G4Media.ro

Ciolacu afirmă că pachetul „Sprijin pentru România” este în valoare de aproximativ…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ciolacu afirmă că pachetul „Sprijin pentru România” este în valoare de aproximativ 17,3 miliarde de lei, din care peste 7 miliarde pentru pachetul social

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” are o valoare de aproximativ 17,3 miliarde de lei, din care peste 7 miliarde pentru pachetul social. El spune că măsurile vor fi definitivate luni, în şedinţa coaliţiei, iar apoi vor fi prezentate public.

„În acest moment s-a mai pregătit un pachet, «Sprijin pentru România», de aproximativ 17,3 miliarde (de lei – n.r.) (…) şi am plecat în primul rând să găsim sursa de finanţare, să rămână sustenabil şi să avem un buget totuşi sustenabil anul acesta, cu toate aceste crize suprapuse. S-au găsit fonduri şi am început să discutăm cu comisarii europeni ca din exerciţiul financiar 2016-2020, unde iarăşi, cu regret trebuie să o spun, în cei doi ani de guvernare nu s-a reuşit o absorbţie măcar cât media europeană. Şi au fost de acord, şi Comisia este de acord ca să mutăm anumite sume, respectiv vreo 7 miliarde, 7,2 miliarde din cele 17,3, pentru pachetul social, să-l prindem din banii europeni”, a declarat Ciolacu, miercuri seară, la Rtv, citat de  news.ro.

Întrebat dacă există un acord al Comisiei Europene, Ciolacu a replicat: „Există discuţii şi au început hârtiile să se facă între MIPE, Guvernul României şi Comisia Europeană”.

Răspunzând unei întrebări, Ciolacu a declarat: „Categoric va exista creştere economică. Poate nu cea estimată”.

Ciolacu a adăugat că, din restul de 10 miliarde de lei, 5 miliarde vor merge pe scheme de ajutor în economie şi 5 miliarde „este efortul pe ordonanţa de urgenţă pe care Guvernul o să o adopte săptămâna viitoare, cea cu scumpiri, cu preţurile din construcţii”.

„Am venit şi am avut discuţii atât cu primul ministru, cât şi cu preşedintele Kelemen Hunor care sunt priorităţile. Este pentru prima oară când vorbim de ceva cu o anumită prevenţie, ne gândim la ce poate să fie răul răului, o criză alimentară, şi încercăm să ajutăm zona de agricultură, industria alimentară şi procesarea de produse alimentare, inclusiv stocare de produse alimentare”, a afirmat el.

El a mai afirmat că în zona socială „se merge ţintit pe persoanele vulnerabile”, fiind luate măsuri şi în domeniul medical.

„Am convenit împreună cu primul ministru şi cu preşedintele Kelemen Hunor, luni vom avea o şedinţă de coaliţie, după această şedinţă de coaliţie când se închide total acest pachet de măsuri «Sprijin pentru România» să ieşim toţi trei într-o conferinţă de presă şi să explicăm”, a susţinut Ciolacu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat că în şedinţa de marţi a coaliţiei de la Palatul Victoria a fost făcută o analiză asupra formei finale a pachetului de măsuri economice şi sociale pregătite pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele crizelor pe care le traversează România.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. da , o supa de gaina stiti sa faceti ?

    🙂

  2. Cumpără votanți pe viitor cu bani de spitale și autostrăzi. Ciolacule ești doar un cra cra cra.

    • Care bani de spitale amice, banii ăia care i-a băgat Vlăduț magicianul în buzunarele spitalelor private, adică în buzunarele doamnei Mihăilă?

    • Bravo Eugen, să treci pe la casierie.

    • Eugene ia cu paine c-o sa ti se aplece de la atata k.k.

    • Euglen, te referi la cele 8 spitale regionale construite de psd? Ce noroc pe romani cu ele, că ce bine ne prind acuma. Inchipuieste-ti, dacă nu le-am fi avut??? Ce ne făceam acum? O mana cereasca cu pesedeul ăsta , romani adevărați, patrioți , oameni dintr-o bucată …

  3. candidat-a pentru pnrr. sa lsi datele ca te cauta bogdanel daca nu e la o prezentare

  4. Vai de capul nostru.
    Bine că circula hârtiile.
    Mai vorbim săptămâna viitoare.
    Stați liniștiți, ne facem că muncim.

  5. Cu multa voiosie tovarasi spre socialismul multilateral dezvoltat ! Nea Ciolakule, ce nevoie mai ai de nevolnicii de la penele sa împarti prada cu ei, arunca-i ca pe o masea stricata ce sunt ! I-ai sub aripã pe ciolovecii de la hAUR ca sunt de-un leat cu voi !

  6. Gauri negre fara fund.
    Metode vechi cu aceleasi efecte ca de obicei.

  7. bai cio ciolacule : cum naiba subdezvoltatii din vest au luat deja masuri pana acum la aceleasi probleme ca ale noastre si noi mai cautam inca stampila si dosarul cu sina?! intelegi se te intreb? DE ASTA ROMANII VARSA CAND AUD DE VOI SI VETI VEDEA LA URMATOARELE ALEGERI CATI VOR VENI PE LA URNE.