despre constituirea civilă în dosarul Retrocedărilor, Nicolae Moga, actual senator PSD și un apropiat al lui Radu Mazăre, i-a avertizat pe consilieri să aibă grijă când citesc adresa de la DNA „ca să nu cadă în vreo capcană” a procurorilor:
„Dacă doreşte, să consulte… Dar înainte să aflăm punctul de vedere al comisiei juridice. Dar, vă atrag atenţia, domnilor consilieri, să nu cumva să intrăm într-o capcană (…) Consultaţi documentele şi, atenţie, gândiţi-vă la capcane! Pentru că constituirea de parte civilă a Consiliul Local implică…. Nu trebuie să vă spun mai mult”.
Potrivit Info Sud-Est, Moga s-a ferit să fie foarte explicit pentru că știa că stenograma ședinței respective urma să ajungă la DNA. La finalul ședinței, replica de încheiere a lui Mazăre a trădat limbajul codat al lui Moga: „Vă mulțumesc pentru că interesele politice nu au fost mai importante decât libertatea oamenilor”.
Apoi, înainte să ia cuvântul reprezentantul comisiei juridice din Consiliul Local, Moga subliniază din nou că stenograma va ajunge la DNA: „Aţi fost atent ce zice… toată stenograma şedinţei se va duce, în plic, la DNA”.
Imediat apoi, Dănuț Moisoiu (consilier PD, șeful comisiei juridice din Consiliul Local) a spus că cei din comisia juridică nu vor spune dacă a fost sau nu prejudiciat orașul până nu vor avea pe masă o expertiză autorizată neutră: „Deci, toată comisia, noi am citit materialul, am stat la comisie circa trei ore. Deci, noi nu avem nici competenţa de a evalua această solicitare şi nu avem experienţă multă să ne exprimăm, decât după ce avem o expertiză autorizată”.
Intervine Felix Stroe, actual șef al PSD Constanța și, la vremea aceea, șeful comisiei de buget-finanțe din Consiliul Local, care propune ca municipalitatea să nu ceară expertiză și să nu se constituie parte civilă:
„Stimaţi colegi, să-mi daţi voie să vă prezint avizul comisiei de buget-finanţe, să-mi daţi voie să vă citesc… în prima parte, şi să fac şi o propunere. «Referitor la adresa nr.29564 din 25 februarie 2008, a DNA către Consiliul Local al Municipiului Constanţa: Se lecturează conţinutul adresei respective. Comisia exprimă următoarea opinie: întrucât nu există un raport de expertiză judiciară, semnat de un expert autorizat ANEVAR – neutru nu ne putem pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei unui prejudiciu cauzat Consiliului Local. Ca atare, comisia nu poate solicita Consiliului Local să se constituie parte civilă.» Acesta este avizul şi vă rog să-mi daţi voie, ca şi consilier local membru în Consiliul Local Municipal Constanţa, să fac următoarea propunere domnilor consilieri, spre a o lua în dezbatere şi a o vota. Părerea mea este că nu e de competenţa noastră să solicităm organelor statului să facă expertiză. Este de competenţa organelor statului să se gândească şi să-şi organizeze activitatea aşa cum consideră dânsele că au obligaţia legală s-o facă. Eu vă propun să nu solicităm niciun fel de expertiză, că nu e problema noastră şi… să… ca atâta vreme cât nu avem un document legal întocmit, care să constate vreun prejudiciu, să nu ne constituim parte civilă. Mulţumesc!”.
În cele din urmă, se supune la vot propunerea lui Felix Stroe, președintele comisiei de buget-finanțe din Consiliul Local, și toți cei 23 de consilieri prezenți la ședință votează ca municipiul Constanța să nu se constituie parte civilă în dosarul retrocedărilor fictive.
În 7 februarie 2019, la 11 ani distanță, 33 din cei 37 de inculpați trimiși în judecată de procurorul Gheorghe Onea, inclusiv notarii, evaluatorul, funcționarii din primărie și interpușii, au fost condamnați definitiv, cu pedepse de la 2 ani cu suspendare la 9 ani cu executare.
Astfel, Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare, Nicușor Constantinescu – 5 ani de închisoare, Cristi Borcea – 5 ani, Dragoș Săvulescu – 5 ani și jumătate, notarul Aurel Jean Andrei (soțul judecătoarei Laura Andrei, fosta șefă a Tribunalului București) – 2 ani cu suspendare. Instanța a decis și confiscarea plajelor din Mamaia retrocedate ilegal (detalii aici).
Foto: Radu Mazăre / ziuadeconstanta.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii