Ciolacu: Am un prieten foarte bun care în fiecare dimineaţă îmi scrie ”Jos Guvernul!” / ”Eu aşa rezist. Mă simt foarte bine”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Deva, că are un prieten bun care în fiecare dimineaţă îi scrie „Jos Guvernul!”, informează Agerpres.
„Am un prieten foarte bun, decan la o importantă facultate din Bucureşti, care în fiecare dimineaţă îmi scrie: ‘Jos Guvernul!’. Eu aşa rezist. Mă simt foarte bine. Şi rog pe toţi prietenii şi pe dumneavoastră când îmi scrieţi pe whatsapp, pe sms, nu mă deranjează dacă în loc de ‘salut Marcel’ începeţi cu ‘jos Guvernul!’. E un mod de a te autoapăra”, a declarat Ciolacu la conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Hunedoara.
Ciolacu a vorbit şi despre actuala coaliţie cu PNL, spunând că a fost necesară pentru coerenţa guvernamentală.
„Am intrat în această coaliţie (…), cred că dacă nu intram, acum aveam 60%. Şi la ce ne folosea? La ce ne folosea să avem 60% şi să avem o ţară cu fondurile europene blocate, o ţară care era într-o criză socială, o ţară şi o guvernare care nu-şi găseau eficienţa. Am intrat cu inima deschisă, susţinut de colegii mei şi am reuşit să aducem o coerenţă guvernamentală împreună cu celălalt partid cu care formăm coaliţia, cu PNL. Şi asta nu înseamnă, şi aici nea Paul (Paul Stănescu, n.r.) are rolul lui cel mai important, nu înseamnă că eu, Marcel Ciolacu, voi lua o decizie care va dăuna PSD. Nu înseamnă că vom trăda PSD. Să fii responsabil şi să iei o astfel de decizie într-un moment delicat nu e o ruşine”, a afirmat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat susţine că decizia unei alianţe după 2024 se va baza numai pe un proiect de ţară.
„De câte ori spun că e posibil ca din 2024 să formăm aceeaşi coaliţie, poate formăm o alianţă, apare veşnicul breaking news: PSD şi PNL fac liste comune! Aoleo, care e preşedintele, care e premierul? Oameni buni, eu şi colegii mei din conducerea partidului nu o să luăm niciodată decizia unei alianţe care nu are un proiect de ţară pentru România. Nu o să luăm o decizie dacă acel proiect nu este susţinut de români”, le-a mai transmis Ciolacu celor prezenţi la conferinţa de alegeri a PSD Hunedoara.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.