G4Media.ro

Ciolacu, despre agenţia de coordonare a companiilor publice: „Este un lucru bun şi…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ciolacu, despre agenţia de coordonare a companiilor publice: „Este un lucru bun şi nu va avea Ciolacu ceva în subordine. Vrem în OECD, aşa este în toată lumea”/ Agenția va fi sub controlul premierului și șefului SGG, iar angajații vor avea salarii mai mari cu 50% decât restul bugetarilor

Înfiinţarea unei agenţii care ar urma să coordoneze companiile şi regiile cu capital de stat este un lucru bun, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

El a afirmat vineri, în conferinţa de presă susţinută la Piatra Neamţ, că această instituţie va fi una independentă şi va însemna îndeplinirea unui criteriu pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

„E o agenţie independentă. Vrem în OECD, aşa este în toată lumea. Trebuie să ne hotărâm ce vrem. Vrem să ne îmbrăcăm în drapelul României şi să spunem că UE nu este bună, dar nu ştim ce punem în loc? (…) Au anumiţi politicieni probleme cu un proiect de lege? Eu ştiu că meseria lor este să discute la comisii, în Parlament, şi să-şi lămurească aceste probleme. (…) Este un lucru bun, nu un lucru rău şi nu va avea Ciolacu ceva în subordine. Noi am avea cam cinci ani să intrăm la OECD, aţi văzut că am făcut şi o comisie parlamentară, am şi decis în interiorul coaliţiei ca domnul Nicolae Ciucă, după ce nu va mai fi premier, să fie preşedintele acestei comisii, cu alte cuvinte să existe o continuitate şi o coerenţă în ce s-a pornit la Guvern şi cu ce s-a pornit la Parlament, am fost şi lăudaţi pentru acest lucru”, a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a subliniat că actuala coaliţie de guvernare trebuie să rezolve obiectivele de aderare a ţării noastre la OCDE şi la spaţiul Schengen, iar el îşi doreşte ca aderarea la OCDE să fie îndeplinită în următorii trei ani.

„Eu mi-aş dori ca în următorii trei ani să intrăm în OECD. Este foarte, foarte important şi mi-am dorit de când am făcut această coaliţie. Mai ales când unim cele două mari partide şi de stânga şi de dreapta şi depăşim anumite lucruri şi vedem perspectiva naţională în primul rând, nu aceea cu goarna şi cu drapelul înfăşurat şi fără soluţii, cred că o astfel de coaliţie trebuie să ducă România şi în OECD, şi în Schengen”, a mai afirmat Ciolacu.

Context

Agenția AMEPIP, despre care Economedia a scris în exclusivitate încă din decembrie 2022, va fi sub controlul premierului și al secretarului general al guvernului.

Proiectul de lege pentru înființarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a fost adoptat de guvern în decembrie 2022 și trimis în Parlament. La acel moment, nici premierul Ciucă și nici alți lideri PNL nu au avut obiecții. Între timp, proiectul de lege a fost deja votat de Senat și a ajuns pentru dezbateri. Camera Deputaților este cameră decizională.

Pe scurt, proiectul de lege înființează o super-agenție (AMEPIP) care va pune sub controlul premierului și al secretarului general absolut toate companii și regiile autonome cu capital de stat: firme controlate de ministere, primării, consilii județene și agenții de dezvoltari intra-comunitară (ADI).

Controlul AMEPIP asupra acestor companii va fi absolut, după cum arată mai multe articole din proiect. De exemplu, un articol din proiect arată cât de ușor vor putea fi dați afară administratorii unei companii cu capital de stat, chiar dacă sunt numiți pe mandate de patru ani, doar pe motiv că nu își îndeplinesc indicatori-cheie de performanță, stabiliți de altfel chiar de conducerea AMEPIP, subordonată guvernului:

  • ”În situația în care indicatorii cheie de performanță nu sunt refăcuți la nivelul minim aprobat, AMEPIP transmite autorității publice tutelare măsura revocării administratorilor numiți și reluarea procedurii de selecție, cu informarea Guvernului în acest sens”

Parlamentarii PNL s-au revoltat când proiectul a ajuns în Camera Deputaților și au însărcinat-o pe Cristina Trăilă, specialistă în achiziții publice, să gestioneze un grup de lucru. Liberalii l-au chemat luni la discuții pe Marian Neacșu (PSD), actualul secretar general al guvernului, considerat mâna dreaptă a liderului Marcel Ciolacu în interiorul executivului, potrivit informațiilor G4Media.

Liberalii au cerut refacerea proiectului și eliminarea prevederilor care dau premierului, secretarului general al guvernului și șefului noii agenții putere absolută asupra conducerii companiilor de stat.

Una dintre temerile PNL este că PSD va putea să controleze nu doar companiile deținute de ministere, ci și firmele CJ-urilor și ale agențiilor de dezvoltare intracomunitară, agenții formate din zeci de primării care acum au un echilibru politic și pot derula proiecte majore de utilități.

Deputații PNL au amenințat că nu vor vota proiectul în caz că PSD nu acceptă modificările. Or, fără votul liberalilor, proiectul are șanse mici de a trece prin parlament, dat fiind că USR și AUR s-au pronunțat deja împotriva sa.

Pe de altă parte, PSD-iștii, în frunte cu Marian Neacșu, susțin că prevederile controversate ar fi cerute de OCDE și de PNRR, motiv pentru care guvernul condus de liberalul Nicolae Ciucă le-au și acceptat. Liberalii resping însă argumentele lui Neacșu. ”E absurd ca OCDE sau Comisia Europeană să ceară ori să accepte un astfel de control arbitrar, discreționar al unor politicieni asupra companiilor cu capital de stat. Dacă ar fi votat, proiectul ar arunca în aer guvernanța companiilor de stat, care oricum sunt considerate prea politizate”, a declarat pentru G4Media un lider PNL.

Un alt motiv de revoltă în PNL e prevederea prin proiect care i-ar face pe funcționarii AMEPIP cei mai bine plătiți bugetari. Astfel, ei ar avea un salariu cu 50% mai mare decât alți bugetari cu poziții similare în administrație.

Liderii PNL mai susțin că Marian Neacșu, care urmează să plece la rotativă din funcția de secretar general al guvernului, își dorește pentru el însuși șefia acestei super-agenții.

Intenția vine în contextul în care România și-a asumat, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), reforma companiilor de stat și numirea de management profesionist și stabil, în loc de numiri politice și interimate de câte 4 luni, prelungite în mod repetat.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Da de ce cu 50% mai mari? Ce stiu ei sa faca si nu stiu ceilalti?
    Aaaa, sunt din cosanostrandraghettapnlpsd….

    • Ma che mu, ma che mu, ma che musica Maestro!!! „Ce stiu ei sa faca si nu stiu ceilalti?” Raspuns: ceea ce fac pentru ca pot !!!!!

  2. Că uniți cele două mari partide vă cred, dar nu și când vorbiți de perspectiva națională. Pe voi vă interesează doar perspectiva voastră, de popor vă doare-n cot.