G4Media.ro

Cine ține sub control civil serviciile secrete. Familia senatorului PNL Liviu Voiculescu,…

Foto: Liviu Voiculescu - sursa Facebook oficial

Cine ține sub control civil serviciile secrete. Familia senatorului PNL Liviu Voiculescu, votat secretarul comisiei SIE, a încasat 1,3 milioane lei dintr-o afacere cu păcănele și a primit o donație de 1,3 milioane de lei de la cumnată

Plenul reunit al Parlamentului l-a votat miercuri pe senatorul PNL de Olt Liviu Voiculescu în funcția de secretar al Comisiei parlamentare de control al activității SIE. Voiculescu a scăpat anul trecut de un dosar instrumentat de DIICOT pentru presupuse activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.

Senatorul liberal, care este și președintele organizației județene PNL Olt, a fost achitat de Înalta Curte în martie 2022 în dosarul început de DIICOT în 2013. El a declarat pentru G4Media că a fost achitat pentru că magistrații au decis că fapta nu există, iar procurorii nu au făcut apel la decizia judecătorilor.

Soția lui Liviu Voiculescu a încasat în 2021 dividende de 1,3 milioane de lei de la firma Markus Games, potrivit declarației sale de avere. Întrebat de G4Media care este domeniul de activitate al firmei, Liviu Voiculescu a spus că e vorba despre săli de jocuri de noroc, dar nu a știut să precizeze numărul acestora. El a adăugat că firma nu mai desfășoară în prezent activități de jocuri de noroc.

Tot în declarația de avere a senatorului PNL de Slatina apare o donație de 1,33 milioane de lei primită de soția sa de la o anume Popescu Daniela. Întrebat de G4Media cine este donatoarea și care e proveniența banilor, Liviu Voiculescu a spus că Popescu Daniela este sora soției sale, iar banii provin din ”cesiunea unor părți sociale ale unei firme”.

Întrebat de G4Media care este firma cesionată, Liviu Voiculescu a spus că nu știe.

O interogație pe site-ul specializat Confidas arată că singura companie în care Daniela Popescu a fost sau este asociată este ROAL IMOBILIARE GRUP SRL, în care este asociată chiar cu sora sa, Maria Luiza Voiculescu – soția senatorului PNL.

Liviu Voiculescu, declarații controversate

În aprilie 2021, senatorul PNL de Olt Liviu Voiculescu a declarat că vrea ”beneficii” pentru persoanele care se vaccinează anti-Covid, pe motiv că aceștia și-ar asuma riscuri. El a spus că vrea să stimuleze astfel vaccinarea.

În iunie 2021, Liviu Voiculescu, i-a sfidat pe localnicii care l-au întrebat pe premierul Florin Cîțu când vor primi bani pentru investiții. „Când n-o să mai fie roşu judeţul”, a spus Voiculescu la Deveselu, cu referire la faptul că județul e dominat politic de PSD, care a câștigat Consiliul Județean, dar și majoritatea orașelor și comunelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Încă o dovadă clară că Lombroso a fost un geniu

    • „Avocata interlopilor”, avand sotul amestecat in niste afaceri in cercetare, este numita SEFA COMISIEI JURIDICE din Camera.
      Acest personaj a carui avere este foarte dubioasa, este numit SECRETARUL COMISIEI SIE din Senat.
      Ce fel de politica e asta?
      Cum se numeste un asemenea stat?

    • pnl=psd=mafie

  2. Uitati’va atenti la fata acestui individ din poza articolului. Asa arata un parlamentar roman in 2023, patriot si cinstit care e pus pe fapte mari. Cu asa fete, sa nu indrazniti sa va asteptati sa se schimbe ceva in tara asta. Asta votati, asta aveti. Un analfabet va vota un analfabet, un hot va vota un hot.

    • @ionut: Ce sa faca si el, s-a uitat la fata omului ca nu se dau teste de IQ sa intri in politica; tot ce trebuie e sa lipesti afise. Dupa cum nu se dau nici sa comentezi aici ca altminteri nu aveai cum posta.
      Contrar, te-as intreba, daca te-ai intalni cu asta intr-un autobuz inghesuit, oare n-ar fi primul tau gand sa verifici unde ai portofelul? Cu specimene din astea are romania mai multi milionari decat multe tari mult mai bogate. Pe banii tai.

    • Domnule Ionut, vecinul lui de apartament se ocupa cam cu ce se ocupa si acest venerabil domm cu fata de psdist pur in haine de pnlist. Totusi, e o enigma pentru mine cum cineva ca dvs care stie sa scrie corect gramatical poate fi iubitor de rahat. Dar fiecare nu placerile lui.

    • Lui Ionuț nu e frumos să îi spuneți domnule, preferă tovarășe !

    • Individul din articol are mutră de ardei umplut, din nefericire umplut cu bani furați de la p.r.oș.tii care votează USL-ul dar și de la noi, oamenii cinstiți.

  3. Aha…, bag seama minerii lui Cozma de fapt au găsit „päcănele” la Peneleu’ , când au zis că au găsit „mașină de făcut bani”…!

  4. Toate ca toate ,dar ce-l recomanda pentru respectiva functie?Are cumva cursuri,specializari,studii superioare in materie de strategie si securitate,informatii,intelligence,aparare si ordine publica?

    • Am auzit, din gura unor jucători cu state vechi in domeniu, că tre’ să ai ceva cunoștințe în materie de strategie, altfel aparatul nu-ți acordă nicio șansă, când vine momentul să lovești cu sete ba pe roșu, ba pe negru, cea mai uzitată schemă fiind tot „4-3-3”, ca la fotbal…

    • Cum ce il recomanda, stie sa fure !

  5. De aceea e bine sa fie revizuita Constitutia si sa nu se mai prezume proprietatea licita,caci altfel acest domn va trebui sa dovedeasca sursa averii,

  6. Acum ma duc sa o sun pe cumnata-mea sa imi dea si mie o donatie de cel putin 1,3 milioane lei.
    Inca un exemplu referitor la „specializarile” de inalt nivel profesional ale tripletei PNL-PSD-filiala local FIDESZ