Cinismul de la vârful Ministerului Sănătății: în loc să livreze normele de aplicare, Rafila anunță corectarea planului pentru cancer, așteptat de zeci de mii de pacienți / Documentul a fost adoptat după ce specialiști au lucrat 2 ani, iar Rafila l-a asumat ca inițiator
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), trebuie să prezinte până în luna iunie normele de aplicare a Planului național pentru combaterea cancerului, adoptat ca lege în Parlament în 2022 cu votul tuturor partidelor, într-un consens rar întâlnit pe teme de interes major pentru societate. Planul a fost elaborat după ce între 50 și 200 de specialiști au lucrat timp de aproape doi ani pentru realizarea acestui document care ar trebui să aducă beneficii bolnavilor de cancer, în esență prin acces mai ușor la investigații și tratament.
Alexandru Rafila și-a asumat planul în calitate de inițiator al legii, alături de Nelu Tătaru (PNL), Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu (PSD), Adrian Streinu-Cercel (PSD), Attila Laszlo (UDMR), Nicoleta Pauliuc (PNL), Iulia Scântei (PNL). Proiectul a fost semnat de aproape 200 de parlamentari PSD, PNL, USR. Lista inițiatorilor și semnatarilor poate fi consultată aici. În niciun moment cât s-a lucrat la acest plan, nici când a intrat în procesul legislativ, nici la promulgarea cu ceremonial la Palatul Cotroceni de către președintele Iohannis, nici măcar la scurt timp după intrarea în vigoare a legii, Alexandru Rafila nu a spus niciun moment că planul nu este bun, că sunt erori, că trebuie revizuit.
De menționat că Alexandru Rafila este deputat PSD, membru în Comisia de sănătate a Camerei Deputaților și în Grupul pentru combaterea cancerului din Parlament.
- În 2 noiembrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, decretul pentru promulgarea legii prin care se aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului. La ceremonie au participat premierul Nicolae Ciucă, iniţiatori ai legii şi consilieri prezidenţiali. Între participanți s-a aflat inclusiv ministrul Alexandru Rafila, care la acel moment nu a avut nicio ieșire publică în care să critice acest document.
Surse parlamentare au explicat pentru G4Media.ro că mai mult de un an s-a lucrat neîntrerupt cu specialiști pentru elaborarea planului. Săptămânal aveau loc ședințe de lucru pe domenii cu medici, specialiști, asociații ale pacienților.
Planul a fost trimis și la Ministerul Sănătății, de unde „s-a simțit o reticență”, dar niciun mesaj concret că ceva nu ar fi bun, au declarat surse parlamentare pentru G4Media.ro. „Noi am bănuit doar o problemă de orgoliu, pentru că la un moment dat au existat informații dinspre Ministerul Sănătății că s-ar dori adoptarea prin ordonanță de urgență a Guvernului promovată de ministru, nu prin lege”, au afirmat sursele citate.
După adoptare, ministrul Alexandru Rafila avea la dispoziție 180 de zile pentru a realiza normele de aplicare. Când ar fi trebuit să fie prezentate aceste norme, Rafila a ieșit, la finalul lunii aprilie pentru prima dată, cu o declarație în care anunța că sunt necesare „modificări și adaptări ale textului”. În 11 mai, Alexandru Rafila întărea într-o postare pe Facebook că 20 de experți oncologi lucrează acum la „corectarea” Planului național pentru combaterea cancerului și acuza lipsa consultării Ministerului Sănătății la elaborarea acestuia. Detalii aici.
Joi, 18 mai, într-o conferință de presă, ministrul Rafila a declarat din nou că „nu există legătură între obiectivele propuse şi măsuri” în Planul național pentru combaterea cancerului. Întrebat ce părere are despre faptul că Federaţia Bolnavilor de Cancer urmează să organizeze proteste, deoarece nu există norme de aplicare pentru plan, Alexandru Rafila a replicat că acel colectiv de specialişti „nu stă pe loc” şi lucrează pentru corectarea legii.
Bolnavii de cancer au ripostat dur când au aflat de această nouă amânare a soluțiilor pentru un tratament demn:
Dacă această lege nu va fi implementată, „omorând speranța pacienților cu cancer din România”, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer susține că își rezervă dreptul de a acționa în judecată Ministerul Sănătății și pe ministrul Alexandru Rafila, pentru încălcarea legilor votate de Parlamentul României și promulgate de președintele țării. Detalii aici.
Inclusiv colegul de partid al lui Alexandru Rafila, deputatul PSD Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu, care a coordonat științific și tehnic realizarea acestui plan, a declarat, joi, că entități publice și private, universități, lanțuri medicale, centre specializate au contribuit la acest proiect, care este „un succes”, dar care în absența normelor de aplicare nu este decât un prim pas.
„Urmează implementarea și aici avem alte frici am senzația, dar acestea sunt niște frici care vin din trecut, vin de dinainte de anii 90 și pentru asta trebuie să luptăm fiecare cu fricile proprii și noi, ca politicieni, cu fricile și ale noastre și ale celor din jur. (…) În acest moment, suntem cu un pas înapoi. Pentru a câștiga bătălia aceea teribilă trebuie să fim noi suficient de inteligenți ca să ne schimbăm”, a afirmat Achimaș-Cadariu la o dezbatere organizată de MediaUno.
Declarația deputatului PSD Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu despre plan:
„Am utilizat modele existente, modele acceptate, cel european. Sigur, putem oricare dintre noi să-i găsim defecte, de obicei noi suntem specialiști în a găsi defectele celorlalți. Cert este că e vorba de un grup de peste 50 de oameni care au lucrat nemijlocit și alții până la 200 care au contribuit și în condițiile în care nu aveam nicio soluție, iată că am reușit să o aprobăm ca lege. Urmează implementarea și aici avem alte frici am senzația, dar acestea sunt niște frici care vin din trecut, vin de dinainte de anii 90 și pentru asta trebuie să luptăm fiecare cu fricile proprii și noi, ca politicieni, cu fricile și ale noastre și ale celor din jur.
Am coordonat și acest proiect. Entități publice și private, universități, lanțuri medicale, centre specializate au contribuit cu toții la acest proiect, altfel n-ar fi fost un succes. Momentan, în absența unor norme, îl vedem ca pe un prim pas, un pilot, un instrument prin care încercăm să implementăm un proiect foarte util pentru românce și români. Și luptăm cu un inamic extrem de pervers. În acest moment, suntem cu un pas înapoi. Pentru a câștiga bătălia aceea teribilă trebuie să fim noi suficient de inteligenți ca să ne schimbăm.”
La rândul său, deputatul Nelu Tătaru (PNL), fost ministru al Sănătății, a declarat, vineri, pentru G4Media.ro, că la acest plan a început să se lucreze în anul 2021, după adoptarea Planului european pentru combaterea cancerului, pe modelul acestuia. Tătaru a explicat că elaborarea planului a fost transpartinică și la acesta a lucrat un grup de peste 100 de profesioniști. Planul a fost transformat în proiect de lege pentru a-i da greutate și pentru a fi asigurată finanțarea – trebuie să i se asigure cel puțin 20% din fondurile de la toate programele din sănătate.
„Aflăm acum cu stupoare că o comisie constituită de Ministerul Sănătății va corecta planul. Dacă nu ne apucăm să îl aplicăm, nu vom avea niciun rezultat încă 10-20 de ani. Este o lege care trebuie aplicată și așteptăm ca Ministerul Sănătății să-și facă treaba. Nu ar fi trebuit să se întâmple această tărăgănare”, a afirmat Nelu Tătaru.
Deputatul PNL, președinte al Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, a ținut să precizeze că la audierea persoanei nominalizate pentru funcția de ministru al Sănătății în noul Guvern, care urmează să fie anunțat până la finalul lunii mai, se va insista pe punerea în aplicare a Planului pentru combaterea cancerului.
Nelu Tătaru a spus că și parlamentarii care au lucrat la plan au început să facă un draft de norme de aplicare care vor fi trimise Ministerului Sănătății.
Și senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, unul dintre inițiatorii legii, a declarat pentru G4Media.ro că planul a fost realizat sub auspiciile Administraţiei Prezidenţiale de cei mai buni experţi pe care îi are România. El a fost iniţiat în 2021, după ce Comisia Europeană a prezentat Planul European de Luptă împotriva Cancerului și a fost prezentat public încă din 19 ianuarie 2022, eveniment la care a participat şi preşedintele Iohannis, dar şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Pauliuc a menționat că „au fost cinci oameni pe zona de coordonare (dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătăţii; dr. Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor; conf. univ. dr. Diana Păun, consilier prezidenţial; dr. Attila Laszlo, secretararul Comisiei de Sănătate din Senat; şi eu), iar coordonatorul ştiinţific a fost prof. univ. dr. Andrei-Patriciu Achimaş Cadariu (deputat). Mai mult, sunt zeci de experţi în domeniu, aproape toţi cadre medicale de înaltă calificare şi prestigiu, care au contribuit la acest document”.
„Domnul Rafila a îmbrăcat haina demagogiei. Nu numai că nu a avut observaţii, dar a fost la toate evenimentele de promovare, se numără printre coordonatorii documentului şi printre iniţiatorii legii. (…) Eu am mai văzut dedublări din acestea ruşinoase în trecut, când premierul nu era de acord cu deputatul deşi erau şi una aceeaşi persoană, dar parcă acum e prea de tot. Dacă Planul era prost, putea să ne spună de anul trecut şi încercam să-l reparăm. Putea să-l repare domnia sa la Ministerul Sănătăţii. Ideea era să nu pierdem atât timp, pentru că amânarea poate costa vieţi omeneşti, şi nu încerc să fiu deloc patetică. (…) Atitudinea domnului Rafila, pentru care am avut tot respectul şi toată consideraţia, este absolut de neînţeles. Încerc să nu folosesc cuvinte dure, dar poziţionarea aceasta de singur deţinător al adevărului absolut este profund nedreaptă faţă de bolnavii de cancer cărora le-am oferit speranţă pentru ca, acum, ministrul Sănătăţii să le închidă uşa în nas. Eu n-am mai pomenit aşa ceva”, a declarat senatoarea PNL.
Nicoleta Pauliuc a precizat că nici normele de aplicare pentru legea prin care se acordă „dreptul la uitare” supravieţuitorilor de cancer nu au fost realizate de Ministerul Sănătății: „Mi-e şi ruşine să spun că avem de un an această lege şi nu se aplică, pentru că nu există norme. Am înţeles: poate Planul anti-cancer este prea costisitor de aplicat sau prea complicat pentru capacitatea administrativă a Ministerului Sănătăţii, dar cu această lege ce a avut domnul Rafila de nu a dat normele de aplicare? Pur şi simplu, refuz să cred că un ministru al Sănătăţii, care mai este şi doctor pe deasupra, poate fi atât de acaparat de egoul propriu încât să nu înţeleagă că le face rău taman celor pe care a jurat să-i apere şi ajute”.
Ministrul Alexandru Rafila nu a răspuns apelurilor G4Media.ro până la momentul publicării acestui articol.
Primele beneficii pe care ar urma să le aducă planul pentru combaterea cancerului:
Cele mai importante beneficii pentru bolnavii de cancer pe care le aduce această lege sunt traseul pacientului și tratamentul personalizat.
În acest moment, nu există un traseu standardizat, unii pacienți așteaptă luni de zile pentru investigații și tratament, în condițiile în care timpul este esențial pentru aceste persoane.
Potrivit noii legi, Ministerul Sănătății ar fi trebuit să adopte acest traseu în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare. prin acest traseu se stabilesc, între altele: programare prioritară la consultații și explorări (listă de așteptare separată pentru pacientul oncologic), eliminarea necesității biletelor de trimitere succesive, revizuirea plafonului de contractare cu furnizorii de investigații medicale, introducerea unui termen de 60 zile de la suspiciunea de cancer până la inițierea tratamentului.
Tratamentul personalizat presupune utilizarea medicinei personalizate pentru prevenirea, screeningul, diagnosticarea și tratamentul cancerului.
Ministerul Sănătății trebuie, de asemenea, să realizeze Registru Național de Cancer care să fie funcțional și să operaționalizeze dosarul electronic de sănătate.
Planul conține și alte măsuri care să fie aplicate progresiv în perioada 2023-2026.
Legea pentru prevenirea și combetarea cancerului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii