Ciolacu cere comisiilor de specialitate să invite la dezbaterile pe OUG privind energia reprezentanţii producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a cerut, joi, comisiilor de politică economică şi de industrii, care au fost sesizate pe fond cu întocmirea raportului la ordonanţa privind energia, să-i invite la dezbaterile asupra actului normativ pe reprezentanţii producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, precum şi ai celorlalţi actori implicaţi în acest domeniu strategic, relatează Agerpres.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat, marţi, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru industrii şi servicii în vederea examinării şi elaborării raportului asupra proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.
„Având în vedere importanţa dezbaterilor legate de domeniul energiei şi al gazelor naturale, precum şi impactul asupra cetăţenilor şi economiei, consider oportun să analizaţi ca, în cadrul dezbaterilor care vor avea loc pe acest proiect de lege, să participe în calitate de invitaţi şi reprezentanţi ai producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, precum şi ai celorlalţi actori implicaţi în acest domeniu strategic”, se arată într-o adresă transmisă de Marcel Ciolacu preşedinţilor celor două comisii, Costel Dunavă şi Bende Sandor.
Premierul Nicolae Ciucă preciza luni că nu au fost finalizate modificările la OUG 119 privind energia aflată în dezbatere în Parlament, menţionând că urmează să fie transpuse şi propunerile şi măsurile care au fost stabilite la nivelul Uniunii Europene.
„Nu au fost finalizate încă modificările la Ordonanţa 119, urmând ca, odată cu propunerile şi măsurile care au fost stabilite la nivelul Uniunii Europene, ele să fie transpuse şi în modificările care se vor face în Parlament la Ordonanţa 119”, afirma Ciucă, întrebat dacă susţine modificările actului normativ făcute în Senat.
El menţiona că susţine amendamentul adoptat în Senat privind facilităţile acordate familiilor cu trei şi mai mulţi copii, dar este discutată şi varianta cu acordarea de vouchere, urmând să fie aleasă propunerea care este cel mai simplu de aplicat.
Ciucă adăuga că, din punctul său de vedere, la calcularea facturii ar trebui luat calcul consumul pe luna curentă. „Este, din punctul meu de vedere, de luat în calcul luna curentă fără să ne mai raportăm la nimic”, susţinea el.
Senatul a adoptat, pe 17 septembrie, OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, fiind lărgită lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023. Camera Deputaţilor este for decizional.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii