G4Media.ro

Ciolacu amenință că PSD nu votează pentru PNRR, în lipsa unei dezbateri…

Ciolacu amenință că PSD nu votează pentru PNRR, în lipsa unei dezbateri pe marginea programului. O moțiune simplă împotriva Ministrului Economiei va fi depusă de senatorii PSD miercuri

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat într-o conferință de presă că o moțiune simplă împotriva Ministrului Economiei, Claudiu Năsui, va fi depusă miercuri la Senat.

Ciolacu l-a acuzat pe Năsui că „a avut cont de administrator şi a putut să intervină” în procedura de alocare a ajutoarelor financiare din fonduri europene pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

„Eu mă mir că nu a descins DNA-ul într-un astfel de caz, când vorbim de bani europeni şi de o sumă atât de mare şi de 27.000 de companii care au fost blocate să aibă acces la acest program”, comenta recent Ciolacu.

Totodată, președintele PSD se plânge de maniera în care a fost elaborat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), informând că în lispa unei dezbateri consultative, social-democrații nu îl vor vota prea curând.

„Eu şi colegii mei vom vota pentru copiii noştri din anul 2021 până în anul 2053. Acest proiect a fost dezbătut, prezentat publicului de către premier, de preşedintele Camerei. (…) E un proiect complex, asumat de toate familiile europene (…), care trebuie dezbătut foarte bine şi înţeles de români pentru a şti ce avem de făcut pentru viitor. PSD va vota acest proiect, asumat de toate familiile europene. Asta nu înseamnă că îl va vota mâine. Am solicitat o amânare şi o dezbatere pe acest proiect în primul rând în interiorul partidelor politice. Se doreşte o forţare a acestui proiect. PSD nu va participa la acest proiect”, a subliniat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.

Amintindu-i-se că premierul a spus că PNRR nu va fi prezentat Parlamentului, Ciolacu a spus: „Şi noi îi transmitem multă sănătate. Înseamnă să rezolve problema. Eu am trimis scrisori către familia socialistă şi am explicat tot ceea ce s-a întâmplat, mai ales ce s-a întâmplat la bugetul de stat”. Liderul PSD consideră că nu este o urgenţă adoptarea acestui plan.

Totodată, președintele PSD a mai criticat faptul că în Parlamentul României au fost respinse toate cele 3.600 de amendamente propuse la proiectul bugetului de stat pe anul 2021 şi susţine că printr-o anexă au fost atribuite sume pentru autorităţile locale din localităţi în care PNL, USR şi UDMR au câştigat alegerile.

„Actualul Guvern i-a pedepsit pe cei care au votat PSD. Nu dorim să se întâmple acelaşi lucru şi în Planul Naţional de Redresare şi de Rezilienţă. E planul naţional al României, nu e nici al lui Cîţu, nici al lui Orban, nici al lui Cioloş, al nimănui. Este planul nostru, al românilor. Şi vrem să ştim ce cuprinde”, a adăugat Ciolacu.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. ce aiureala de comentariu

  2. Dacă ar vota PNRR, ar da dovadă de CRETINISM sau DEMENȚĂ SENILĂ în fază terminală.

    • S-au terminat fondurile de la PSD pentru postări și ți-e ciudă că nu mai prinzi ceva din furaciunile lor? Du-te la AUR, vezi că au primit fonduri de la mama Rusie. Nu vezi ce zglobie e Șoșoaca?

    • Ai descris perfect starea ta – asa cum apare din postari

  3. Motiunea la adresa lui Nasui are legatura cu plangerea lui la DNA despre inscrierile alea dubioase pe platforma ministerului? Adica o sa aflam, in cele din urma, de acolo de niste firme si afaceristi interesanti? In rest, acelasi sabotaj. Poate ca banii aceia chiar vor veni, cumva. Nu voia PSD progresul tarii, locuri de munca, alea…?

  4. du-te ma nene la culcare! ia-o si pe Sosoanca cu tine!

  5. Imi aduc aminte ce revoltati erau pesedake cind astia actuali se plingeau la UE. Se umpleau de spume la A3 si la rtv ca sunt tradatori, ca totul trebuie sa ramina in tara. Acum uite-i… se plinga la ianlata poarta, alt termen iubit de pesedake si trolii lor. Hotarit lucru, astia trebuie sa dispara definitiv din politica

  6. Cred că Ciolacu are dreptate să nu voteze fără dezbateri! Parlamentul e anexa Guvernului cand are puterea, sau cum?!

    • In teorie aveți dreptate. Cu cine sa se facă dezbateri? Dati-mi un nume din opoziție cu care se poate discuta, in principiu, preferabil aplicat. Rafila, sa zicem, in principiu e deschis dialogului. Aplicat, mai greu. Alte nume?

  7. Oare vom reusi vreodata sa consideram ca celalalt e – pana la proba contrarie, prezumtia de nevinovatie – un potential partener de buna credinta cu obiective si nevoi diferite si sa incercam cu maxim de efort sa ajungem la un compromis de tip win win? indiferent ca vorbim de politicieni, relatia profesor-student, sef -angajat, stat privat, anaf-societati, etc.? In fiecare zi numai „mocirla balcanica”…

  8. Bravo, domnule Ciolacu. Poate reușești sa îndeplinești visul de aur a lui Dragnea, Valcov și Stefanescu:, scoaterea României din Uniunea Europeană. Santajul este specialitatea PSD.

  9. Că votează aceste cancere de la ciuma roșie sau nu acest program, chiar nu contează! Doar scopul lor nu vizează îmbunătățirea sa, nici nu au cu cine să o facă, ci să se mai facă remarcați puțin, să se mai dea în spectacol, să le arate proștilor săi că sunt acolo și că n-au crăpat încă. Nu vedeți că, dacă nu există spre dezbatere o lege care să aibă vizibilitate publică, imediat apar cu o moțiune simplă de cenzură, tocmai pentru a nu rata nicio ocazie să se dea în stambă. Toate aceste moțiuni posedă niște texte ridicole, de râsul curcilor, dar pentru ei nu asta contează, contează că au mai bifat odată ridicolul, vorba puiului de securist rafilă „moțiunea și-a atins scopul”, era vorba de moțiunea la adresa lui Vlad Voiculescu, scopul fiind circul și spectacolul servite proștilor care seuită în gura lor. Situația este identică și în cazul de față, caută spectacolul și circul, dacă nu iese, nu-i bai, vin cu moțiuni de cenzură, acuma este împotriva lui Năsui, mâine, vine altul la rând, că doar pentru asta încasează zeci de mii de lei pe lună și nu pentru a face legi serioase pentru țară, evident, proștii lor n-au nevoie de legi, ci de spectacol. Dați-o înainte, cancere roșii, ați gangrenat iremediabil această țară, dar tâmpiții încă se uită la voi ca la Iisus Hristos, ne merităm soarta, o țară pe măsura poporului pe care-l are!

  10. Nu e mai simplu, in loc sa se screama sa gaseasca un subiect pentru fiecare motiune de cenzura, sa dea titlul generic „votam impotriva intereselor Romaniei de modernizare si pentru mentinerea intr-un avansat stadiu de subdezvoltare si inapoiere sociala, pentru a mentine voturile PSD”? Asa ar fi corect si transparent. Si ar fi clar ce e de votat.

  11. Stimabile Ziggy , in cazul in care tu ai primit bani de la PSD sau oricare alt partid , te felicit .
    Eu mi-am exprimat propria opinie , vis a vis de actuala majoritate , care condamna foarte multi pensionari din colonia Romanica la EXTINCTIE .

  12. Daca a-ti fost trimisi in opozitie ,atunci faceti opozitie pana la capat si nu votati nimic din ce solicita actuali guvernanti-asta daca nu cumva faceti blaturi cu Iohanis secaturi ce sunteti.