
Ciocniri violente, în capitala Argentinei, în cursul unui protest față de măsurile de austeritate ale guvernului și pensiile mici / Un fotoreporter a fost rănit grav
Capitala argentiniană Buenos Aires a fost miercuri scena unor ciocniri violente între manifestanţi şi forţele de ordine, în timpul unui protest față de pensiile mici şi a măsurile de austeritate implementate de administraţia preşedintelui Javier Milei, cel puţin 124 de persoane fiind arestate şi 46 rănite, relatează dpa, preluată Agerpres.
Poliţia a împrăștiat gaze lacrimogene şi atras cu gloanţe de cauciuc asupra protestatarilor, care au aruncat cu pietre şi au incendiat o maşină de poliţie şi coşuri de gunoi, a consemnat ziarul La Nacion.
Ministerul Securităţii din Argentina a precizat într-un comunicat miercuri seara târziu că 124 de persoane au fost arestate, iar 26 de membri ai jandarmeriei şi poliţiei au fost răniţi şi transportaţi la spital, inclusiv un agent care a fost împuşcat şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Potrivit ministerului, alţi 20 de răniţi s-au înregistrat în rândul protestatarilor, inclusiv unul în stare gravă. Mass-media locale au relatat că un fotograf care transmitea de la protest se află în stare critică după ce a fost lovit în cap de o canistră de gaze lacrimogene.
Printre manifestanţi s-au numărat numeroşi ultraşi, suporteri fanatici ai unor echipe de fotbal, a confirmat ministerul. Aşa-numiţii „Barrabravas” se bucură de o mare influenţă în
Argentina şi au contacte în lumea interlopă, notează dpa.
La demonstraţia din faţa clădirii Congresului, parlamentul argentinian, au luat parte şi membri a diferite grupuri de stânga şi sindicate, a mai indicat media.
Federaţia sindicală argentiniană CGT a condamnat într-un comunicat „acţiunile sălbatice” ale guvernului Milei care a reprimat „violent, fără sens şi ilegal demonstraţia de astăzi din Plaza del Congreso”.
Sindicatul a acuzat forţele de poliţie că au recurs la „brutalitate” pentru a reprima protestul, rănind oameni, „inclusiv pensionari, protestatari, lucrători în mass-media şi chiar simpli pietoni aflaţi în zonă”.
Guvernatorul din Buenos Aires, Axel Kicillof, a condamnat, de asemenea, reprimarea „feroce, ilegală şi premeditată a protestului”.
„Un val de violenţă împotriva pensionarilor şi a cetăţenilor care protestează împotriva măsurilor de austeritate”, a scris guvernatorul într-o postare pe X. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi este un atac la adresa drepturilor democratice fundamentale”, a comentat el.
„În timp ce un fotograf luptă pentru viaţa lui, purtători de cuvânt ai guvernului mint, justifică violenţa şi răspândesc ură. Această dezlănţuire autoritară trebuie oprită urgent”, a adăugat Kicillof.
Preşedintele Javier Milei şi-a preluat mandatul în decembrie 2023 şi a iniţiat reforme radicale, mii de funcţionari publici fiind concediaţi, iar programele sociale reduse masiv.
Deşi măsurile sale de austeritate au redus semnificativ inflaţia, ele au înăbuşit totodată economia; în ţara cândva prosperă, acum peste 50% dintre oameni trăiesc sub pragul sărăciei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.