G4Media.ro

Ciolacu: Planul de măsuri de 17,3 miliarde de lei, ”Sprijin pentru România”…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ciolacu: Planul de măsuri de 17,3 miliarde de lei, ”Sprijin pentru România” va fi prezentat luni, după şedinţa Coaliţiei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă, la Cheile Grădiştei, că pachetul de măsuri ”Sprijin pentru România”, în valoare de 17,3 miliarde de lei, va fi prezentat luni de liderii coaliţiei, subliniind că acesta reprezintă o premieră, deoarece este pentru prima dată când un guvern vine cu un astfel de plan pentru a preveni efectele crizei energetice, anunță Agerpres.

”Luni, după şedinţa coaliţiei, vom prezenta întregul pachet Sprijin pentru România, un pachet atât social, cât şi economic, aşteptat de români şi de mediul de afaceri, dar în principal foarte necesar pentru această perioadă prin care trece şi România împreună cu întreaga Europă. (…) E un pachet de aproximativ 17,3 miliarde, în care pe partea economică sunt bugetate măsuri mai mult decât pe partea socială. Dacă şi la comisarii europeni s-a găsit deschidere pentru măsurile sociale – în valoare de 7,2 miliarde, din fonduri europene, din exerciţiul 2016-2020, care oricum ar mai fi avut o perioadă scurtă de implementare – măsurile economice sunt preponderente şi au un efect imediat. Este pentru prima oară când un guvern vine cu măsuri să prevină anumite efecte ale crizei din energie sau ale războiului”, a afirmat Ciolacu într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că, personal, nu a vorbit niciodată de o criză economică.

”Eu nu am vorbit niciodată de o criză economică, o criză economică devine iminentă în momentul în care state mult mai dezvoltate, ca de exemplu Germania, intră în recesiune economică. România nu va avea o creştere economică cum o gândisem, cu peste 4%, părerea mea este că ne vom încadra în 2,2-2,4%, creştere estimată în acest moment. În funcţie de cât este de eficient guvernul şi cât de repede se implementează aceste măsuri, s-ar putea să maximizăm aceste lucruri şi să depăşim aceste previziuni pe care de obicei le fac organismele internaţionale. (…) Dacă am fi avut aceeaşi abordare şi cu preţurile la energie, acum am fi mai lejeri şi mai optimişti”, a punctat preşedintele PSD.

Acesta a vorbit şi despre datoria publică, subliniind că inclusiv primele două tranşe din PNRR au dus la creşterea acesteia.

”Când am preluat această guvernare, aveam 49,8 şi tot atrăgeam atenţia. Existând deficitul bugetar, trebuie să faci împrumuturi ca să îl acoperi. (…) Nu suntem singurul stat european în această situaţie, sunt ţări mai dezvoltate – mi se pare şi Italia, şi Spania şi Portugalia, care a avut şi 145% – problema este că, în aceste ţări, depăşirea datoriei publice a fost preponderent pentru investiţii şi încercăm să facem acelaşi lucru. Au venit cele două tranşe din PNRR şi atunci evident că a crescut şi datoria publică”, a menţionat liderul social-democrat.

La rândul său, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a explicat că beneficiari ai măsurilor sociale din „Sprijin pentru România” sunt aproximativ 12 milioane de persoane.

”O mare parte din aceste măsuri (…) vor fi pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili. Sunt în jur de 12 milioane de cetăţeni români, pentru care fie că le apărăm locurile de muncă, fie că le dăm copiilor bani să prevenim abandonul şcolar, fie că le dăm tichete de masă, fie că mărim norma de hrană în spitale, în centrele de plasament, în centrele de bătrâni, beneficiarii acestui pachet social – şi v-o spun cu toată modestia – nu este un titlu de glorie pentru noi, cu siguranţă, poate, ar trebui să facem mai mult, dar facem în aşa fel încât să ducem banii şi spre economie, dar şi spre pătura de cetăţeni mai vulnerabili, să nu dezechilibrăm şi, din dorinţa de a face mai bine, să facem mai rău„, a afirmat Budăi.

În aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele PSD a reiterat ideea că România „trebuie să-şi asume reconstrucţia Ucrainei” după finalul războiului.

„După ce se va termina războiul din Ucraina, aceasta va intra într-o perioadă de reconstrucţie, iar România trebuie să-şi asume această reconstrucţie, fiind un lider regional, în România trebuie să existe hub-ul, atât european, cât şi american pentru reconstrucţia Ucrainei”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Vroia sa spuna sprijinul pentru oligarhii locali

    • Noroc cu USR-ii că v-au făcut rost de bani ca să aveți voi acum ce fura, tovarăși 😂😂😂

    • PNNR e un program al României, daca un ministru userist a ocupat un an funcția, inseamna ca partidul a făcut asta?…numai în mintea voastră…iar programul asta social e o mica frecție la picior de lemn, vreun miliard euro e din fonduri europene, același userist ministru nu a reușit să accelereze absorbția, asa ca sunteti penibili cu furaciunile inventate….daca dai unui amarat 250 de lei, banii se duc la supermarket, statul incurajeaza consumul, nebunia covid si razboiul asta, au accelerat inflatia, cei vulnerabili trebuie ajutati…iar subventia accizei pentru transportatori se vede in pretul la raft, adica vor beneficia si comentatorii cu punctaj de partid, indirect.

  2. Ăsta conduce guvernul! Nu vă e clar?

  3. am vazut ce studii ai si unde…esti un nimic. Conduci un partid mare care a distrus constant si definitiv Romania! …un partid al naivilor si al coruptilor! Ptr mine esti un ticalos!

    • Ciolacu e la fel de studios ca o mare parte din leadershipul progresist, adica diploma lui e tot o biata fituica,…e vreo diferenta visavis de Mosteanu, Bioterra, de exemplu?…PSD nu pune pret pe scoala, pe votanții lor îi doare în paișpe,…dar votanții rămași pe baricada progresistă se pare ca nu deosebesc scoala pe bune față de diplomele fără valoare, la voi un biet teambuilding e master în străinătate observ…

  4. Ciolace, bă borfașule da’ planu’ dă furăciuni nu-l prezinți?

  5. PSD deja începe pomenile, pregătindu-se de 30-35% în 2024, până atunci uitați de toate netrebniciile lor, de trădarea lor și de averile lor ilicite. Românul de rând e etern fraier.

  6. Ha! Sprijin pentru Romania? Nu, neica, e pomana pentru membrii Mafiei Rosii-Galbene-Verzi.
    17 miliarde de furat, oficial.

  7. Una tie, doua mie si cu trei la primarie . PSD a preluat tot controlul . Ciuca e in campanie electorala dor na candideaza de unul singur. Si daca iese pe locul doi? I-a luat fata Ciolacu.

  8. Intitularea spune totul.Guvernantii s-au ocupat și se ocupa cu alte lucruri.Pentru o clipă, dau doi bani și pentru sprijin.

  9. Ca de obicei saptamana viitoare se va discuta ,se va rezolva , se va ….