Ciocniri în Georgia între forţele de securitate şi protestatarii care au ieşit din nou în stradă din cauza proiectului de lege referitor la „agenţii străini”
Forţele de securitate georgiene s-au ciocnit marţi seara târziu cu protestatarii din faţa Parlamentului, care au venit din nou după ce deputaţii au dezbătut un proiect de lege pe tema „agenţilor străini”, considerat de opoziţie şi ţările occidentale ca fiind autoritar şi de inspiraţie rusă, relatează Reuters, conform News.ro.
Poliţia antirevoltă a folosit spray-uri cu piper şi bastoane pentru a-i îndepărta pe unii protestatari care încercau să-i împiedice pe deputaţi să iasă din Parlament pe uşa din spate a clădirii. Unii protestatari au strigat „sclavi” şi „ruşi” către poliţie.
Watch Tbilisi now as we witness peaceful protests bravely facing water canons. People protest Russian draft law on foreign agents/influence for over two weeks now. Government brutally beats them up, uses disproportionate force and tools to disperse and silence the protest. pic.twitter.com/ZeTCdMTwjp
— Katie Shoshiashvili (@KShoshiashvili) April 30, 2024
Georgian Police started to shoot protesters, at least one person was shot and were removed from the scene by the protesters.
No casualties confirmed so far#Tbilisi #Georgia pic.twitter.com/lX7kWkaKCe — Lasha Tatulashvili / (@lashatatu) April 30, 2024
Parlamentul, care este controlat de Visul Georgian şi de aliaţii săi, va aproba probabil proiectul de lege, care trebuie să mai treacă de încă două lecturi înainte de a deveni lege. Parlamentarii au încheiat sesiunea de marţi fără a vota, iar dezbaterea va fi reluată miercuri.
Proiectul de lege ar impune organizaţiilor care primesc mai mult de 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze ca „agenţi străini”. Criticii georgieni au catalogat proiectul de lege drept „lege rusă”, comparându-l cu legislaţia Moscovei referitoare la „agenţii străini”, care a fost folosită pentru a reprima disidenţa în această ţară.
Rusia nu este iubită de mulţi georgieni din cauza sprijinului acordat regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud. Georgia a pierdut un scurt război cu Rusia în 2008.
Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Europeană, care a acordat Georgiei statutul de ţară candidată în decembrie, au criticat proiectul de lege. Oficialii UE au declarat că acesta ar putea stopa progresul Georgiei în direcţia integrării în blocul comunitar.
Tina Khidaşeli, care a fost ministrul georgian al apărării într-un guvern condus de Visul Georgian în 2015-2016, a participat la protestul de marţi împotriva foştilor săi colegi de guvern şi a declarat că se aşteaptă ca demonstranţii să câştige în cele din urmă. „Guvernul nu face decât să prelungească inevitabilul. S-ar putea să avem probleme serioase, dar, la sfârşitul zilei, oamenii vor pleca acasă cu victoria”, a declarat ea pentru Reuters.
Mii de demonstranţi antiguvernamentali au închis în fiecare noapte străzile centrale din Tbilisi de când parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege, la 17 aprilie.
Luni, la un miting organizat de guvern în sprijinul proiectului de lege au participat zeci de mii de persoane, dintre care multe au fost aduse cu autobuzul din oraşele provinciale de către partidul de guvernământ. La acest miting, fostul prim-ministru Bidzina Ivanişvili, un oligarh care a fondat Visul Georgian, a criticat aspru Occidentul şi a făcut aluzie la o represiune postelectorală împotriva opoziţiei. Ivanişvili le-a spus participanţilor că un „partid global al războiului” a deturnat UE şi NATO şi că este hotărât să folosească aceste instituţii pentru a submina suveranitatea georgiană.
Ivanishvili, care a declarat că doreşte ca Georgia să adere la UE, a afirmat că legea privind agenţii străini va consolida suveranitatea naţională şi a sugerat că opoziţia pro-occidentală a ţării este controlată de serviciile de informaţii străine prin intermediul subvenţiilor acordate ONG-urilor.
El a adăugat că, după alegerile care vor avea loc în octombrie, opoziţia georgiană, dominată de partidul Mişcarea Naţională Unită a fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, se va confrunta cu „judecata politică şi juridică dură pe care o merită”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu