G4Media.ro

Cineastul Roman Polanski, judecat în apel într-un proces civil pentru defăimare

Sursa Foto: Facebook/ Photo by Thibault Camus

Cineastul Roman Polanski, judecat în apel într-un proces civil pentru defăimare

Cineastul Roman Polanski, exonerat iniţial după ce a fost acuzat de defăimare de actriţa britanică Charlotte Lewis, va fi judecat miercuri la Curtea de Apel din Paris, însă doar pentru secţiunea civilă a dosarului, informează AFP.

Regizorul franco-polonez, în vârstă de 91 de ani şi care locuieşte la Paris, a fost acuzat de agresiune sexuală şi viol de mai multe femei, inclusiv de Charlotte Lewis. Aceasta din urmă a depus o plângere pentru defăimare în legătură cu o serie de cuvinte care o vizau şi care au fost rostite de celebrul cineast, transmite Agerpres.

Tribunalul parizian nu va trebui să se pronunţe pentru a stabili dacă Roman Polanski a violat-o sau nu pe actriţa britanică, ci doar dacă cineastul a utilizat – sau nu – în mod abuziv libertatea sa de exprimare într-un interviu publicat în revista franceză Paris Match în decembrie 2019.

În mai 2024, tribunalul a răspuns prin „nu” la această întrebare şi l-a exonerat pe Roman Polanski, care nu era prezent în sala de judecată. Potrivit instanţei, nu a existat, în cuvintele care îi erau reproşate, „niciun element susceptibil să aducă atingere onoarei şi consideraţiei de care se bucură partea civilă”.

Charlotte Lewis a făcut apel însă la Parchetul francez. Acest fapt înseamnă că exonerarea cineastului este definitivă, dar Curtea de Apel poate totuşi recunoaşte că regizorul se face vinovat de „o greşeală civilă” şi să îl condamne la plata unor despăgubiri.

Întrebat de jurnaliştii de la Paris Match despre acuzaţiile de agresiune sexuală şi viol formulate împotriva lui de mai multe femei, inclusiv de Charlotte Lewis, regizorul filmului „Rosemary Baby” a răspuns astfel: „Prima calitate a unui bun mincinos este o memorie excelentă. Charlotte Lewis este menţionată întotdeauna în lista acuzatoarelor mele, dar fără să fie dezvăluite contradicţiile sale”.

În 2010, în timpul unei conferinţe de presă la Festivalul de la Cannes, Charlotte Lewis a relatat că a fost agresată în timpul unui casting organizat în reşedinţa lui Roman Polanski, la Paris, în 1983, pe când ea avea vârsta de 16 ani.

Pentru a ilustra „contradicţiile” reclamantei, avocaţii lui Roman Polanski au scos la lumină în timpul procesului un interviu acordat de actriţa britanică în 1999 pentru News of the World în care îşi exprima admiraţia faţă de regizorul franco-polonez, care i-a încredinţat în anul 1986 un rol în filmul său „Pirates”.

Roman Polanski, care a câştigat un premiu Oscar pentru regie şi trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes cu filmul „Pianistul” (2002), este considerat fugar în Statele Unite de peste 40 de ani, după o condamnare pentru „relaţii sexuale ilegale” cu o minoră de 13 ani, Samantha Gailey (devenită Geimer).

Cineastul este totodată somat să se prezinte în 2025 în California, în cadrul unui proces civil pentru viol asupra unei adolescente în 1973, acuzaţii pe care Roman Polanski le contestă „cu cea mai mare fermitate”, potrivit avocatei sale de la Paris.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...