G4Media.ro

Ciolacu: În acest moment, priorităţile Companiei Naţionale de Investiţii sunt campusurile universitare.…

sursa foto: ebihoreanul.ro

Ciolacu: În acest moment, priorităţile Companiei Naţionale de Investiţii sunt campusurile universitare. Anumite cămine culturale pot să mai aştepte şi anumite săli de sport în zona rural

Priorităţile Companiei Naţionale de Investiţii sunt, în acest moment, proiectele dezvoltate în campusurile universitare, a declarat, luni, la Iaşi, premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat că mai pot aştepta câteva luni investiţii prevăzute în zona rurală de genul cămine culturale sau săli de sport, transmite Agerpres.

„Am fost şi am văzut şi campusul, am văzut şi ce fac tinerii de la Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ şi chiar e impresionant, mai ales că asta este calea, direcţia României de acum. (…) Vă spun fără nicio reţinere: e impresionant cât de aplicaţi sunt studenţii, studenţii de anul doi, din câte mi-au povestit. Începem să avem din nou o speranţă de viitor. I-am anunţat foarte clar că priorităţile Companiei Naţionale de Investiţii în acest moment sunt campusurile universitare. Îmi cer scuze de la domnii primari sau de la anumiţi domni primari. Părerea mea e că anumite cămine culturale pot să mai aştepte şi anumite săli de sport în zona rurală pentru o perioadă de câteva luni de zile. Tot ce avem campusuri universitare, cămine pentru studenţi vor fi o prioritate pentru Compania Naţională de Investiţii în acest moment”, a afirmat Ciolacu.

El a precizat că există o coordonare cu ministrul Educaţiei privind proiectele legate de construcţia unor noi cămine pentru studenţi.

„Mă coordonez cu doamna ministru a educaţiei, deja am aprobat la Constanţa, în şedinţa trecută de Guvern. Am aflat că şi domnul rector are depus un proiect, pentru că anul acesta au respins vreo 500 de studenţi care doreau să stea la cămine. Eu cred că e o abordare corectă dacă vrem să avem viitor”, a transmis prim-ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Cu ce profesori, cu ce elevi, cine mai învaţă că singura calificare care se mai cere în ţara asta este de casieră şi manevranţi de cutii pe rafturi că nu avem economie decât de consum. De aceea nici nu se mai îngrămădeşte nimeni la facultăţi că nu au la ce să o folosească, ar fi bani şi timp aruncaţi degeaba într-o tară care nu cere decât două calificări dintre care una necalificată.

  2. Banuiesc ca e vorba strict despre caminele si salile primarilor USR si PeeNeeLee… Alelalte n-au probleme din astea.