G4Media.ro

Cine va fi marele rival al lui Lando Norris în sezonul 2025…

Lando Norris / Sursa foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Cine va fi marele rival al lui Lando Norris în sezonul 2025 al Formulei 1

Lando Norris a încheiat pe locul doi sezonul recent încheiat din Formula 1, iar marele obiectiv pentru anul viitor este câștigarea titlului mondial. Marele pericol va veni de la coechipierul Oscar Piastri, este de părere Guenther Steiner, personaj cu multă experiență în lumea Marelui Circ.

Guenther Steiner, expert în Formula 1, spune că Oscar Piastri va fi principalul inamic al lui Lando Norris

Inginer cu o vastă experiență în Formula 1 (a trecut pe la Jaguar, RedBull și Haas), Guenther Steiner îl avertizează pe Lando Norris că principalul pericol va veni din partea coechipierului Oscar Piastri și nu a lui Max Verstappen, așa cum s-ar gândi cei mai mulți fani ai Marelui Circ.

Beneficiind de același monopost și de o ambiție fantastică, Piastri nu va fi pilotul numărul doi de la McLaren, echipa cu sediul la Woking arătând de altfel și în 2024 că îi tratează la fel pe piloții săi.

Dacă Zak Brown (CEO-ul McLaren) spune că Norris are atât de multe de învățat de la Lewis Hamilton, Guenther Steiner este de părere că rivalitatea cu coechipierul Piastri îl poate ajuta pe Lando să treacă la nivelul următor.

„Cel mai mare <dușman> al lui Norris ar putea fi în 2025 chiar Piastri. Trebuie să vedem ce se va întâmpla. Cu același monopost, Piastri nu va sta să se uite cum Lando se luptă pentru titlul mondial.

Oscar este rapid, lucru arătat în acest an. Nu cred că McLaren are un pilot numărul unu și un altul numărul doi.

Acest lucru ar putea apărea (n.r. ordinul de echipă) doar în a doua parte a sezonului, în funcție de rezultatele consemnate până atunci.

Deci, în prima partea a sezonului cel mai mare dușman al lui Lando va fi chiar Piastri. Nu îl poți împinge în afara pistei, dar trebuie să-l bați” – Guenther Steiner.

În sezonul 2024, Oscar Piastri a bifat primele două sale victorii în Formula 1 la volanul monopostului McLaren, pilotul australian încheind pe locul 4 în ierarhia generală (cu 292 de puncte).

Cine este Guenther Steiner

În vârstă de 59 de ani, Guenther Steiner este inginer în lumea Formulei 1, el activând de-a lungul carierei la echipele Jaguar (2001-2003), RedBull (2005-2008) și Haas (2014-2023).

În prezent este comentator al celor de la RTL, televiziune care transmite Formula 1 în Germania.

Steiner are pașaport italian, dar și american și locuiește la Mooresville, Carolina de Nord.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.