G4Media.ro

Ciolacu îl vrea înapoi în PSD pe Robert Negoiță. Reacția Gabrielei Firea:…

Sursa foto: Inquam Photos - Octav Ganea

Ciolacu îl vrea înapoi în PSD pe Robert Negoiță. Reacția Gabrielei Firea: Fără oameni care folosesc partidul ca trambulină personală și dezertează când echipa are nevoie de ei

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți că vrea ca Robert Negoiță să revină în PSD și a anunțat că l-a sprijinit pe acesta să revină într-o instituție europeană ca membru al grupului socialist. Gabriela Firea, șefa organizației București din PSD, a reacționat dur, arătând că PSD are nevoie de oameni ”respectabili”, nu de cei care ”folosesc partidul ca pe o trambulină personală”.

Gabriela Firea și Robert Negoiță au o relație extrem de tensionată după plecarea din partid a primarului Sectorului 3. Negoiță a atacat-o constant pe Firea după plecarea din partid și candidatura pe listele alianței cu partidul lui Victor Ponta.

„Am avut discuţii cu domnul primar Robert Negoiţă. Doreşte să revină în interiorul Partidului Social Democrat. E o decizie pe care o să o iau cu toţi colegii. Eu, personal, mi-aş dori ca domnul Negoiţă să revină în PSD. Am avut o discuţie la Comitetul Regiunilor, cu preşedintele din partea PES şi am dat o scrisoare ca domnul Negoiţă să reintre din partea socialiştilor în Comitetul Regiunilor şi a fost acceptat acest lucru”, a spus Marcel Ciolacu marți la DCNews.ro.

În replică, Gabriela Firea arată într-o declarație pentru G4Media.ro că ”Interesul partidului este sa ramana alaturi de oameni, sa le aparam drepturile. Prioritatea noastra este opozitia in interesul cetatenilor. Categoric, trebuie sa ne pregatim si pentru examenele din 2024, cand vor fi 4 tipuri de alegeri : locale, europarlamentare, parlamentare si prezidentiale. Dar cu oameni respectabili, competenti, loiali, de cursa lunga. Si care nu folosesc partidul ca pe o trambulina personala, dupa care, cand echipa are nevoie de ei, aleg sa dezerteze. Voi spune si alte lucruri in interiorul partidului, in forurile de conducere, asa cum trebuie sa procedeze orice politician respectabil. Nu vreau sa dau apa la moara celor care speculeaza ca in PSD sunt tensiuni”.

G4Media.ro a scris încă din 14 ianuarie 2021 că fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, le-a transmis într-o ședință colegilor din filiala PSD București că se va opune ”cu toată fermitatea” revenirii lui Robert Negoiță în PSD și că ”va merge până în pânzele albe” pentru a împiedica întoarcerea primarului sectorului 3 în partid.

Potrivit acestora, Firea nu s-a referit explicit la o eventuală demisie din PSD, însă unii participanți la discuții au interpretat mesajele liderului PSD București drept amenințări cu plecarea din partid.

La acel moment au existat informații potrivit cărora Marcel Ciolacu și Robert Negoiță ar fi convenit, în cadrul unei întâlniri la sediul din Kiseleff, ca Partidul București 2020, înființat anul trecut de primarul sectorului 3, în numele căruia a candidat pentru un nou mandat, să fuzioneze cu PSD.

Temerile susținătorilor lui Firea sunt că, prin această mutare, Marcel Ciolacu pregătește de fapt debarcarea fostului primar din funcția de lider al organizației București, considerată principalul rival intern al liderului PSD. Firea a fost aleasă în fruntea filialei București anul trecut, după ce a condus organizația interimar vreme de 4 ani, cât timp partidul a fost condus de Liviu Dragnea. (Foto: Robert Negoita si Gabriela Firea / InquamPhotos – Octav Ganea)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. ŞtiREA!
    FiiRea!

  2. Aici multifătătorea cu sârmancur are dreptate.

  3. Aloooo, Justitia si institutiile care NU va faceti treaba in tara asta, dar „papati” o multime de bani publici!? Cand ii vedem, atat pe „doctoru'” Negoita, cat si pe FiErea, putin „in vizita la mititica”?

  4. Duamna vipera nu uita si nu iarta. O adevarata crestina.

    • Ba așa-i și bine. De ce să uiți? De ce să ierți????

    • Curat creștină! La fel ca descreieratul de Teodosie Tomitanul, călăritorul de cisterne.

  5. Pe de alta parte Negoita a castigat, Fierea a pierdut. Un fel de loser vs. winner.

  6. Incaiera-i drace!

  7. Ce să caute trădătorul Negoiță din nou în PSD?! Și din cauza lui și a altui dezertor, Ponta îl avem primar general pe adormitul de Mucusor Dan. Oare Ciolacu nu își dă seama că prin atitudinea sa aduce prejudicii partidului? A eliminat din partid oameni hotărâți, luptători și acum vrea să-i readucă pe cei care au trădat partidul.

  8. Lady Gaga Firea = neputința transpusă pe note și cântată la trompetă. Cântecul de jale al PSD-ului. Prostie & răutate. Miolacu il vrea pe Regoiță din motive pecuniare si de imagine (zaharoasă, cu lipici la un anume segment de populație, purtătoare de coc oxigenat si degrabă votătoare). Oricum PSD e cadavru pe catafalc, pe drumul cimitirului, până la urmatoarele alegeri.