Ciolacu a declanșat o mișcare tectonică: România abandonează atitudinea prietenoasă față de capital, care a adus un boom economic, și trece la populismul stângist de penalizare a performanței în afaceri

Premierul Marcel Ciolacu și-a impus voința populistă în coaliția cu PNL și a introdus, pentru prima oară din 2004, un impozit pe cifra de afaceri a marilor companii. Adăugați plafonarea adaosului comercial prin OUG, suprataxarea ”bogaților” și direcționarea măsurilor de austeritate spre mediul privat. Toate indică o schimbare fundamentală în politica fiscală a României. PSD renunță la atitudinea prietenoasă față de capital începută în 2004 cu cota unică și duce România spre populismul socialist de penalizare a performanței în afaceri și redistribuire a banilor de către stat.

E un drum pe care a luat-o deja Viktor Orban, care se recomandă, culmea, de dreapta. E ceea ce a încercat și Dragnea, cu mult mai puțin succes. Atacurile la capitalul străin, la bănci, la bogați în general au prins și în Ungaria la populație, așa cum vor prinde și în România. Dar experiența Ungariei ne servește drept avertisment: economia vecinilor se prăbușește constant, sleită de statul care a încălecat piața.

Aceasta este o mișcare tectonică, o schimbare fundamentală a politicii statului român, care va determina schimbări majore ale performanței economice. E periculos că schimbarea nu vine în urma unor alegeri în care cetățenii să fi votat o astfel de schimbare, ci ca urmare a unui troc politic între PSD și PNL provocat de o criză bugetară. Această schimbare fundamentală nu a fost, așadar, validată prin vot. Ea este impusă de guvernul dominat de PSD și în care PNL-ul condus de Nicolae Ciucă joacă un rol tot mai mic.

De altfel, consilierii socialiști ai lui Ciolacu au sesizat momentul prielnic pentru acestă schimbare: criza. Teoreticienii economici au demonstrat că situațiile extreme sunt folosite mereu de guverne pentru reducerea libertăților, iar trecerea la politicile populiste impuse de Ciolacu reprezintă o reducere evidentă a libertății economice. Acestea au fost mereu în ADN-ul PSD, dar abia acum Ciolacu reușește să le și impună.

De altfel, introducerea impozitului pe cifra de afaceri – o penalizare pentru companii – a fost pregătită atent de PSD prin limitarea brutală a libertății unora dintre agenții economici: în iunie, guvernul Ciolacu a plafonat prin OUG adaosul comercial la producători și magazine. Scriam atunci că e o decizie politică fundamental greșită și cu efecte pe termen lung, o măsură pur comunistă care ignoră un principiu sfânt: prețurile le stabilește piața, nu politicienii.

Iată că efectele acelei plafonări au apărut: societatea pare să fi acceptat extrem de ușor al doilea pas spre reducerea libertății economice. Încă o dată: impozitul pe cifra de afaceri e o măsură absurdă, care nu ține cont de performanța economică, e o penalizare pentru capital. Iar motivul pentru care a fost luată e și el absurd. PSD a invocat presupusa fentare a impozitului pe profit de către marile companii, culpabilizându-le la grămadă și transformându-le în adevărați inamici ai poporului.

Soluția corectă pentru o astfel de problemă, dacă ea există cu adevărat, e întărirea instituțiilor de verificare și control și penalizarea acelor companii care greșesc. În locul acestei reacții logice, soluția a fost violentă și populistă: penalizarea tuturor marilor companii.

Culmea e că impactul cel mai puternic va fi resimțit de capitalul românesc, încă fragil și în curs de consolidare. Capitalul străin are resursele de a trece mai ușor peste acest hop, dar și el va avea de suferit în competiția intra-grup (filiala din România a multinaționalei X va pierde lupta pentru investiții cu filiala din Polonia, ca exemplu ipotetic).

Înapoi la schimbarea fundamentală demarată de Ciolacu.

Din 2004, când guvernul Alianței DA și președintele Traian Băsescu au introdus cota unică de impozitare, România a devenit treptat o destinație pentru investițiile străine și cele ale capitalului autohton. Nici un guvern nu a atacat atât de dur politica prietenoasă pentru capital cum o face acum guvernul Ciolacu. Guvernele de dreapta au menținut politica, ba chiar și guvernul Ponta (ex-PSD) a mers în aceeași direcție, sub influența ideologului lui Tony Blair, care favoriza și el capitalul. PSD-ul condus de Liviu Dragnea a încercat să schimbe și el orientarea, dar premierii numiți de el nu au mers niciodată atât de departe.

Acum însă, mișcarea populistă a lui Marcel Ciolacu și PSD vine pe un fond extern favorabil socialismului. Armătura pe care se sprijină Ciolacu e un raport al Băncii Mondiale, realizat cu finanțare din PNRR pentru Ministerul Finanțelor. Acesta recomandă guvernului o reformă completă a politicii fiscale: impozitului pe dividende, creșterea impozitării microîntreprinderilor, trecerea la impozitarea progresivă a salariaților.

Mișcarea ”redistributivă”, prin care statul ia de la companiile și salariații performanți și dă în scopuri asistențiale, e în vogă în UE. Această abordare socialistă, în care guvernele își arogă puteri tot mai mari în detrimentul pieței, au dus de altfel la scăderea netă a competitivității Uniunii Europene în comparație cu SUA, după cum arată o analiză The Wall Street Journal.

În UE există, de asemenea, o discuție continuă despre unificarea politicilor fiscale ale statelor membre. Însuși cancelarul german Olaf Scholz a propus în 2022 ca UE să poată lua deciziile de politică externă și de fiscalitate/taxare cu votul majorității statelor membre, și nu cu unanimitate, cum se întâmplă acum. România s-a opus constant, tocmai ca să își păstreze posibilitatea de a folosi politica fiscală ca un levier de atragere a investițiilor, în compensație față de multele sale neajunsuri (lipsa de infrastructuri critice, forță de muncă necalificată, lipsă de stabilitate politică etc.)

Pe acest fond extern favorabil măsurilor socialiste a venit Marcel Ciolacu cu schimbarea. Și cu mesajul ”justițiar” potrivit căruia luăm de la bogați (impozite mai mari pentru mașinile și casele scumpe) ca să dăm la săraci. Adică la cei dependenți de partid. Un nou Robin Hood, altfel șeful unui partid de milionari.

Și la problema „azilelor groazei” Guvernul Ciolacu a găsit drept soluție ca firmele să fie toate întreprinderi sociale, care sunt obligate să reinvestească 90% din profit. Practic, asta va face să dispară acest business, pentru că niciun antreprenor nu va vrea să investească pentru a beneficia de numai 10% din profitul pe care reușește să îl obțină.

Lucian Croitoru a explicat corect strategia politică: ”Ceea ce face elita conducătoare prin tipul de măsuri de genul celor descrise mai sus cu referire la cele două mesaje este să întrețină, conștient sau nu, visul socialist. Acest vis este ca toți să fie egali. Inițial, ideologii socialismului au crezut că așa ceva se poate întâmpla prin confiscarea mijloacelor de producție. După ce fostele țări socialiste au dat-o în bară cu confiscarea mijloacelor de producție, aducându-i pe toți la egalitate în sărăcie, promotorii visului socialist au trecut la o strategie mai avansată și mai subtilă: îi lăsă pe capitaliștii onești să producă, căci aici excelează acești oameni, apoi vin și iau cât pot de mult prin impozite, pentru a redistribui în mod discreționar, după ce ascund caracterul discreționar al redistribuirii după niște idei și „principii” sforăitoare referitoare la rolul statului în realizarea unei mai mari egalități economice, mereu la orizont, dar niciodată realizabilă”.

Am ajuns în acest punct și grație complicității PNL și a președintelui Iohannis, care gândesc aproape la fel ca PSD, dar sunt mai nepricepuți când vine vorba de luat decizii. Unii dintre liderii liberali au reușit totuși să oprească, in extremis, o altă grozăvie socialistă – supraimpozitarea microîntreprinderilor care aveau un grad mare de rentabilitate. Adică supraimpozitarea performanței economice reale. Dar e prea puțin.

Acesta e un moment de cotitură pentru România. Dacă premierul Ciolacu și PSD vor avea o opoziție slabă la decizia de a readuce țara în populismul socialist, ei vor continua și mai apăsat în anul super-electoral 2024.