G4Media.ro

Cine sunt miliardarii americani care finanțează un război cultural în UE pentru…

Cine sunt miliardarii americani care finanțează un război cultural în UE pentru a influența politica anti-avort/ Ce este Agenda Europa și ce vor grupările conservatoare

Numărul agenților din UE care fac lobby în favoarea conservatorismului religios ia amploare la Bruxelles, iar Biserica Catolică este ea însăși un mare cheltuitor, scrie Euobserver, citată de Rador.

Însă mai mulți miliardari din SUA, dintre care unii sunt amici ai președintelui american Donald Trump, plătesc și ei grupurilor anti-avort din Europa zeci de milioane de dolari pentru a influența politicile și legislația.

Grupările americane nu au obținut deocamdată nici o victorie semnificativă.

Însă el acționează concertat și abia s-au pus pe treabă, au avertizat mai mulți europarlamentari care lucrează în sfera sănătății sexuale și de reproducere.

Iar războiul cultural este unul mai amplu, în această ciocnire a valorilor fiind implicate și drepturile femeii, drepturile LGBTI, cercetarea embrionilor și eutanasia.

Bula de la Bruxelles

Aproximativ 21 de grupuri de reflecție, ONG-uri și alte entități religioase cheltuiesc în prezent între 2,1 și 3,1 milioane de euro pe an pentru a face lobby la Parlamentul European (PE) și Comisia Europeană pe aceste fronturi, conform registrului transparenței al UE.

Cele mai multe provin din Austria, Belgia, Franța, Polonia, Spania și Elveția.

Însă Vaticanul este cel mai mare cheltuitor individual.

Nunțiul Bisericii Catolice din Belgia se întâlnește uneori cu oficiali UE.

O altă entitate a Bisericii, Comisia Episcopatelor din UE (COMECE), înființată la Bruxelles în 1980, cheltuiește și ea 1,25 milioane de euro pe an în încercarea de a influența instituțiile UE.

COMECE crede că „fiecare individ uman trebuie să fie protejat de la concepție până la moartea naturală”.

Sarcina ei este „nu să facă lobby” ci să „pledeze” un punct de vedere catolic în privința treburilor UE, a declarat purtătorul ei de cuvânt, Alessandro Di Maio.

Nu a lucrat la chestiuni legate de avort și eutanasie la nivelul UE, întrucât acestea sunt treburi ce țin de legislația națională, în afara sferei ei de competență, a precizat el.

„Din moment ce avortul şi eutanasia ţin de competenţa statelor membre UE, dialogul dintre COMECE şi instituţiile europene nu le include”, a explicat Di Maio.

Însă, nu demult, COMECE a co-organizat în capitala UE o conferinţă juridică intitulată „Prevenirea Avortului în Europa”.

Şi a afirmat că ajutoarele financiare UE pentru ţările în curs de dezvoltare nu trebuie să fie folosite la finanţarea avorturilor.

Ea a declarat totodată că Comisia Europeană ar trebui să ia în calcul interzicerea acordării de fonduri UE pentru proiectele ştiinţifice care implică distrugerea de embrioni.

Organizaţia Internaţională pentru Dreptul la Educaţie şi Libertatea Educaţiei (OIDEL), cu sediul în Elveţia, un alt mare cheltuitor în UE, cu 200-300 de mii de euro pe an, se autointitulează promotor al învăţării pure.

Însă are legături strânse cu grupări anti-avort din UE şi SUA adepte ale liniei dure, în ciuda titulaturii ei liberale.
Unul dintre Noi, o confederaţie anti-avort cu 48 de membri din 19 state UE, cheltuieşte la Bruxelles 200-300 de mii de euro pe an.

Sarcina ei este „apărarea vieţii de la concepţie la moartea naturală”, a declarat directoarea ei executivă, Ana del Pino.

„Scopul nostru este să continuăm să prezentăm o alternativă reală pentru Europa, devotată demnităţii umane şi protecţiei vieţii umane, aşa cum ar trebui procedat de către o societate avansată”, a declarat ea.

Federaţia Asociaţiilor Familiilor Catolice din Europa (FAFCE) cheltuieşte 50.000-100.000 de euro anual cu lobby-ul la nivelul UE.

„Noi credem că grija pentru familie ar trebui să fie o chestiune centrală a politicilor UE şi că actuala abordare individualistă este, de fapt, contradictorie cu aspiraţiile oamenilor şi cu realitatea vieţilor lor de zi cu zi”, a afirmat ea într-un comunicat.

Ordo Iuris, un grup de reflecţie cu sediul în Polonia, cheltuieşte 25.000-50.000 de euro.

Misiunea lui este „protecţia vieţii umane de la concepţie până la moartea naturală” şi „protecţia identităţii căsătoriei şi familiei”.

Jeden Z Nas, un alt ONG polonez care cheltuieşte o sumă similară, afirmă că încearcă să oprească Europa să „impună statelor membre o legislaţie anti-viaţă, anti-familie”.

Cei mai mulţi lobby-şti înregistraţi în UE au refuzat să răspundă la întrebări privind natura activităţii lor.

Printre aceste entităţi tăcute regăsim Alliance Vita, Asociacion Enraizados, Europe for Family, European Dignity Watch, European Institute of Bioethics, Femina Europa, Fondation Jerome Lejeune, Open Doors International, Professionals for Ethics, Transatlantic Christian Council şi YouthProAktiv.

Unele dintre ele, cum este Fondation Jerome Lejeune din Franţa, şi-au declarat bugete de numai 10.000 de euro.
Altele, precum European Institute of Bioethics de la Bruxelles, au declarat peste 100.000 de euro pe an.

Fluxuri din SUA

Registrul transparenţei al UE nu ne dezvăluie totuşi decât vârful aisbergului la nivelul întregii UE.

O analiză a sute de documente fiscale din SUA arată la rândul ei că şase grupări conservatoare americane au cheltuit cel puţin 19,4 milioane de dolari (17,2 milioane de euro) pe lobby la nivelul întregii Europe în perioada 2012-2017.

Grupurile au colectat peste 429 de milioane de dolari de la donatori din SUA în aceeaşi perioadă, o parte din sumă provenind de la miliardari conservatori având strânse legături cu Trump.

Cele şase grupuri sunt: World Youth Alliance (WYA); Alliance Defending Freedom (ADF); Acton Institute; American Centre for Law and Justice (ACLJ); Human Life International; Heartbeat International.

WYA [Alianţa Mondială a Tineretului], cu sediul la New York, a transferat în 2012-2017 644.000 de dolari grupurilor afiliate ei din UE.

În aceeaşi perioadă, WYA a încasat 1,86 milioane de dolari de la Fundaţia Chiaroscuro deţinută de Sean Fieler, un miliardar catolic care l-a consiliat pe Trump în campania electorală din 2012. A mai primit încă 571.000 de dolari de la o altă organizaţie conservatoare denumită John Templeton Foundation.

Biroul din Bruxelles al WYA are trei lobby-şti acreditaţi, care anul trecut au cheltuit 45.000 de euro şi care anul acesta în iulie au organizat la sediul PE o conferinţă intitulată „Buna Guvernare”. Organizaţie mai are filiale şi în Austria şi Croaţia.

Grupul susţine că are 300.000 de membri de bază la nivel mondial. Pentru a putea adera, oamenii trebuie să semneze o cartă online, care afirmă: „Suntem convinşi că demnitatea intrinsecă deţinută de fiecare fiinţă umană de la concepţie la moartea naturală constituie fundamentul dreptului la viaţă al tuturor.”

Nu aceasta este politica UE.

Ceea ce nu a împiedicat însă UE să acorde în ultimii ani pentru WYA subvenţii de 63.000 de euro în cadrul aşa-zisului program educaţional „Erasmus”.

În ce-o priveşte, ADF [Alianţa în Apărarea Libertăţii], cu sediul în Arizona, a canalizat în ultimii cinci ani 8,4 milioane de dolari către afiliaţii săi din Europa.

Sursa: Facebook/ Erik Prince

O parte din finanţare, aproximativ 228 milioane de dolari, ADF şi-a obţinut-o de la Richard and Helen DeVos Foundation şi de la Edgar and Elsa Prince Foundation.

Familia DeVos are legături strânse cu Trump – Betsy DeVos este secretarul [ministrul] educaţiei în guvernul Trump.

Familia Prince are şi ea relaţii cu Trump, dar şi un trecut controversat.

Erik Prince, preşedintele fundaţiei, este fratele lui Betsy DeVos. El este şi fondatorul acum defunctei companii americane de securitate Blackwater, care în 2007 a ucis prin împuşcare 37 de civili irakieni.

ADF îşi are sediul european la Viena, dar are şi filiale la Bruxelles, Londra, Strasbourg şi Geneva.

Numai filiala ei de la Bruxelles cheltuieşte anual între 200 şi 300 de mii de euro.

În publicaţiile sale ea afirmă că „pledează pentru dreptul la viaţă al nenăscutului pe lângă cele mai puternice instituţii ale lumii”.

„În ultimii 24 de ani, o mişcare pro-viaţă în creştere a forţat închiderea a 75% din firmele de avort chirurgical din America […] dar încă mai există peste 500 de clinici de avort. Mai este muncă de făcut”, mai afirmă ea, lăsând să se înţeleagă şi care-i este planul pentru Europa.

Institutul Acton, cu sediul în Michigan, a transferat 1,1 milioane de dolari reţelei sale europene şi a încasat donaţii de 58 de milioane de dolari din SUA, în perioada 2012-2017.

A primit şi el fonduri de la Edgar and Elsa Prince Foundation, dar şi de la un alt miliardar conservator, Charles G. Koch.

ACLJ, cu sediul la Washington, a transferat 7,5 milioane de dolari în Europa, din care grosul a mers la Centrul European de Lege şi Justiţie (ECLJ) din Roma, care se ocupă cu intentarea de procese pentru „demnitatea persoanei” la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg şi la alte instanţe.

ACJL a primit donaţii din SUA de 111 milioane de dolari în perioada 2012-2017. Organizaţia a fost înfiinţată în 1990 de un tele-evanghelist, Pat Robertson, în vreme ce cofondator al filialei ei europene este Jay Sekulow, un fost avocat al lui Trump.

Human Life International, cu sediul în Virginia, este o organizaţie misionară înfiinţată de oameni de rând, cu peste 100 de filiale în lume.

Ea colectează 17,1 milioane de dolari de la donatori din SUA şi a cheltuit 1,5 milioane de dolari în 15 state europene în decursul celor cinci ani verificaţi.

Heartbeat International îşi are sediul în Ohio şi urmăreşte „să facă avortul nedorit astăzi şi inimaginabil pentru generaţiile viitoare”.

Ea a colectat 15,2 milioane de dolari în SUA, din care a cheltuit în Europa 190.000.

Acţionând împreună

Aceste grupări sunt legate nu numai prin vederile şi donatorii lor, ci uneori acţionează coordonat pe scena UE.
Unele au luat parte la evenimente organizate de Agenda Europa, care se autointitulează „o reţea informală” de „indivizi, ONG-uri şi experţi” şi care organizează o conferinţă anuală.

Agenda Europa este o „reţea securizată, închisă, de aliaţi pro-familie, pro-viaţă, pro-libertate”, a prezentat-o la un eveniment din 2014 Sophia Kuby, lobby-stă a ADF în UE şi fiica unui autor german de dreapta.

Un alt mod de a descrie Agenda Europa ar fi „o reţea laxă de asociaţii în principal ale societăţii civile, reprezentanţi ai Bisericii Catolice, ai altor biserici, universitari şi politicieni catolici, care se asociază, discută şi concep strategii pentru a promova o viziune religioasă asupra vieţii în interiorul Europei, la nivel naţional şi în instituţiile UE”.

Definiţia îi aparţine lui Neil Datta, secretar al Forumului Parlamentar European pentru Populaţie şi Dezvoltare (EPFPD), o organizaţie non-profit cu sediul la Bruxelles care reprezintă parlamentari din toată Europa care lucrează în sfera sănătăţii sexuale şi a reproducerii.

Agenda Europa se opune avorturilor, anumitor forme de contracepţie, educaţiei sexuale liberale şi susţine familiile heterosexuale şi patriarhale, a declarat Datta.

„Pentru ei, drepturile lor în calitate de indivizi religioşi sunt mai presus decât legislaţia naţională seculară”, a declarat el.

Alte exemple privind munca grupurilor având legături cu SUA includ o intervenţie recentă a ECLJ într-un caz de eutanasie din Franţa.

Părinţii francezului Vincent Lambert, 42 se ani, suferind de tetraplegie şi ţinut în viaţă doar de aparate, voiau ca medicii să-l menţină în viaţă, iar un avocat de-al lor a fost contactat de ECLJ, care acţionează în multe tribunale precum un amicus curiae.

Într-un alt caz, ADF a susţinut o moaşă suedeză care refuzase să execute avorturi.

A făcut totodată lobby pe lângă PE pentru susţinerea creştinilor din Orientul Mijlociu, iar ulterior a salutat o decizie UE de a crea un nou „reprezentant special pentru libertate religioasă” în 2016, post ocupat de politicianul conservator slovac Jan Figel.

„Acest nou reprezentant va […] deschide un nou capitol în care UE îşi ia mai în serios obligaţiile în privinţa drepturilor omului”, declara Kuby de la ADF la acea vreme.

Grupurile constituite în UE lucrează la acelaşi chestiuni ca şi verii lor din America.

De exemplu, FAFCE, cu sediul la Bruxelles, a încercat odată să provoace un scandal susţinând că medicilor suedezi nu li se permite să refuze avorturile.

Grupările din UE au încercat să înăbuşe un raport fără obligativitate legală întocmit de europarlamentara portugheză de centru-stânga Edite Estrela, care afirma că fiecare cetăţean european deţine „dreptul” de a face „propriile sale alegeri informate şi responsabile în privinţa vieţii sexuale şi de reproducere proprii”.

Ordo Iuris a fost implicat într-o lege adoptată în Polonia care acordă drepturi umane depline fătului şi scoate în afara legii avortul, cu excepţia cazurilor când viaţa mamei e în pericol.

O forţă tot mai mare

Legea, în cele din urmă, n-a mai fost adoptată.

La Bruxelles activează şi grupuri mai liberale, care fac lobby de cealaltă parte a baricadelor ideologice.

EPFDF, care publică evaluări critice ale activităţii Agendei Europa, cheltuieşte o sumă apreciabilă de 200-300 de mii de euro pe an la Bruxelles.

International Planned Parenthood Federation European Network, un grup liberal care primeşte fonduri din SUA, a cheltuit şi el un semnificativ 100.000-199.999 euro în 2017.

Datta apreciază că grupările religioase native din UE şi cele având legături cu SUA au avut un succes limitat la Bruxelles în principalele lor domenii de interes.

„În sănătatea sexuală şi a reproducerii ele nu au fost eficiente, iar asta pentru că grupurile şi politicienii progresişti au fost în măsură să le neutralizeze”, a declarat el.

Dar numărul lobby-ştilor conservatori din capitala UE este în creştere, a precizat el.

În urmă cu 20 de ani nu existau decât două sau trei asemenea grupuri, a afirmat Datta.

Lobby-ştii cu agendă religioasă sunt trataţi acum de europarlamentari şi oficiali UE „cu credibilitate” şi sunt „capabili să influenţeze anumite scenarii şi mesaje”, a declarat el.

Chiar dacă nu au înregistrat nici o victorie majoră până acum, unele dintre grupări încearcă să-şi construiască mai întâi o bază, după care vor trece la ofensivă, a avertizat el.

„Un număr de grupuri sunt noi pe scena UE, deci nu au încă succese şi realizări în materie de politici”, a spus el.
„Nu sunt aici decât de trei sau patru ani. Mai întâi sosesc, apoi îşi înfiinţează un birou la Bruxelles, încep să-şi facă nişte contacte şi să-şi promoveze propriile vederi şi cresc gradual. Nu au avut multe succese în materie de politici pentru că nici nu au încercat încă”, a declarat Datta.

NOTA: Articol de Michael Bird (coautor al unor articole anterioare din aceeași serie, între care „De ce refuză 60 de spitale românești avorturile” [https://euobserver.com/social/145391]) și Blaz Zgaga (ziarist sloven, lucrează la revista croată Nacional), cu contribuția lui Manuel Rico și Angel Munarriz (Infolibre) și Roeland Termote și Stijn Cools (De Standaard); cu asistență financiară de la Journalism Fund (https://www.journalismfund.eu/)

SURSA Euobserver.com/ Rador/ Traducere: Andrei Suba

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Și care e problema cu aceste finantari transparente? Oare organizațiile profesionale avort pro lgbrqi etc nu sunt și ele finanțate și de niste miliardari sau multinaționale cu legături politice in SUA sau UE?
    Intr-adevar, Trump este mai degrabă prolife decât prochoice dar 8 ani înainte era viceversa cu Obama.
    Iar despre citarea surselor in acest articol, „follow the money”

    • Dupa mintea activistilor de stanga, numai Soros et comp au voie sa pompeze bani in lumea toata pt agenda lor de stanga, proavort, lgbtqetc, pro imigratie ilegala, adica agenda marxista, socialista samd.
      Dar daca alti oameni cu bani vor sa sustina organizatii conservatoare, deodata asta nu e bine, ca asa a hotarat centrala de stanga.
      Ipocrizie maxima.
      Este evident ca si presa de la noi, ca si aia din occident, a trecut cu catel si purcel in tabara leftistilor, asa ca activistii fac propaganda zilnic acestor ideologii de stanga. Le merge si nu prea…
      Multi activisti, putini ziaristi.

  2. Tot intelectualii lu’ peste prajit ziceau acu’ ceva timp ca negrii nu sunt oameni. Acum si-au dat seama ca sunt.

    Cat despre obiectivitatea G4Media… e de vis :)).
    Ei au agenda lor, iar voi o aveti pe a voastra.

  3. Şpaga sau cicăleala sub formă de lobby este accesibilă doar bogaţilor, deci funcţionează ca un instrument de mutilare a democraţiei.

  4. Inca un grup de ticalosi care vor sa castige puterea cu subiecte de discutie de care nu-i pasa nimanui:

    „Pentru ei, drepturile lor în calitate de indivizi religioşi sunt mai presus decât legislaţia naţională seculară”

    Se vede clar intentia acestor indivizi „anti-avort”, care de fapt doar vor puterea.

    • Subiecte de discuție de care nu-i pasă nimănui? Nu cred, sunt jdemii de cretini care-și umplu capul cu prostiile astea, topicul ăsta este un nou instrument care-i mână pe toți limitații, îi face să se simtă parte a unui întreg, le dă impresia că luptă pentru o cauză.
      E numai impresia noastră aici, colea online pe niște câteva siteuri, că nu interesează pe nimeni. Dar nu, subiectele astea sunt simplu de înțeles până și de către cel mai prost om de pe planetă, nu sunt alese întâmplător.
      Câți oameni au o părere despre încălzirea globală? 1%. Câți au o părere despre ceva religios sau despre cineva care nu arată ca ei, nu-i din același sat? 99%. Păi pe ăia 99% contezi dacă e vorba să-ți faci adepți.

  5. V-ati uitat si voi la parodia aia de „documentar” defecata de Netflix ? Mai conteaza ca Netflix lucreaza cu casa de productie a familiei Obama si ca sunt o trompeta a Democratilor si extremistilor de stanga?

  6. Acum asta e, ăștia cu ale lor, sunt alții finanțați la fel de bine care susțin exact contrariul. Foarte bine că există transparență și e clar cine și ce susține. Apoi oamenii își vor selecta singuri valorile și politicienii preferați.

    Personal, mă cam sperie aceste organizații, mi se par cam prea dogmatice, dar dacă au milioane de dat pe ideile lor, din partea mea sunt liberi să-i cheltuie cum vor.

  7. Avort sau nu ? Poate fi obtinuta prin lege (asa era in legea comunista , avortul interzis )si obligata in acest fel , o fiinta umana , sa nu poata avea in mina(ca sa zic asa ) propriul destin si destinul fiintei inca nenascute . Discutia pe acest subiect , pune fata in fata , dorinte , sentimente si necesitati , nu ale organismului numit popor, ci in primul rind, ale organismului numit -MAMA – Discutia nu poate fi abordata ,decit cu respectarea drepturilor mamei si tatalui fiintei inca nenascute . Totusi si aceasta fiinta , inca nenascuta , are dreptul la viata . Avortul curma viata acestei fiinte si creeaza traume (asa cred eu ) tuturor mamelor ce recurg la aceasta solutie . Aceste traume (pe care barbatii nu le pot intelege ) se multiplica si se concentreaza pe o anume vina (nu neaparat vina celei ce recurge la procedura in sine ). Asa cum o pierdere involuntara de sarcina produce traume, tot asa si un avort produce traume (poate nu chiar imediat )decizia de moment chiar afirmativa ,cauzeaza in timp mari probleme mamei . Exista insa si situatii in care este mai bine sa procedem la un avort , boli intrauterine ale fatului depistate la modul certitudine, sau accidente ce pun in pericol viata unuia dintre cei doi ,mama -fat , sau chiar necceptarea in unele cazuri a a conceperii unui copil de catre ambii parinti . Oricum ar fi ,azi ,cind vorbim si medicina cunoaste atitea modalitati , prin care procreerea se poate dirija si face doar in momentul acordului celor doi soti , o lege in acest sens ,nu are un impact major intr-o societate dezvoltata . Oricit ai incerca sa prezinti o lege de acest fel ,ea nu poate opri dorintele cuplurilor de a avea, sau de a nu avea urmasi .Daca insa interzici si accesul la (medicamente , prezervative , s,a.m.d.),atunci metodele impirice vor reveni si astfel de practici , se vor dovedi mortale pentru om.

  8. Dupa mintea activistilor de stanga, numai Soros et comp au voie sa pompeze bani in lumea toata pt agenda lor de stanga, proavort, lgbtqetc, pro imigratie ilegala, adica agenda marxista, socialista samd.
    Dar daca alti oameni cu bani vor sa sustina organizatii conservatoare, deodata asta nu e bine, ca asa a hotarat centrala de stanga.
    Ipocrizie maxima.
    Este evident ca si presa de la noi, ca si aia din occident, a trecut cu catel si purcel in tabara leftistilor, asa ca activistii fac propaganda zilnic acestor ideologii de stanga. Le merge si nu prea.
    Multi activisti, putini ziaristi.

  9. Pe cand un articol cu apostolii neomarxismului?
    Cu finantatorii corectitudinei politice, cu Soros si restul amicilor?

  10. Imensa ipocrizie pe care o inghititi pe nemestecate. Campania in cadrul careia este scris acest articol ce acuza finantarile unor miliardari americani anti-avort este finantata de miliardarul american pro-avort George Soros. A mai fost un articol dezlanat publicat acum o luna-doua, contra medicilor care refuza sa faca avort invocand clauza de constiinta. Aceasta e sursa banilor jurnalismfund in aceasta campanie. Sau doar Soros are voie sa sustina financiar campanii in Europa?
    https://www.journalismfund.eu/supported-projects/abortion-battleground

  11. E vineri seară, ar trebui să fiu relaxat, na, e vară, dar cintind comentariile extremiștilor de mai sus m-au trecut frisoane. „Povestea Slujitoarei” pare nu doar posibil, ci extrem de probabil ca scenariu în viitorul apropiat.

  12. Astept si un articol despre miliardarii americani care finanteaza toate aberatiile neomarxiste …sa nu traim cu impresia ca este un articol comandat !!!!!

  13. Simpatici toți cei care pun egal între libertatea unei femei de a alege ce face cu propriul corp și obligatia de a se supune „destinului femeii in societate și în fața lui Dzeu” de a procrea.

    • Cei adusi pe dna.Merkeloglu nu au probleme cu ”libertatea unei femei de a alege” si se inmultesc ca …..Peste un timp vor ajunge suficient de multi ca sa-si revendice locul in societate .Vom vedea ciocnirea ideologica , si nu numai , intre actuali aliati –islam si neomarxism !

  14. „Soros și stângiștii vor avort.” Nu, domnilor creștini, stânga vrea ca fiecare om să fie liber sa aleagă. Așa cum și voi alegeți în ce povești cu ființe supranaturale sa credeti.

  15. Da sigur, hai înapoi în Evul Mediu, să-i ardem pe rug pe toți ăia care fac cu corpul lor altceva decât vrem noi sa facă.

    Să condamnăm femeile la boli, moarte, iar pe copii să-i apărăm până când se nasc, după care să trăiască neiubiti, nedoriți și abuzați în orfelinate de stat. Așa cum se întâmplă în realitate chiar aici, in Romania