
Ciocniri între polițiști și manifestanții împotriva restricțiilor anti-COVID19 în mai multe orașe din Spania
În mai multe oraşe din Spania s-au produs în noaptea de vineri spre sâmbătă ciocniri între poliţie şi manifestanţi împotriva ultimelor măsuri luate de autorităţi pentru a ţine sub control răspândirea coronavirusului, a informat sâmbătă presa spaniolă, conform DPA.
Tulburări au fost semnalate în oraşe precum Barcelona, Bilbao, Burgos şi Leon. În multe cazuri, violenţa părea a fi instigată de grupuri de dreapta asociate cluburilor de fotbal.
Ziarul La Vanguardia şi postul de televiziune de stat RTVE au relatat că sute de oameni s-au luptat cu poliţia în Barcelona noaptea târziu. Imaginile difuzate au arătat protestatari aruncând cu cărămizi asupra poliţiştilor, coşuri de gunoi incendiate, iar mass-media au relevat că unele magazine au fost jefuite. Au fost operate 12 arestări.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu