Ciolacu: Dorim foarte mult să dezvoltăm un parc eolian în Marea Neagră / Legea privind exploatările offshore eoliene va merge la promulgare în următoarea sesiune parlamentară
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la Berlin, unde se află în vizită de lucru, că se doreşte dezvoltarea unui parc eolian în Marea Neagră, urmând să fie pusă la punct legislaţia necesară, relatează Agerpres.
„Marile companii germane doresc să ajungem la o energie verde până în 2050, este un plan al Comisiei Europene şi al Uniunii Europene. Este normal că am avut astfel de discuţii în ceea ce priveşte oportunităţile pe care le conferă România. Ştiţi foarte bine că dorim foarte mult să dezvoltăm un parc eolian în Marea Neagră. Mai avem de pus la punct legislaţia în ceea ce priveşte offshore-ul eolian şi sunt ferm convins că, în următoarea sesiune parlamentară, această legislaţie va merge către promulgare”, a afirmat Ciolacu, întrebat dacă la întâlnirea cu reprezentanţii mediul de afaceri german a avut discuţii şi despre energia regenerabilă.
Întrebat dacă în România vor fi şi capacităţi de stocare a acestei energii, Ciolacu a spus: „Urmează… Sunt foarte multe detalii tehnice şi cred că nu interesează pe nimeni. România are nevoie de capacităţi de stocare pentru că deja am început să producem când este vânt şi soare foarte multă energie verde”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank